Aproape 3.000 de angajări în nouă luni, prin AJOFM Galaţi
Joi, 30 Octombrie 2025 09:00 | Publicat în CARIERE
2.842 este numărul persoanelor care și-au găsit loc de muncă, în primele nouă luni ale anului, cu sprijinul AJOFM Galați, informează instituția.
1.614 dintre acestea au peste 45 de ani, 452 au vârsta mai mică de 25 ani, 437 au între 35 și 45 ani, 220 au vârste între 25 și 30 de ani, iar 119 au între 30 si 35 de ani.
În funcție de rezidență, 1.473 de persoane provin din mediul urban, iar 1.369, din mediul rural.
Cele mai multe persoane încadrate au studii gimnaziale (870) ...
Galațiul, pe locul 3 național ca număr de șomeri
Miercuri, 29 Octombrie 2025 08:00 | Publicat în CARIERE
Nimic nou pe „frontul” de est, Galațiul se situează în continuare printre județele cu cei mai mulți șomeri.
Conform datelor pe luna septembrie ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galaţi, ne situăm pe locul al treilea la nivel național după numărul total de șomeri, cu 10.530 de persoane înregistrate, după Dolj (19.513) și Suceava (12.825). Ba chiar avem mai mulți șomeri decât Bucureștiul, care are o populație de cel puțin trei ori mai numero ...
Pentru cei care s-au născut mai târziu decât mine, precizez că dezgroparea – practicată încă în anumite comunități tradiționale – este o ceremonie specială, organizată odată cu pomenirea de şapte ani, când osemintele decedatului erau scoase la lumină.
„Prima pensie or să ne-o dea la dezgroparea de şapte ani”, așa obișnuiam să glumesc macabru până de curând, de câte ori venea vorba despre vârsta și condițiile de pensionare. Precizez: pensionarea noastră, a o ...
Guvernul britanic a anunțat joi că va scădea vârsta la care cetățenii au drept de vot de la 18 la 16 ani, relatează AFP și Reuters, citate de Agerpres.
„Astăzi, ne respectăm promisiunea de a le acorda drept de vot tinerilor de 16 și 17 ani”, a postat pe platforma X numărul 2 al guvernului, Angela Rayner (foto). „Tinerii contribuie deja la societate muncind, plătind impozite și efectuând serviciul militar. Este normal să își poată exprima opinia în chestiuni care îi pr ...
Reforma pensiilor speciale, o necesitate în sistemul judiciar
Miercuri, 16 Iulie 2025 19:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, susține nevoia de a reforma sistemul pensiilor de serviciu, în special în cazul magistraților, informează Digi24. Potrivit acestuia, pensia de serviciu nu trebuie să depășească salariul net avut în perioada activă.
„Potrivit CCR, între pensia de serviciu și ultimul venit net trebuie să existe un raport cât mai apropiat. Din punctul meu de vedere, este nevoie de o lege de salarizare simplă, clară, pentru mediul judiciar, fără prea multe ...
Educația sexuală este un aspect esențial al educației moderne, care contribuie la formarea unei societăți informate și responsabile. Acesta nu doar că ajută tinerii și adulții să înțeleagă fiziologia și funcționarea corpului uman, dar promovează și valori precum respectul, consimțământul și responsabilitatea în relațiile sexuale.
În esență, educația sexuală cuprinde informații despre anatomia umană, pubertate, relațiile intime și sănătatea sexuală. În mod ...
„Vox populi, vox Dei!” adică „Vocea poporului, vocea lui Dumnezeu!”. Oricâte planuri şi strategii am face, oricâte campanii de convingere am duce cu cei nehotărâţi sau absenţi la votul din 4 mai, oricât am stărui să-i „răzgândim” pe unii sau pe alţii… Majoritatea va decide.
Şi, în ciuda optimismului celor care ne arată cum au pierdut alegerile prezidenţiale Adrian Năstase, Corneliu Vadim Tudor şi Victor Ponta, clasaţi pe locul 1 în primele tururi de scrutin ...
Cea mai vârstnică persoană din lume, o britanică de 115 ani
Joi, 01 Mai 2025 16:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Britanica Ethel Caterham a devenit cea mai vârstnică persoană din lume, la 115 ani, după decesul călugăriței braziliene Inah Canabarro Lucas (116 ani).
Născută în Hampshire, pe 21 august 1909, Ethel Caterham locuiește, în prezent, într-un azil din Surrey, în sudul Angliei, după ce și-a pierdut soțul și ambele fiice. Este ultima persoană în viață care l-a cunoscut pe regele Edward al VII-lea.
Britanica a renunțat la șofat abia la aproape 100 de ani și a jucat bridge pâ ...
Peste 200 de elevi, la startul crosului CNVA. Cine sunt câştigătorii
Luni, 21 Aprilie 2025 17:00 | Publicat în SPORT
Bucurie mare pentru elevii de la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" (CNVA) Galați care au încheiat modulul IV cu o activitate sportivă inedită, organizată ca la carte de două cadre didactice ale unității de învățământ. Ajuns la cea de-a III-a ediție, „Cross CNVA” a adunat la linia de start peste 200 de elevi care și-a demonstrat rezistența și viteza la alergat pe un traseu care a debutat din fața restaurantului "Nic Nic" de pe Faleza inferioară și a avut punctul de re ...
* Botezatu. „… este o femeie superbă la vârsta ei”, am auzit-o spunând pe Nicolle Fota, (noua) iubită a lui Cătălin Botezatu, despre Bianca Drăguşanu, cea mai cunoscută dintre fostele partenere ale designerului. Şi, dacă nu era de ajuns expresia „la vârsta ei”, tânăra a răsucit tăişul vorbelor: „Eu am 18 ani, multă lume nu crede. Eu nu sunt contra operațiilor estetice, din contră, poate pe viitor o să-mi fac și eu mici îmbunătățiri. Că vârsta nu va ierta p ...
Pagina 1 din 2

