Din luna martie a anului viitor, românii vor beneficia de avantajele spatiului Schengen! Președintele PNL Galați, deputatul George Stângă, a declarat că anunțul făcut de Ministerul de Interne cu privire la un acord politic la care s-a ajuns cu ministerele din Austria și Bulgaria pentru extinderea spațiului Schengen cu România și Bulgaria cu frontierele aeriene și maritime începând cu martie 2024 reprezintă o victorie importantă pentru România pe final de an.   „PNL a trat ...
Sărbătorile de iarnă sunt un prilej de bucurie pentru toți, dar mai ales pentru cei mici. În această perioadă, fiecare copil așteaptă cu nerăbdare sosirea lui Moș Crăciun și deschiderea cadourilor. Din păcate, nu toți copiii au această bucurie, iar pentru unii, sărbătorile pot fi o perioadă dificilă. Cu toate acestea, un zâmbet pe chipul unui copil nu necesită decât puțină voință și câteva mâini dibace. Tinerii liberali gălățeni au decis să ducă tradiția fa ...
George Stângă, președinte PNL Galați: „România are buget pentru 2024!"  Președintele PNL Galați, deputatul George Stângă, a anunțat că, după polemici puternice, „după episoade reprobabile din partea unor parlamentari ai opoziției", miercuri a fost votat bugetul pentru 2024. „Este un buget care, deși nu este la nivelul așteptărilor tuturor, reușește să asigure un fundament stabil pentru anul viitor. Un lucru pozitiv după dezbaterea bugetului din Parlament este amenda ...
Președintele PNL Galați, deputatul George Stângă, a venit cu o serie de explicații după ce în spațiul public au apărut mai multe informații îngrijorătoare pentru români cu privire la impozitarea pensiilor private. Astfel, liderul PNL Galați a subliniat că PNL nu susține impozitarea progresivă a pensiilor private și că liberalii au susținut întotdeauna necesitatea pilonului 2 și dreptul românilor la o pensie care să le asigure un trai decent.   „Pentru că s-au discut ...
Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat vineri, la Timişoara, că până la finalul acestui an nu există resurse financiare care să satisfacă revendicările salariale ale categoriilor de bugetari care protestează în ultimele săptămâni. Totodată, liderul PNL a arătat că, în privinţa subiectului introducerii de anul viitor a unor noi taxe şi impozite, nu există riscul ruperii coaliţiei de guvernare, deoarece în cadrul acesteia s-a discutat şi ...
România face mult prea puțin pentru o categorie aflată, din păcate, în creștere: copiii cu dizabilități.Deputatul liberal, prof. Onut ATANASIU, a transformat simpla preocupare pentru aceasta categorie defavorizată, în proiecte de lege care să înlăture barierele sociale dintre copii.Conform Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, anul trecut erau în evidenţă peste 80.000 copii cu dizabilităţi. De la an la an, numărul lor crește, în 2022 fiind c ...
Majorarea stimulentului financiar pentru copiii nou-născuţi, de la 1.000 de lei net/ la 2.000 de lei net/ copil nou-născut a fost aprobată în unanimitate de aleşii locali reunite joi, 23 noiembrie 2023, în şedinţă ordinară. Proiectul de hotărâre a fost iniţiat de grupul consilierilor locali PNL Anamaria Harabor, Adriana Silion, Valeriu-Laurentiu Onose, Eduard-Danut Ciulei, Vasile Lupu şi Alexandru Nistor.„Această inițiativă vine în sprijinul familiilor, având în vedere cre ...
Instituirea taxei pentru emiterea adeverinţei privind autodemolarea construcţiilor a fost respinsă joi, în şedinţa Consiliului Local, cu 12 voturi „pentru” (PSD) şi 11 voturi „împotrivă” (PNL, USR şi PACT). Proiectul de hotărâre ar fi avut nevoie de 14 voturi favorabile pentru a fi aprobat.„Taxă nouă, de cel puțin 200 de lei, pe masa aleșilor locali”, anunţam în ediţia de vineri, 3 noiembrie 2023, a ziarului „Viaţa liberă”. „În vederea simplificării proce ...
Președintele PNL Galați, deputatul George Stângă, a anunțat în această săptămână că a votat, alături de colegii săi din PNL, pentru noua lege a pensiilor, subliniind că în ultimii 4 ani PNL a majorat în mod constant punctul de pensie.  „PNL și-a ținut promisiunea de a susține și prin vot în Parlament creșterea veniturilor părinților și bunicilor noștri. Ne dorim ca seniorii României să aibă nivelul de trai pe care îl merită, după o viață de muncă și de co ...
  O piață liberă înseamnă, în primul rând, posibilitatea de a alege. De la ce cumperi, de unde, în ce condiții și până la cum plătești. De asemenea, o piață liberă înseamnă să poți dispune de veniturile tale oricând dorești. După război, mulți viteji se arată! Românii au dreptate să spună acest lucru, chiar dacă eu am fost unul dintre liberalii care s-au opus modificărilor fiscale. Însă acum, când vedem dimensiunea dezastrului ce stă să se întâmple, ...
Pagina 18 din 22