Galațiul a marcat Ziua Imnului Național în Piața Tricolorului

Galațiul a marcat Ziua Imnului Național în Piața Tricolorului
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Ziua Imnului Național al României a fost marcată miercuri, 29 iulie, la Galați, printr-o ceremonie desfășurată în Piața Tricolorului, din Grădina Publică. Momentul central al manifestării a fost intonarea Imnului Național, într-un cadru solemn dedicat unuia dintre cele mai importante simboluri ale statului român.

Evenimentul a fost organizat de Instituția Prefectului – Județul Galați și a reunit oficialități, reprezentanți ai autorităților locale, ai structurilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, precum și membri ai comunității care au ales să participe la manifestările dedicate Zilei Imnului Național.

Imnul Național al României a răsunat în Piața Tricolorului, fiind interpretat de baritonul Alin Munteanu, artist al Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” Galați.

În mesajul transmis cu această ocazie, prefectul George Toderașc a subliniat că Imnul Național reprezintă mai mult decât un simbol oficial, fiind expresia sacrificiului celor care au luptat pentru libertatea și unitatea României.

„În acordurile Imnului Național al României se regăsesc jertfa celor care au luptat pentru libertate, pentru drepturile și valorile noastre, dorința de unitate a românilor și responsabilitatea fiecărei generații de a păstra și de a apăra ceea ce au construit înaintașii noștri. (...) Avem datoria de a transmite mai departe aceste simboluri naționale, cu respect și mândrie”, a declarat prefectul județului Galați. 

Ziua Imnului Național al României este sărbătorită anual pe 29 iulie și marchează momentul în care, în anul 1848, cântecul „Deșteaptă-te, române!” a fost intonat oficial pentru prima dată la Râmnicu Vâlcea.

După Revoluția din 1989, acesta a devenit Imnul Național al României, fiind unul dintre simbolurile fundamentale ale statului român.

Citit 1382 ori Ultima modificare Joi, 30 Iulie 2026 08:44

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro