Convocați de îndată în ședință extraordinară, consilierii au aprobat în unanimitate acordul de parteneriat între Județul Galați, prin Consiliul Județean Galaţi, și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), încheiat pentru realizarea obiectivului de investiții „Varianta de ocolire Galați”. „Este un obiectiv care ne interesează pe toți și pentru care sperăm să ardem cât mai repede etapele. Sper că acest prim pas, pe care l-am făcut ast ...
La aproape patru ani de la data care ar fi trebuit să marcheze finalul unui proiect european de modernizare a infrastructurii Poliției Galați și după circa trei ani oficiali de demersuri la Tribunal, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Galați a fost obligat, prin hotărâre judecătorească, să-și plătească datoriile. Peste 200.000 de euro (la care se adaugă TVA şi penalităţi de întârziere) reprezintă datoria pe care instituția trebuie să o achite uneia dinte firmele car ...
Proiectul de hotărâre prin care siderurgiștii ar putea fi scutiți de la plata majorărilor de întârziere aferente impozitelor și taxelor locale neachitate la termenele scadente pentru anul 2026 a ajuns la comisiile Consiliului Local. Joi, aleșii se vor întruni în ședință ordinară pentru a hotărî dacă le acordă sau nu facilitatea. După ce a fost supus consultării publice, luna trecută, proiectul de hotărâre prin care siderurgiștii ar putea beneficia de o facilitate la pla ...

Peste 17.500 de elevi, în "Muzeele prin ochii copiilor"

Duminică, 22 Martie 2026 14:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Unic în țară, proiectul "Muzeele prin ochii copiilor" va ajunge, odată cu ediția din acest an, la un total de peste 17.500 de elevi beneficiari, a anunțat președintele Consiliului Județean (CJ) Galați, Costel Fotea. Potrivit sursei citate, anul acesta, aproximativ 2.500 de elevi de clasa a V-a din toate comunele județului, dar și din orașele Tecuci, Târgu Bujor și Berești, precum și elevi de la școlile speciale vor participa la excursii gratuite la muzeele din subordinea Consi ...

Medicina şi educația pentru sănătate, pe înțelesul celor mici

Sâmbătă, 21 Martie 2026 15:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Societatea Studenților Mediciniști Galați lansează o nouă ediție a proiectului național „Micii sanitari”, o inițiativă prin care viitorii medici își propun să aducă educația pentru sănătate mai aproape de universul copiilor. Programat să se desfășoare în perioada martie - mai, acest proiect interactiv le oferă elevilor cu vârste cuprinse între 8 și 11 ani ocazia de a descoperi tainele corpului uman într-o manieră distractivă și ușor de înțeles. Prin intermediu ...
Proiectul bugetului de stat pentru anul 2026 a intrat luni în dezbaterea comisiilor parlamentare de specialitate, după ce parlamentarii au putut depune amendamente până la ora 13,00. Potrivit calendarului aprobat de conducerea Parlamentului, amendamentele au putut fi depuse începând de vineri seara, iar luni, între orele 13,00 și 17,00, acestea au fost centralizate și grupate pe ordonatorii principali de credite, informează Agerpres. Ulterior, între orele 18,00 și 22,00, au avut loc ...
În perioada 2-6 martie 2026, elevi şi profesori ai Şcolii Gimnaziale "Ştefan cel Mare" din Galaţi au făcut, în cadrul unui proiect Erasmus+, o deplasare în Macedonia de Nord, la partenerii de la OOU Dr. Vladimir Polezinoski, din Kicevo. La doar câteva zile de când s-au întors din Macedonia, în lumina amintirilor, participanţii au împărtăşit, pe pagina de facebook a şcolii, impresii din această experiență minunată din proiectul de Acreditare Erasmus+. "Activitățile STEM ...
Reprezentanții Sindicatului Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului critică dur proiectul bugetului de stat pentru anul 2026, propus de premierul Ilie Bolojan. Aceștia susțin că documentul este construit pe ipoteze fragile și pe „sacrificiul populației”. Potrivit comunicatului sindical, proiectul ridică „serioase semne de întrebare” privind realismul și responsabilitatea fiscală a construcției bugetare. Sindicaliștii atrag atenția că bugetul actual se bazează pe ...
Consiliul Județean Galați și Centrul Cultural "Dunărea de Jos" (CCDJ), în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Sud Est și Asociația de Cooperare Transfrontalieră Euroregiunea "Dunărea de Jos", organizează, pe 21 martie 2026, de la ora 11,00 (în Sala de spectacole a CCDJ) o serie de evenimente în cadrul proiectului "Coffezie", care celebrează Ziua Mondială a Poeziei. Potrivit comunicatului remis redacţiei, 150 de poeme ale scriitorilor din Filiala Sud Est a Un ...

Bugetul pentru asistență socială scade drastic

Miercuri, 11 Martie 2026 18:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat că proiectul de buget pentru 2026 prevede mai puțini bani pentru asistența socială, deși ar fi nevoie de fonduri suplimentare pentru sprijinirea categoriilor vulnerabile. Într-un interviu acordat Digi24, acesta a afirmat că bugetul destinat acestui domeniu este mai mic cu aproape 1 miliard de lei față de anul trecut. Potrivit ministrului, unele beneficii sociale sunt foarte mici și ar trebui majorate, iar guvernul analizează în continuare ...
Pagina 1 din 33