Locuințele Primăriei, gaură neagră sau sursă de bani la buget

Locuințele Primăriei, gaură neagră sau sursă de bani la buget
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

Cu peste 4.400 de locuinţe proprietatea municipiului şi aproape 3.600 de chiriaşi, Primăria Galaţi s-ar putea compara cu marii dezvoltatori imobiliari. Situaţia nu este însă deloc aşa. La finele lunii septembrie, pentru evacuarea chiriaşilor datornici, se războia în instanţă în 126 de litigii pentru neplata datoriilor la întreţinere şi în 311 pentru neplata debitelor la chirie. Iar sumele restante la întreţinere sunt mai vechi de trei ani şi se ridică la 614.695 de lei. Bani pe care, cel mai probabil, tot Primăria îi va scoate din buget şi e greu de crezut că va reuşi să-i recupereze vreodată de la foştii chiriaşi. În loc de gaură neagră în bugetul local, locuinţele ar putea aduce venituri importante oraşului, prin vânzarea lor. Dovadă că anul acesta, până în septembrie, Primăria a vândut 24 de locuinţe, în valoare totală de peste 3,48 milioane de lei, din care 2,68 de milioane de lei vor ajunge în bugetul local, iar restul la bugetul de stat.

"Toate spaţiile de locuit pe care Primăria municipiului Galaţi le are reprezintă, în mare măsură, o gaură neagră la bugetul local, pentru că o mare parte dintre ele, în special fondul vechi de case, au nevoie de intervenţii aproape anual, pentru că se deteriorează! În ceea ce priveşte apartamentele, atunci când sunt eliberate, arată ca după război şi, evident, trebuie aduse la un standard minim de locuit în vederea închirierii către alţi cetăţeni. Încercăm să încurajăm achiziţia de către chiriaşi. Primăria nu trebuie să fie, din punctul meu de vedere, cel mai mare latifundiar dintr-un oraş", este una dintre declaraţiile primarului Ionuţ Pucheanu, pe care aţi mai putut-o citi în ziarul "Viaţa liberă".

Pentru că bugetul local suferă de pe urma lipsei de bani cash şi nu numai, o sursă importantă de venituri ar putea fi vânzarea locuinţelor municipiului. Fireşte, nu vorbim aici despre locuinţele de necesitate şi nici despre cele sociale. Pe lângă faptul că ar scăpa de grijile neplăţii întreţinerii, chiriei - care are o valoare modică, a problemelor apărute în locuinţe, Primăria ar câştiga de două ori: o dată din vânzarea propriu-zisă şi încă o dată din impozitele pe proprietate pe care le va percepe an de an.

Tocmai pentru a radiografia zestrea imobiliară a Primăriei am solicitat informaţii în acest sens.

Locuinţe şi chiriaşi, la numărătoare

Primăria Galaţi ne-a transmis că Serviciul Administrare Fond Locativ şi Spaţii cu Altă Destinaţie are în administrare un număr de 4.465 de unităţi locative. Dintre acestea, 2.565 sunt locuinţe normale, dintre care 1.139 de unităţi locative din fonduri vechi. Se mai adaugă 56 de locuinţe de necesitate, 717 locuinţe din fondurile ANL şi 1.127 de locuinţe sociale. Iar contracte de închiriere în derulare sunt 3.590.

"Valoarea minimă a chiriei pentru o locuinţă socială este de 17 lei, iar valoarea maximă pentru o locuinţă ANL este de 782,96 de lei", ne-a comunicat municipalitatea.

Timpul trece, datoriile se adună!

Pe lângă vandalizarea locuinţelor de către chiriaşi, o altă mare problemă o reprezintă neplata nu doar a chiriei, ci și a cheltuielilor de întreţinere! Iar procedura face ca timpul să treacă şi datoriile să se tot adune: "În ceea ce priveşte debitele acumulate cu titlu de întreţinere, conform Legii nr. 196 din 2018, Asociaţia de proprietari, prin administrator, este obligată să notifice, în scris, proprietarul care are plăţi restante la cheltuielile comune ale imobilului. Municipiul Galaţi, în calitate de proprietar, prin Serviciul Administrare Fond Locativ şi Spaţii cu Altă Destinaţie, notifică chiriaşul să plătească debitele restante cu titlu de întreţinere, iar în caz de neplată, în conformitate cu prevederile, asociaţia de proprietari, prin preşedinte, are dreptul de a acţiona în instanţă proprietarul. Pentru recuperarea debitelor restante asociaţiei, stabilite prin hotărâre judecătorească, proprietarul, prin serviciul juridic şi legalitate, cheamă în garanţie chiriaşul, iar executorul fiscal şi cel judecătoresc urmăresc debitorul chiriaş pentru recuperarea debitelor cu titlu de întreţinere", ne-a expus Primăria.

În prezent, municipalitatea spune că sunt 126 de litigii pentru neplata datoriilor la întreţinere şi 311 pentru neplata debitelor acumulate cu titlu de chirie. Iar datoriile restante la asociaţiile de proprietari sunt mai vechi de trei ani, având o valoare totală de 614.695 de lei.

Evacuare, numai cu hotărâre judecătorească

Primăria, pentru a scăpa de chiriaşii datornici, are nevoie de sentinţe judecătoreşti: "Evacuarea se face în baza unei sentinţe judecătoreşti definitive, care prevede evacuarea chiriaşilor şi a persoanelor din imobilul închiriat; pentru nerespectarea oricărei clauze din contract şi neachitarea obligaţiilor cu titlu de chirie pentru o perioadă mai mare de trei luni consecutive, chiriaşii sunt notificaţi pentru conformare, iar dacă nu dau curs notificărilor, prin serviciul Juridic şi legalitate, sunt promovate în instanţele de judecată dosare de reziliere evacuare şi recuperare debite, conform clauzelor contractuale şi prevederilor Codului Civil", ne-a transmis Primăria.

"Pentru punerea în executare a sentinţelor civile, ca urmare a neachitării debitelor restante cu titlu de chirie, anul acesta au fost eliberate prin evacuare un număr de 44 unităţi locative, iar executorul fiscal şi cel judecătoresc urmăresc debitorul chiriaş, pentru recuperarea debitelor stabilite în titlul executoriu", susţine Primăria.

Câte locuinţe s-au vândut anul acesta

La cererea chiriaşilor, în acest an, până la finele lunii septembrie, au fost vândute un număr de 24 de locuinţe, ne-a comunicat administraţia locală. Este vorba despre 18 apartamente de bloc, două locuințe situate la casă și patru locuințe ANL. "Valoarea totală a acestor locuințe vândute este de 3.480.566,46 lei, din care una este cu plata integrală, iar restul cu plata în rate. Suma estimată privind încasările la bugetul local din vânzarea acestor locuințe este de 2.680.596,864 lei, cu precizarea că diferența o constituie sumele din vânzarea locuințelor ANL care nu reprezintă venituri la bugetul local", ne-a comunicat Primăria.

Citit 4208 ori Ultima modificare Miercuri, 27 Octombrie 2021 18:01

9 comentarii

  • postat de dinu
    Joi, 28 Octombrie 2021 16:12
    46.97.176.***
    Ce a făcut primăria ptr.aceste locuințe? Nimic, multe stau sa cada, chiriașii fac totul asa ca,în cazul caselor nu au dreptul la nivi o chirie. Sa se întrebe ce se va întâmpla în cazul unui cutremur.
    2
    0
    Raportează
  • postat de Akbar
    Marți, 26 Octombrie 2021 19:05
    5.13.220.***
    95% dintre ei sunt votanti siguri. De ce credeti ca sunt lasati sa acumuleze datorii ???? Ganditi putintel...
    0
    10
    Raportează
  • postat de Blade
    Marți, 26 Octombrie 2021 13:34
    86.34.180.***
    De unde are Primaria dreptul, la 30 de la revolutia anticomunista, sa detine proprietati? Altele decat cele pe care le-a construit s-au pe care le-au achitat din fonduri proprii...
    Ca urmare a raptului/ nationalizare, astazi avem anomalii ca cele relatate astazi de VL. Dezinteresul oficialilor din administratia locala, la care se adauga si reaua credinta si lipsa de bonitate a chiriasilor, fac ca orasul sa fie presarat cu spatii mizere si insalubre!
    Solutii sunt, dar nu cu oamenii care azi ne conduc. Sunt prea obisnuiti cu lenea si cu spaga, ca sa mai faci ceva bun cu ei!
    3
    17
    Raportează
  • postat de jumate
    Marți, 26 Octombrie 2021 13:12
    5.13.161.***
    In locuintele sociale stau cei care nu isi pot permite o locuinta. Teoretic. Practic sunt aia care nu au vrut si in continuare nu vor sa munceasca - dar au drept de vot- deci acolo unde vor sta vor acumula datorii , vor face mizerie devenind un focar de mizerie, deranj pentru cei din jur. Decat sa le dea mancare moaca mai bine sa le dea undita sa pescuiasca.
    1
    24
    Raportează
  • postat de carmen
    Marți, 26 Octombrie 2021 13:09
    195.32.91.***
    dar de ce nu se pune clauza in contracr in caz de debit sa i se opreasca automat din salar ,o cota parte luna de luna e asa de simplu la cate acte va trebuie sa dovedeasca a intra in posesia apartamantului se poate face si asta ....ca doar nu bagati persoane fara venit ce tot o dati de gard ....ca e asa ca e pe dincolo ...incompetenta doar atat....
    1
    17
    Raportează
  • postat de chirias anl
    Marți, 26 Octombrie 2021 12:02
    213.177.13.***
    -Sunt chiriasi care nu au platit/nu au fost la zi, cu intretinerea (mii si chiar zeci de mii de lei datorii!!!) si stau bine-mersi.
    -Ei sunt cei care distrug locuitele, scarile de bloc, care fac scandal si ameninta vecinii care obiecteaza.
    -Sunt unii care isi platesc intretinerea DOAR cand isi reinnoiesc contractul.
    -Nu se dau apometrele corect (1 mc la 3 luni), nu se da numarul corect de persoane (ei sunt 3-4 si se declara 1), s-ar putea sa existe chiriasi cu contracte expirate
    -Erau ani in care teparii faceau rost de biletele cu numere de inregistrare ca sa isi reinnoiasca contractele la curent
    -Trebuie evacuati URGENT si, da, sa se aduca oameni cu bun simt.
    -Majoritatea scandalagiilor, NU MUNCESC; sunt "casnici/casnice"! Beau la coltul blocului, in parcare, urla, fac scandal.
    -Cu acesti "daunatori" nu se pot intretine imobilele. Ei sunt cei care ne pun pe toti in pericol!
    -Si da, SE MANDRESC in fata vecinilor cu pilele si spagile pe care le dau si merg pe principiul "merge cat merge"

    Propun sa se faca sediu de Politie Locala in blocuirile ANL sau in imediata apropiere. Nici nu stiti ce amenzi puteti da :)
    ANL-urile nu sunt locuite "sociale" pentru lenesi si scandalagii.

    DACA DOMNUL PRIMAR VREA, SE VA FACE TREABA.
    DOMNULE PRIMAR, AVEM INCREDERE IN DUMNEAVOASTRA!
    1
    23
    Raportează
  • postat de Alin
    Marți, 26 Octombrie 2021 11:40
    95.76.32.***
    Cea mai mare greseala pe care a facut-o statul imediat dupa revolutie
    a fost legea pt cumpararea locuintelor de cei care erau chiriasi
    Daca nu se elabora aceasta lege, erau destui bani la bugetul local
    si orasul Galati arata altfel...Curat, aerisit si liber de marlani!
    17
    14
    Raportează
  • postat de Mă-ta
    Marți, 26 Octombrie 2021 08:53
    5.13.145.***
    Idioti.
    Puneti chiria 50% daca restul se duc in modernizarea apartamentelor de catre chiriasi. Clauza de evacuare in caz de neplata,ve atata judecata! Negru pe alb!
    Etc

    Incompetentii draculu...
    2
    26
    Raportează
  • postat de Galatean
    Marți, 26 Octombrie 2021 03:51
    78.96.83.***
    Chiriasii din aceste locatii nu sunt altceva decat masa de vot a protipendatilor, amatori de catifea in functii publice, primari, presedinti de consilii judetene si asociatii acestora!

    Asadar, restantele la chirii si intretinere a locuintelor primariei sunt de multe ori trecute cu vederea tocmai pentru a nu se pierde nasa de vot; ganditi-va ca miile de chiriasi din aceste locatii genereaza alte mii, zeci de mii de votanti , cee ce nu-i de neglijat.

    Pucheanu si ai lui stiu asta si de aceea au lasat-o moale in a recupera pierderile, platindu-le din taxele si impoxitele galatenilor!
    3
    40
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.