Balconul din Bălcescu 8, pericol public

Joi, 03 August 2017 08:00 | Publicat în EVENIMENT
A trecut deja o săptămână de când balconul clădirii din Bălcescu nr. 8 îi ameninţă pe trecători, iar măsurile care să pună în siguranţă clădirea - aflată în zona de protecţie a două monumente de arhitectură, Biserica Mavramol şi Palatul Poştei - şi vieţile gălăţenilor întârzie. Am remarcat, totuşi, că parapetul care se rupsese şi atârna într-un echilibru precar, a fost desprins şi culcat în interiorul balconului, care, însă, este foarte crăpat. Această ...

Se caută la Galați 1.800 de figuranți pentru un film

Marți, 18 Iulie 2017 00:00 | Publicat în Prima Pagina
Pentru 1.800 de gălăţeni, şansa de a-şi vedea visul cu ochii şi de a apărea într-un film le va surâde în această toamnă. Producătorii unei pelicule norvegiene caută figuranţi pentru filmările care vor începe din 4 septembrie, la Galaţi. Patinoarul va fi principalul loc în care se va turna filmul "Queen of Ice" ("Regina gheţii"), peliculă ce spune povestea celei mai faimoase patinatoare din Ţara Fiordurilor, Sonja Henie, multiplă campioană olimpică, mondială şi europea ...
Echipa de fotbal Suporter Club Oţelul a intrat în liga a treia după ce a câştigat, scor 2-0, în faţa formaţiei Unirea Mirceşti, meciul retur al barajului de promovare, disputat sâmbătă seara, la Galaţi. În tur, echipa din judeţul Iaşi s-a impus cu scorul de 1-0.   A fost mai mult decât un meci de promovare, un test trecut cu brio atât de cei care au trecut la fapte şi au renăscut Oţelul în noul club, cât şi de oraş, care a demonstrat că are încredere în acest proi ...

PROGRAMUL de lucru cu publicul al ITM Galaţi

Marți, 13 Iunie 2017 02:00 | Publicat în SOCIETATE
Gălăţenii care vor să depună sesizări la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galaţi o pot face de luni până joi, între orele 8,00 - 16,30, iar vineri, între 8,00 şi 14,00. Sediul ITM Galaţi este pe strada Regiment 11 Siret, nr. 46-A. Petiţii pot fi făcute şi online, la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. document.getElementById('cloak79198c490e5604ce4d0a36622ae90b42').innerHTML = ''; var ...
Echipa gălăţeană United a ratat, pe teren propriu, câştigarea titlului de campioană naţională, dar durerea eşecului a fost atenuată de reacţia superbă a spectatorilor gălăţeni. United a pierdut un meci şi totodată titlul de campioană, dar a câştigat un public cum nu a mai avut până acum. S-a jucat cu tribunele Sălii Sporturilor "Dunărea" arhipline, cu spectatorii chiar şi în picioare sau pe scări, cum nu s-a mai întâmplat de la redeschiderea sălii, în octombrie 2 ...
„Trăim într-o lume a muzicii de unică folosinţă, o muzică fast-food, fără substanţă. Am câștigat pentru că eu cânt un altfel de muzică! Muzica nu înseamnă artificii, muzica înseamnă sentiment, aşa că haideţi să încercăm să facem asta! Să readucem muzica înapoi, pentru că asta este tot ce contează“, acesta este mesajul emoţionant al câştigătorului Eurovision 2017, Salvador Sobral, din Portugalia. În finala Eurovision Song Contest 2017, care a avut loc sâmb ...
Dacă în preselecţiile Românii au Talent, Andi Moisescu a trimis-o direct în semifinală, apăsând butonul auriu, vineri noaptea, votul publicului a decis că trupa OK World Wide - din care face parte şi tecuceaul Laur (Karbula Lorand) - trebuie să meargă în marea finală a competiţiei de la Pro TV. Vineri seara, trupa OK World Wide, formată din patru români şi un britanic, venită din Londra, a oferit un nou moment de excepţie: dans, breakdance, acrobaţii, freerunning, parkour, ...

Reduceri şi gratuităţi noi în transportul public local

Vineri, 17 Martie 2017 00:00 | Publicat în Prima Pagina
„Sunt sume extrem de consistente care se scurg pe tot felul de facilităţi şi de subvenţii care pot fi reduse, aşa că pe 30 martie veţi vedea o nouă formă de acordare a subvenţiilor pentru transportul în comun”, a declarat primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.Pe masa aleşilor locali a ajuns deja un proiect de hotărâre privind categoriile de pasageri care ar putea beneficia de gratuităţi şi de reduceri de tarife la transportul în comun, realizat cu mijloacele de tra ...

Lămuriri pentru public | Cu ce se ocupă, de fapt, GARDA DE MEDIU

Marți, 27 Septembrie 2016 13:00 | Publicat în SOCIETATE
În urma unor opinii considerate nedrepte de către oficialii Gărzii Naţionale de Mediu, prin care se lansau acuze de abuz în serviciu la adresa reprezentanţilor din teritoriu, comisarul general Bogdan Trif a oferit câteva detalii privind atribuţiile exacte ale instituţiei pe care o reprezintă. "Unele informaţii care au tot apărut de-a lungul anului privind atribuţiile Gărzii de Mediu sunt nefondate, tendenţioase şi induc o percepţie deformată asupra proiectului actului normati ...
Programul de lucru cu publicul al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Galaţi este de luni până joi, în intervalul orar 8,00-16,30, şi vineri, între 8,00 şi 14,00. În fiecare zi de luni, Serviciul Administrare Contribuţii şi Creanţe - vizare adeverinţe şi Compartimentul Relaţii cu Asiguraţii au program prelungit cu publicul, până la ora 18,00. ...
Pagina 7 din 9