George Marinescu

George Marinescu

Independența rămâne în scenariul ”roșu”

Luni, 18 Ianuarie 2021 18:00 | Publicat în EVENIMENT
Începând de luni, 18 ianuarie, în comuna Independența, unde incidența cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori, se mențin pentru o perioadă de alte două săptămâni măsurile prevăzute, de această dată, în Hotărârea de Guvern nr. 3 din 12 ianuarie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVI ...

Peste 47 de milioane de euro - investiți în sistemul sanitar gălățean

Luni, 18 Ianuarie 2021 00:03 | Publicat în Prima Pagina
Conform declarațiilor președintelui Consiliului Județean (CJ) Galați, Costel Fotea, anul 2021 se înscrie pe aceeași linie a preocupărilor legate de zona sanitară. Nimic surprinzător până aici, având în vedere evoluția acestei pandemii. Pe de altă parte, doar parcurgând multitudinea investițiilor, proiectelor finalizate, în derulare, sau viitoare putem avea o imagine clară a eforturilor, în valoare de 47,3 milioane de euro, care se fac pe linia modernizării și dotării unui ...

După clasare, pensionarea

Duminică, 17 Ianuarie 2021 18:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Procurorul Doru Stoica, cel care a clasat dosarul violențelor jandarmilor din 10 august 2018, a cerut CSM să fie eliberat din funcţie prin pensionare, potrivit ordinii de zi din 19 ianuarie 2021 a Secţiei pentru procurori a CSM, informează G4Media. Acesta este şeful Secţiei de combatere a infracţiunilor de terorism şi criminalităţii informatice din cadrul DIICOT. Doru Stoica a cerut să se pensioneze şi la începutul anului trecut, dar, ulterior, în februarie 2020, s-a răzgândit ...

Protest pe pârtie, la Poiana Brașov

Duminică, 17 Ianuarie 2021 16:50 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Comunitatea Declic a organizat sâmbătă dimineață, 16 ianuarie 2021, pe pârtia Drumul Roșu din Poiana Brașov, protestul inedit "Tăiați pensiile speciale, nu pădurile". Membrii Declic au coborât pe pârtie, pe schiuri, cu un banner cu acest mesaj pentru a atrage atenția Parlamentului și Guvernului asupra a două probleme majore nerezolvate - tăierea pensiilor speciale uriașe si salvarea pădurilor de la defrișări ilegale masive, arată portalul Ziare.com. "Comunitatea Declic le ...

A debutat administrarea celei de-a doua doze a vaccinului anti-COVID-19

Duminică, 17 Ianuarie 2021 20:35 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Prima persoană din România vaccinată împotriva COVID-19, asistenta medicală Mihaela Anghel de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” din București, a primit duminică, 17 ianuarie 2021, a doua doză a vaccinului împotriva noului coronavirus. ”E destul de greu, dar avem speranța că scăpăm de pandemie. (...) Toți vrem să ne vaccinăm și să scăpăm”, a declarat ea, după efectuarea rapelului, potrivit Hotnews.ro. Mihaela Anghel este asistentă ...

Majorarea impozitului auto a fost huiduită din nou

Duminică, 17 Ianuarie 2021 17:00 | Publicat în Prima Pagina
Un protest cu repetiție a avut loc duminică, 17 ianuarie 2021, după orele prânzului, în ger, la Galați. Organizați pe Facebook sub sloganul ”Nu suntem iobagi pe tarlaua lui Pucheanu”, circa 150 de gălățeni s-au adunat din nou pentru a-și manifesta public dezaprobarea cu privire la majorarea unor impozite locale cu începere de la 1 ianuarie 2021. Plasați de această dată în fața sediului Instituției Prefectului, în zona Monumentului Eroilor Revoluției, protestatarii, echip ...

Galațiul a depășit patru mii de imunizări împotriva SARS-CoV-2

Duminică, 17 Ianuarie 2021 22:50 | Publicat în EVENIMENT
După ce vineri, 15 ianuarie 2021, 395 de persoane au fost vaccinate împotriva noului coronavirus, sâmbătă, 16 ianuarie 2021, la Galați a venit rândul altor 264 de persoane să primească prima doză de imunizare anti-Covid-19. Astfel, 222 persoane au fost vaccinate la Spitalul Militar de Urgență ”Dr. Aristide Serfioti”, 204 la Spitalul Județean de Urgență ”Sf. Apostol Andrei”, 89 la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Sf. Ioan”, 78 la Spitalul Municipal ”Anton C ...

TAROM și CFR Marfă sunt „cartofi fierbinți” la Ministerul Transporturilor

Sâmbătă, 16 Ianuarie 2021 00:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Toate companiile din subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii care au înregistrat pierderi au avut termen până vineri să vină cu un plan de reformă şi restructurare, deoarece nu mai putem acoperi aceste găuri negre şi trebuie să ajungem la o eficienţă şi la o normalitate cu aceste societăţi, a declarat ministrul de resort, Cătălin Drulă, potrivit Agerpres. "În subordinea ministerului sunt 55 de instituţii şi aproape 70 de mii de angajaţi. Sunt foarte mul ...

Călin Popescu Tăriceanu este acuzat de luare de mită

Sâmbătă, 16 Ianuarie 2021 03:50 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a fost audiat vineri la sediul DNA din București în dosarul în care procurorii îl acuză că ar fi luat mită 800.000 de dolari. DNA a cerut președintelui României să formuleze cererea de efectuare a urmăririi penale în dosarul de corupție care îl vizează pe Călin Popescu Tăriceanu și în care Senatul votase în iunie 2019 împotriva ridicării imunității. DNA arată că dosarul de luare de mită a fost deschis la solicitarea autorităț ...

Președintele a primit prima doză anti-COVID

Vineri, 15 Ianuarie 2021 00:15 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Preşedintele Klaus Iohannis s-a vaccinat anti-COVID, vineri, 15 ianuarie 2021, la Centrul de vaccinare din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”. Președintele a primit prima doză de vaccin, iar peste trei săptămâni o va primi și pe a doua.  După ce a stat sub supraveghere medicală circa 15 minute, președintele Iohannis a declarat: ”Recomand tuturor vaccinarea. Vaccinarea ne va scoate pe toți din pandemie. Este o procedură simplă, nu d ...
Pagina 5 din 67