La invitația Excelenței Sale, Doamna Enkeleda Mërkuri, ambasadoarea Republicii Albania în România, o delegație a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” din Galați s-a aflat la sediul acestei ambasade din București, pentru a se discuta despre posibilitatea colaborărilor culturale. Punctul de plecare a fost tocmai istoricul relațiilor dintre cele două state, Geta Eftimie, directorul adjunct al instituției coordonate de către Consiliul Județean Galați, subliniind că fondatorul bi ...
Deși e vacanță, elevii iubitori de istorie din toată țara și-au dat întâlnire la Vaslui, la etapa națională a Concursului Național de Referate și Comunicări Științifice pentru elevii de liceu, disciplina Istorie. Galațiul a fost reprezentat de Ștefan Pavăl, elev în clasa a X-a, la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”. Acesta a prezentat exemplar o lucrare de cercetare de istorie locală și s-a clasat pe locul 9 în ierarhia națională, aducând acasă „Premiul Speci ...
La recenta ședință a Consiliului Local, aleșii locali au aprobat studiul de fezabilitate și costurile unei investiții în beneficiul bazei de agrement Plaja „Dunărea”. De asemenea, au fost de acord cu accesarea fondurilor nerambursabile pentru acest proiect și cu suportarea de la bugetul local a cheltuielilor neeligibile. Este vorba despre construirea unui parc fotovoltaic pe o suprafață de 4.000 de metri pătrați din taluzul adiacent zonei de agrement. Potrivit documentelor prez ...
S-a încins firul la telefonul de urgență în ultima perioadă, sute de gălățeni aflați în situații periculoase sau care au asistat la scene violente cerând ajutorul poliției. Oamenii nu mai trec cu vederea abaterile ce pot avea consecințe grave, iar polițiștii răspund pe măsură. Numai în decurs de 24 de ore au dat amenzi pentru diverse acte de tulburare a ordinii publice în valoare totală de peste 130.000 de lei. Mai mult de trei sferturi dintre intervențiile poliției găl ...
Marţi, 5 august, a fost a cincea zi în care cadrele didactice din toată țara, au sosit din nou în fața sediului Ministerului Educației de la București pentru a-l face pe ministrul Daniel David să înțeleagă că „învățământul românesc” nu se măsoară în calcule și cifre. Pentru că profesorii nu par dispuși să cedeze amenințând că vor boicota atât examenul de bacalaureat, sesiunea de toamnă, cât și începutul de an școlar, ministrul Daniel David a transmis că va ...

Reduceri drastice la bursele pentru studenți

Marți, 05 August 2025 17:20 | Publicat în EDUCAŢIE
Începând din această toamnă, bursele pentru studenți vor fi reduse atât ca valoare, cât și ca număr de beneficiari, conform Digi24. Universitățile vor primi mai puțini bani per student, iar bursele vor fi acordate doar pe durata desfășurării activităților didactice, fără a include vacanțele. Astfel, studenții nu vor mai primi bursă în timpul vacanței de vară sau a celor semestriale ori de sărbători.   De asemenea, o altă modificare importantă este că bursele vor f ...

Școala de Arte din Galați a dat startul înscrierilor

Miercuri, 06 August 2025 12:00 | Publicat în EVENIMENT
Dacă ești pasionat de artă, e momentul să faci pasul către o experiență creativă autentică. Școala de Arte din cadrul Centrului Cultural „Dunărea de Jos” din Galați anunță începerea perioadei de înscrieri pentru anul școlar 2025–2026. Începând de pe 1 august, toți cei interesați se pot înscrie pentru a-şi descoperi sau perfecționa un talent artistic. Înscrierile se desfășoară între 1 august și 5 septembrie, la sediul Centrului Cultural, situat pe strada Domne ...
Elevii de clasa a VIII-a din județul Galați au încheiat examenul de Evaluare Națională cu rezultate care confirmă eforturile constante din sistemul educațional local. Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean Galați, județul s-a clasat pe locul cinci la nivel național în ceea ce privește procentul mediilor mai mari de 5 – atât înainte, cât și după contestații.  Examenul s-a desfășurat în condiții bune, fără incidente semnificative, cu o rată de pa ...

Cercetași francezi, voluntari pentru copiii din Galați

Miercuri, 06 August 2025 13:30 | Publicat în EVENIMENT
Biblioteca Franceză Eugène Ionesco din Galați va găzdui vineri, 8 august, o întâlnire emoționantă între comunitatea locală și un grup de cercetași francezi, veniți în mod special în România pentru a desfășura activități de voluntariat în sprijinul copiilor aflați în dificultate. Tinerii au ales să colaboreze cu Fundația Inimă de Copil, organizație cunoscută pentru eforturile sale în sprijinirea copiilor vulnerabili din regiune.   Cercetașii fac parte din „Fédé ...

„Pandora”, la Teatrul din Buzunar

Miercuri, 06 August 2025 14:00 | Publicat în UNDE MERGEM
O comedie bună și... nebună despre lăcomie, slăbiciuni omenești și surprizele care ies din „cutia” unei moșteniri neașteptate. Spectacolul „Pandora” de la Teatrul din Buzunar, care a avut premiera în iulie, se joacă din nou sâmbătă, 9 august, de la ora 19,00. După un text de Katalin Thuroczy, adaptare de Radu Aldulescu, în regia semnată de Alina Hiristea, „Pandora” promite să fie „o premieră fresh, plină de umor și energie, perfectă pentru vară”. Despre ce ...
Pagina 8 din 2821