Victor Paul Dobre, despre soarta PNL Galaţi: „Avem nevoie de oamenii de valoare care s-au îndepărtat"

Victor Paul Dobre, despre soarta PNL Galaţi: „Avem nevoie de oamenii de valoare care s-au îndepărtat"
Evaluaţi acest articol
(44 voturi)

În muțenia asurzitoare a conducerii PNL Galaţi, am încercat să găsim răspunsuri cu privire la rezultatele lamentabile obţinute de liberalii gălăţeni la alegerile locale şi soluţii de redresare a organizaţiei judeţene, de la unul dintre liderii de cursă lungă ai liberalismului local – Victor Paul Dobre. Membru PNL din 1991, Victor Paul Dobre a fost preşedintele organizaţiei municipale PNL Galaţi (1993-1998), apoi preşedinte al organizaţiei judeţene PNL (1998-2017), iar din 2017 a fost vicepreşedinte regional al PNL. A fost prefect al judeţului Galaţi (1996-2000), vicepreşedinte al Consiliului Judeţului Galaţi (2004-2005), secretar de stat în Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (2005-2008) şi ministru delegat pentru administraţie în Ministerul Administraţiei şi Internelor (2012). A avut patru mandate de deputat de Galaţi în Parlamentul României (2000-2004, 2008-2012, 2012-2016, 2016-2020).

- Domnule Victor Paul Dobre, de multă vreme nu mai deţineţi niciun fel de funcție în cadrul organizației municipale sau județene a PNL Galaţi. Dar aveţi o funcţie publică şi o funcţie politică la nivel naţional. Care sunt acestea?

- Astăzi, sunt secretar de stat la viceprim-ministrul și ministrul de Interne, domnul Cătălin Predoiu. Dar, aș vrea să precizez că nu am fost niciodată la Mangalia, aşa cum s-a scris în 2021. Am fost numit în Consiliul de Administraţie al Şantierului Naval 2 Mai, Mangalia, dar nu am stat nicio zi, pentru că nu era o situație în care să fiu. Şi n-am stat deloc! Așa cum n-am fost nici în alte locuri. Nici la Lisabona, nicăieri! 

Anul trecut, la Congresul Organizației Seniorilor Naţional Liberali, care a reunit 1.250 de delegați, mi-am depus candidatura și am fost ales, cu peste 900 de voturi, președintele Organizației Seniorilor Naționali Liberali pe țară. Calitate care îmi dă și dreptul să fiu membru al Biroului Permanent Național al Partidului Național Liberal. Ca membru, fac parte din organizaţia de Galaţi.

- Domnule Dobre, aș vrea să începem discuția politică de la onoare. Pentru un lider politic - nu un simplu politician! - ce înseamnă onoarea și demisia de onoare?

- Nu știu dacă există o regulă undeva privind onoarea, demisia de onoare. Nu e nicio reglementare nici în lege, nici în statutul partidelor politice. E o chestiune personală, în ultimă instanţă, pentru că decizia o ia fiecare.

Am fost pus în situația asta o dată, în 2007, după alegerile europarlamentare. Au fost rezultatele proaste. E adevărat că nu prea eram în Galaţi pe vremea aia, eram mai mult la Minister, la Interne, dar eram șeful filialei și mi-am asumat.

- V-a cerut cineva demisia sau a fost inițiativa dumneavoastră?

- N-aş zice că a fost neapărat inițiativa mea, n-aș zice nici că mi-a impus-o cineva, unii mi-au zis să mi-o dau, alții, să nu mi-o dau. Dar atunci am pus demisia la dispoziția conducerii partidului. Şi a fost bine.

- Când ați fost convocat ultima oară la un eveniment, o întâlnire sau şedinţă de PNL Galaţi?

- Ultima acțiune la care am participat a fost mitingul de la Sala Sporturilor, din timpul ultimei campanii electorale, eveniment la care a participat președintele PNL. A fost şi lansarea candidaţilor la alegerile locale, au venit şi candidaţii de la europarlamentare.

- Cum vi se par rezultatele pe care le-a obținut PNL Galați atât în municipiu, cât și în județ, la alegerile locale din 9 iunie 2024?

- Rezultatele sunt foarte proaste! Sunt cele mai proaste rezultate, nu neapărat din punct de vedere al scorului, cât al poziționării în ierarhia PNL. Ele au fost determinate, în cea mai mare măsură, de rezultatul foarte prost pe municipiul Galaţi.

- Ați fost președinte la organizația municipală a PNL Galaţi. Cum consideraţi că a fost condusă această organizație de către domnul Alexandru Şerban?

- Eu am fost preşedinte la organizația municipală acum 20 de ani. Era altă situație, altă conjunctură. Țin minte că am avut alegeri și cred că au fost vreo 40 de persoane prezente. Eram puțini! Dar, raportat la numărul de consilieri, eram totuși patru, eram mulți!

N-aş putea zice cum a condus-o domnul Şerban, că n-am fost acolo. Dar rezultatele sunt evidente!

Atenție, am mai avut rezultate modeste, cum a fost cel din 2007, dar atunci eram separat PNL, separat PD sau PDL. Acum, împreună n-am reușit să facem un rezultat!

- Considerați că a fost o problemă cu candidatul PNL la Primăria Galați, domnul Onuţ Atanasiu, sau o chestiune de strategie? Bănuiesc că aţi urmărit campania electorală a domnului Onuţ Atanasiu. Cum vi s-a părut?

- Deciziile au fost luate de cei care conduc în momentul de față. Domnul Onuţ a fost şi el prim-vicepreşedinte. Nu am văzut sondaje, nu am văzut evaluări, dar cred că problema e în altă parte: trebuia pregătit un candidat din vreme! Trebuie să se poziţioneze din vreme. Municipiul este o situație mai dificilă, şi mai ales în condițiile de față când avem un contracandidat foarte puternic.

- Într-adevăr, ar fi fost greu de „doborât” actualul primar, cu o majoritate atât de puternică. Pe de altă parte, surpriza acestor alegeri a fost tot un candidat de dreapta. Şi nu al USR – doamna Daniela Şarpe – ci domnul Doru Căstăian, candidat al PACT pentru Galați. PACT a fost o asociaţie care a devenit partid politic și care a câștigat notorietate. Cum vă explicați situația aceasta?

- Cei chemați să analizeze sunt, în primul rând, colegii din partid! Personal nu îl cunosc pe domnul profesor Căstăian, am auzit, însă, lucruri foarte frumoase! Nepoata mea chiar urmează un curs cu domnul profesor și are o părere foarte bună. Iar PACT a reușit să treacă pragul electoral și acum patru ani...

- Aşa este, în prezent au doi consilieri locali, iar în noul Consiliu Local vor avea trei!

- Ştiu! Înseamnă că electoratul de dreapta există în continuare!

- Unii spun că PACT pentru Galați ar fi noul PNL Galați. Cum vi se pare varianta asta?

- Că a luat din voturile PNL este evident! Numai că PNL este PNL România, nu este PNL Galaţi. Galaţiul e doar o filială!

- Spuneaţi că ar fi trebuit un candidat la Primărie pregătit din timp. Vi se pare că domnul Onuț a fost ales cumva pe repede-înainte sau că nu a avut timp să-și consolideze imaginea de candidat la Primărie?

- Într-o analiză ar fi foarte multe lucruri de spus, inclusiv cu privire la modul de abordare. Dar, în politică, rezultatul contează și, din păcate, e cel care este!

- Ce părere aveți despre performanțele organizației județene a PNL Galaţi?

- Performanța organizației județene e pe măsura performanței organizației municipale, că nu sunt separate. Deci rezultatul e foarte prost!

- Cine ar fi responsabil pentru situația aceasta?

- Normal, ca întotdeauna, conducerea. În niciun caz alegătorii!

- Conducerea este cea a domnului George Stângă, unul dintre tinerii pe care dumneavoastră i-ați creditat, cu ani în urmă. Cum vi se pare evoluția politică a domniei sale?

- În primul rând, cel care conduce organizația are, totdeauna, cea mai mare parte din responsabilitate, dar nu e singur! Responsabilitatea trebuie să şi-o asume întreaga echipă de conducere!

În al doilea rând, nu am dat credite în politică! Domnul Stângă a câștigat alegerile în filială singur. Ştie și el, şi știe toată lumea: eu nu l-am votat, am avut un alt favorit atunci. Dar decizia a fost luată. 

Cred că nu a evoluat în bine pentru că, în politică, până la urmă rezultatele alegerilor îţi dau măsura.

- Pe de altă parte, domnul Stângă este unul dintre tinerii pe care i-ați susținut – şi nu e singurul – din postura de președinte al organizaţiei...

- Nu știu ce înseamnă susținere!

- Susținere, în sensul de promovare pe anumite liste. De pildă pe listele de candidaţi pentru Consiliul Local, Consiliul Judeţean!

- Nu știu cum mai e acum, dar pe vremea aceea aveam o regulă pe care am respectat-o totdeauna: în zona eligibilă, așa cum o consideram noi, atât la Consiliul Local, cât și la Consiliul Județean, un loc se rezerva pentru organizația de Tineret și tinerii propuneau. Nu era propunerea mea sau a altor colegi!

- Din ce îmi amintesc, domnul Stângă şi-a început ascensiunea din poziţia de consilier judeţean... 

- Era aceeaşi procedură! De regulă, pe poziţiile respective propuneau preşedintele filialei municipale sau judeţene de tineret, după caz.

- Domnul Şerban, liderul organizaţiei municipale a PNL Galaţi, a demisionat imediat după alegerile locale. Dar la nivelul organizației județene nu s-a întâmplat absolut nimic. Nu a existat niciun fel de asumare a rezultatelor. O tăcere totală. Cum comentați?

- În primul rând, că îţi asumi sau nu, răspunzi! Deci, conducerea organizației județene, începând cu George Stângă, răspunde de rezultate, care au fost foarte proaste. Aici lucrurile sunt clare!

Modul în care se poziționează din punct de vedere al demisiei e o chestiune personală. Dacă aş fi fost în situația asta, probabil că mi-aș fi asumat-o și aș fi demisionat.

Mai departe, fără îndoială, trebuie o analiză în structura de conducere şi dispuse o serie întreagă de măsuri.

- Deocamdată, această analiză se lasă așteptată, la fel şi măsurile. Iar după cum arată lucrurile, pare că situaţia va rămâne aşa până după alegerile generale. Din experiența dumneavoastră, consideraţi că ar putea urma schimbări în structura de conducere a PNL Galaţi?

- În politică, foarte multe lucruri se pot întâmpla, și unele se întâmplă de pe o zi pe alta. Am văzut atâtea!

Mi-e greu să vă dau un răspuns precis, dar mi-e greu și să cred că rezultatele proaste vor trece ca și cum n-a fost nimic.

- Dacă nu se va schimba nimic, să ne așteptăm la un rezultat la fel de prost, mai prost, la alegerile parlamentare? Sau se va reuși o redresare?

- Fără să se întâmple ceva, nu văd cum ar fi o redresare! Dar, în același timp, aș vrea să vă spun și eu câteva lucruri!

- Vă rog!

- Liberalii nu sunt liberali cu carnet de partid! Am văzut un comentariu în acest sens. Noi n-avem carnete de partid! A fi liberal e o opțiune personală. Eu nu fac catalogări. Liberalii au întotdeauna opinii, și opinii pertinente și știți că e o veche zicere: pentru liberali, libertatea mea se termină unde începe libertatea ta. Și dreptul la opinie este nelimitat! L-am respectat și îl respect la toți. Face parte din fundamentul valorilor noastre. Totuşi, observ pe scena politică gălăţeană că soarta PNL preocupă pe foarte mulți, inclusiv de-ai noştri – ceea ce nu e rău! – şi primeşte partidul foarte multe sfaturi. Ceea ce iarăși nu e rău! Dar aș vrea să subliniez un lucru! Partidul Național Liberal, chiar și în condițiile foarte dificile de la Galaţi, este al doilea partid în județ. De departe! Este un partid care are 12 primari și are și primarul celui de-al doilea municipiu din judeţ. Are structuri organizatorice în tot județul, unele mai performante, unele mai puțin performante. De-a lungul anilor, am câștigat primării, am pierdut primării. Am câștigat aproape în toate unitățile administrativ-teritoriale, nu știu dacă sunt două-trei excepţii. Am şi pierdut! În politică, niciun partid nu e peren la guvernare, dar nici în opoziţie.

Deci, vreau să fiu foarte clar: PNL este al doilea partid. Suntem al doilea partid și la nivelul țării. De departe!

Şi vreau să vă mai spun un lucru pe care vă rog să-l rețineți: Partidul Național Liberal va da, în decembrie, noul președinte al României. Tot noi îl vom da! Deci nu vom rupe tradiția. Partidul Național Liberal are resursele necesare! Eu am mare încredere! Că unii vor aduce o contribuție mai mare, alții mai puțin, fiecare vot al nostru contează. Și sunt convins că și colegii mai exigenți, mai critici, vor fi alături de noi în acea bătălie. Şi, în general, oamenii care cred în valorile liberale.

- Nu ştiu dacă actuala opţiune a PNL pentru conducerea României este cea mai fericită, dar…

- Să ne înțelegem! În funcții politice nimeni nu e fericit, mai ales cu cât funcţiile sunt mai înalte! În funcţiile politice există responsabilitate. Funcţiile politice reprezintă o opţiune majoritară. Şi eu cred că în România, în rândul populaţiei, în rândul alegătorilor, opțiunea majoritară aparține valorilor liberale, valorilor dreptei. Facem parte din Partidul Popular European, care înseamnă dreapta europeană.

Și ar mai fi ceva: revin puțin la ceea ce am mai spus. Respect opiniile, respect poziționările, dreptul fiecăruia. Dar Partidul Național Liberal – cel mai vechi partid – este o organizație politică cu reguli, statute, și rezolvările, măsurile, se iau în cadrul structurilor partidului! Deciziile se iau! Oricare - unul sau altul - nimeni n-a ajuns undeva că s-a așezat el. A fost o procedură!

Cred că e nevoie să recuperăm și să recupereze filiala oamenii de valoare care s-au îndepărtat. Din două motive: avem nevoie de ei, dar și ei să înțeleagă mai bine ce se întâmplă, când sunt mai aproape.

- Să sperăm că acestea se vor întâmpla. Deşi modul în care şi-a organizat domnul Stângă filiala e, cumva, discutabil...

- Scuzați-mă, aţi avut impresia că sunt un fan al domnului Stângă?! Nu, şi am destule motive!

Vreau să vă spun un lucru. Sunt de 34 de ani în partidul acesta. Eu n-am plecat nicăieri. N-am trecut pe la niciun partid. N-am plecat, nu m-am întors. Am fost tot timpul în PNL. Și iubesc acest partid, am încredere în el. A trecut prin momente grele, a trecut prin momente fericite, vor mai fi și momente grele, vor mai fi și momente fericite. Are o istorie lungă. La anul, PNL împlineşte 150 de ani!

Trebuie să avem încredere în capacitatea noastră, în valorile pe care le reprezentăm. Să avem încredere în noi și vă spun încă o dată: noi vom da viitorul președinte al României!

Puteți căuta în colecția „Vieții libere” un interviu al meu, cred că era la începutul lui 1996, primăvara. Şi cred că mi-l lua Cătălin Negoiță. Din ceea ce am spus eu a pus titlul: „E rândul nostru!”. Și a fost rândul nostru. Noi am câștigat! Continuăm acum.

- O schimbare în ceea ce privește modul în care este condusă organizaţia judeţeană a PNL Galaţi va trebui să vină de sus în jos, adică de la Centru către organizaţie? Sau ar putea porni de jos în sus, din sânul organizației, care să ceară un nou birou politic?

- Dacă e o demisie, decizia de schimbare o ia Centrul. Dacă e o demitere, decizia de schimbare o ia tot Centrul.

- Deci, practic, orice vânt de schimbare trebuie să vină de sus în jos!

- Da, dar trebuie încurajat…

Citit 8145 ori Ultima modificare Miercuri, 31 Iulie 2024 08:29

8 comentarii

  • postat de un galatean
    Miercuri, 21 August 2024 18:26
    5.13.181.***
    marele adevar este ca ati indepartat pe toti cei valorosi!
    domnul care da interviu cu toti cei cu care a tras sforile!

    corect este: pe care i-am indepartat !
    1
    1
  • postat de ICTosca
    Vineri, 02 August 2024 17:15
    5.13.141.***
    PNL nu este decat una din "una dintre fetele de pe centura" a clanului psd. Singur a "intrat la produs" de cand s-a deschis bordelul USL...Restul sunt "fudulii pe moatze" - vorba unui personaj a lui Sven Hassel
    5
    13
  • postat de Un fost liberal
    Marți, 30 Iulie 2024 16:54
    84.232.141.***
    Din 90 si pana la alegerile din 2020., constant am votat cu liberalii, anul asta nu am mai facuto si nici nu o voi mai face, pana ce pnl nu se va detasa de psd, partid ce e vinovat in totalitate de dezastrul in care se afla tara, partid ce de 30 de ani a dus tara unde este, cu concursul lui stanga
    4
    16
  • postat de CORNEL
    Marți, 30 Iulie 2024 09:29
    86.124.202.***
    Dr Ichim o somitate ,dar nu uitați că în partid nu conduc somitățile conduc NEAVENIȚII iar cînd JOIANNIS-turistul va pleca,va scăpa și PNL de hahalere,gen Rareș Bogdan, Fl Cîțu,Gorghiu, G.Scarlet și tot neamul lor cel...
    5
    20
  • postat de Geos
    Luni, 29 Iulie 2024 21:12
    5.13.169.***
    "Prin noi insine" parca era sloganul PNL și iata ca prin ei insisi se tot descurca de tot felul de sinecuri și lipeli prin ministere și deconcentrate, de la Iohanis la puricii ăștia ce sar acum de prin blana vulpii moarte.
    3
    20
  • postat de liberal
    Luni, 29 Iulie 2024 15:32
    86.120.250.***
    corect este: pe care i-am indepartat
    5
    17
  • postat de Pentru @Alicante, martor ocular
    Luni, 29 Iulie 2024 13:00
    109.166.134.***
    Nu a decis Dobre înlocuirea dr. Ichim cu Stângă. A decis Biroul executiv prin vot secret în urma manevrelor făcute de Stângă și gașca lui. Asta l-a înfuriat pe Dobre atunci.
    9
    16
  • postat de Alicante
    Luni, 29 Iulie 2024 07:18
    86.124.200.***
    Minciunele, minciunele... DOBRE l-a sacrificat pe dr. Ichim ca sa il faca senator pe Stanga!
    9
    42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.