BUNĂTĂŢURI franceze/ Totul despre VINURILE Ronului

Vineri, 01 August 2014 10:00 | Publicat în MAGAZIN
Cotes du Rhone e o denumire de origine, corespunzând unui areal de aproximativ 100.000 de hectare. Se întinde de la Lyon, în sud, pe valea Ronului, până mai jos de Avignon, fără a ajunge la mare, pe malul căreia stăpânesc alte AOC-uri cum ar fi Cotes du Provence şi Languedoc (Roussillon).   Pe scurt, avem o piramidă. La baza ei, responsabilă de 50 la sută din producţie, este Cotes-du-Rhone AOC. Aici vorbim de o recoltă nu mai mare de 52 hectolitri la hectar şi un volum de alcoo ...
Beaujolais este o regiune în care terroir-ul nu e un cuvânt gol, o regiune de o diversitate fantastică, dar cu atât mai subtilă cu cât 99 la sută dintre vinuri sunt roşii şi, mai mult!, sunt produse din acelaşi strugure-gamay (pe numele complet gamay noir a jus blanc). O zonă care-şi joacă existenţa între cantităţi enorme de "vin de merde", poşirci sau vinuţuri nepretenţioase şi expresii elevate, interesante, unele cu potenţial mare de păstrare. Zona produce anual, în med ...
Ştiu, bunăoară, că vinul este o alveolă de timp, că deschide uneori în sufletele noastre un portal către “altădată” sau către “altundeva”. Uneori crează emoţii, te face să vorbeşti sugrumat, să devii emotiv şi poate să verşi o lacrimă. Nu pentru că ar fi el însuşi minunat, vinul nefiind altceva decat un artefact meşteşugit, un aproape-obiect-de-artă uneori, ci pentru că poate deschide amintiri. Şi, ciudat, în unele cazuri, pentru asta nici nu este nevoie sa-l ...
Piaţa, iată această agora mercantilă, locul în care te întâlneşti cu rudele de a şaptea spiţă, cu funcţionara de la finanţe care te mai ajută cu câte o treabă, cu croitorul familiei, cu poetul alcoolic care îţi cere bani de una mică etc. La trecerea de pietoni nu trebuie să tragi cu urechea ca să afli ce nerozii a mai făcut primarul, sau ce impozite absurde a votat consiliul local, sau ce cântăreaţă de muzică populară concertează la Casa Pensionarului. De regulă, es ...
Am auzit la Festivalul Scrumbiei o vorbă de duh: "Costă la fel ca anul trecut, dar parcă e mai scumpă anul ăsta", zice mucalit un cunoscut, aruncând prin aceasta simplă aserţiune săgeţi de o profunditate abisală spre starea economiei mondiale, indicele de inflaţie şi războiul civil din… nu conteaza, întotdeauna e un război civil undeva. Aici îi dau dreptate. La Galaţi se mănâncă peşte. N-aş zice că este mai ieftin ca la Braşov, de exemplu, dar oamenii sunt mai obişnui ...

Scurtă istorie: Industria de vin argentiniană

Vineri, 20 Iunie 2014 13:00 | Publicat în MAGAZIN
Industria de vin argentiniană este a cincea ca mărime din întreaga lume, avându-şi rădăcinile în Spania. În timpul campaniei de colonizare a Americii, butucii de viţă de vie au fost aduşi pentru prima dată, în 1577, în Santiago del Estero, iar cultivarea s-a desfăşurat mai întâi în jurul acestei localităţi.Poate că un aspect interesant în toată această poveste este faptul că argentinienii au fost la început interesaţi mai mult de cantitatea de vin produsă şi abia a ...
Este 1969 şi marele scriitor argentinian Jorge Luis Borges se plimbă pe malul râului Charles, care traversează localitatea Cambridge, USA. Se aşează pe o bancă. Privind valurile râului, se gândeşte la curgerea timpului imaginată de Heraclit. Brusc, reveria se încheie devenind conştient că nu este singurul locatar al  băncii. Lângă el stă aşezat un bărbat tânăr, preocupat cu fredonarea unei arii familiare. Borges, preferând să fie singur, doreşte să se ridice, dar ...
Producţia de vin va creşte, la nivel naţional, cu peste 65 la sută în anul care vine, potrivit estimărilor făcute de organizaţiile viticultorilor * Galaţiul, aflat pe locul trei pe ţară la reconversia viilor, mizează pe producţii bogate * Importante vor fi însă şi tehnologiile de prelucrare şi îmbuteliere în vederea comercializării Fermierii europeni apreciază că producţia de vin a ţării noastre va creşte exploziv, respectiv cu circa 65 la sută, în anul 2013-2014 ...

Chinezii ar putea produce vin şi sucuri la Galaţi

Duminică, 15 Decembrie 2013 14:00 | Publicat în ECONOMIE
Prezenţi, la sfârşitul acestei săptămâni, la Galaţi, pentru a înnoi parteneriatul de colaborare dintre Camera de Comerţ din Wuhan şi cea din judeţul nostru, delegaţii chinezi şi-au manifestat interesul de a produce vin şi sucuri la malul Dunării, pe care, ulterior, să le exporte în Europa. De altfel, unul dintre asiatici a şi afirmat că i s-a povestit despre vinul produs în zona Galaţi şi nu numai. Potrivit preşedintelui Camerei de Comerţ Galaţi, Ion Mocanu, delegaţii c ...
Peste 4.000.000 de lei vor costa noile dotările de laborator ale Staţiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Vinicultură şi Vinificaţie (SCDVV) Târgu Bujor. Proiectul prin intermediul căruia se vor cumpăra aceste dotări are ca ţel alinierea instituţiei la standarde tehnologice europene. În plus, în cadrul planului de achiziţii, despre care ziarul nostru v-a mai informat încă din luna iulie, Staţiunea se va dota şi cu o linie de îmbuteliere pe care o va putea folosi, în primii ci ...
Pagina 6 din 8