Cine câştigă licitaţiile publice din Galaţi
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Cine câştigă licitaţiile publice din Galaţi
Primăria municipiului Galaţi a organizat pe SEAP nu mai puţin de zece licitaţii finalizate în acest an şi alte trei în curs
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Conform site-ului propriu, Primăria municipiului Galaţi are doar patru contracte de atribuire în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) în anul 2012, în valoare de aproape 6 milioane de lei, deşi evident numărul acestora este mult mai mare.

Cel mai mare dintre aceste contracte reprezintă lucrări la obiectivul „Modernizare Grădina Publică Galaţi”, la care au participat 11 ofertanţi, iar câştigătoare a fost desemnată asocierea dintre firmele SC Pallegrini SRL Galaţi şi SC TLSIT SA Piatra Neamţ, cu o valoare a contractului de 5.377.889 lei. „Achiziţionare instalaţii pentru iluminatul festiv” din această iarnă a făcut obiectul unui contract în valoare de 223.597,6 lei şi a fost adjudecat de asocierea SC MK Illumination SRL Hunedoara - SC SZD Electro SRL Cluj-Napoca, într-o licitaţie cu doi participanţi.

„Servicii de asistenţă în managementul de proiect Modernizare strada Unirii din municipiul Galaţi”, un contract cu o valoare de 148.000 de lei, s-a disputat între două firme, câştigătoare fiind SC Konsent SRL Iaşi. Cel de-al patrulea contract a vizat „Servicii la obiectivul Elaborarea Planului Urbanistic Zonal pentru Faleza Dunării Galaţi”, cu o valoare de 199.000 de lei, şi a fost câştigat de singurul ofertant, asocierea SC Quattro Design SRL Bucureşti - SC Halcrow Romania SRL Bucureşti.

După cum se poate observa, trei dintre cele patru contracte - chiar... trei şi jumătate, ca să fim foarte exacţi - au fost câştigate de firme din afara Galaţiului. Să fie acesta un semn că puterea economică a companiilor locale a scăzut în această perioadă de criză, marcată de pierderea masivă a locurilor de muncă, având ca rezultat prezenţa Galaţiului la vârful topului naţional al şomajului, de deprecierea drastică a nivelului de trai, dar şi de „migrarea” către Iaşi sau

Constanţa a mai multor instituţii care făceau din oraşul nostru un pol regional important? Doar patru contracte atribuite în 2012?

Pe de altă parte, o simplă listare a licitaţiilor încheiate pe SEAP, având ca organizator Primăria municipiului Galaţi, ne arată nu mai puţin de zece licitaţii finalizate în acest an şi alte trei licitaţii în curs. Însă pe site-ul www.primaria.galati.ro figurează ca atribuite în 2012 doar cele patru contracte menţionate (deşi unele, cum este cel referitor la iluminatul festiv, aparţin evident anului trecut)! Ce s-a întâmplat cu celelalte licitaţii finalizate nu se poate afla, deşi câteva dintre ele au valori foarte importante (7,1 milioane de lei pentru modernizarea străzii Ana Ipătescu, de exemplu), iar gălăţenii ar trebui să fie informaţi, pentru că la mijloc este vorba de bani publici, iar accesul pe SEAP este mai puţin facil pentru un cetăţean obişnuit. Asta ca să nu mai vorbim de faptul că instituţiile publice sunt obligate prin lege (Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public) să le ofere contribuabililor date despre modul în care li s-au cheltuit banii.

Citit 5423 ori Ultima modificare Luni, 12 Martie 2012 19:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.