Cristinel Luca

Cristinel Luca

Discurs istoric al Regelui Charles în Canada

Luni, 26 Mai 2025 17:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Regele Charles al III-lea va rosti un discurs istoric cu ocazia redeschiderii Parlamentului canadian, informează AFP și Mediafax. Vizita sa scurtă în Canada a fost interpretată ca o dovadă clară de sprijin, în urma amenințărilor de anexare ale președintelui american Donald Trump. Monarhul în vârstă de 76 de ani este, de asemenea, șeful statului canadian, membru al Commonwealthului. Obligat la o strictă neutralitate politică, el nu a făcut niciodată vreun comentariu public cu ...

Cum se obține autorizația de mediu

Marți, 27 Mai 2025 11:00 | Publicat în ECONOMIE
Autorizația de mediu este actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecția mediului, prin care sunt stabilite condițiile și parametrii de funcționare ai unei activități existente sau ai unei activități noi, cu posibil impact semnificativ asupra mediului, obligatoriu la punerea în funcțiune. La solicitarea unei autorizații de mediu, titularul activității depune la autoritatea competentă pentru protecția mediului un dosar care cuprinde documentația prevăzută ...

Incendiu la un depozit neautorizat de deșeuri

Luni, 26 Mai 2025 16:30 | Publicat în SATUL
Comisarii de mediu gălățeni au efectuat un control neplanificat pe un amplasament aflat între localitățile Tecuci și Matca, pe DJ 251, utilizat anterior pentru activități de colectare a deșeurilor, pe suprafața căruia a izbucnit un incendiu în noaptea de 3 spre 4 mai. Conform Gărzii de Mediu Galați, pe teren erau depozitate cantități mari de deșeuri amestecate - reciclabile, menajere și rezultate din activități agricole, afectate parțial de incendiu, fără ca operatorul s ...

Arestat după ce și-a furat propria mașină

Luni, 26 Mai 2025 16:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Un bărbat în vârstă de 27 de ani din orașul german Mannheim a fost reținut de poliție după ce și-a furat propria mașină, relatează dpa și Agerpres. „În acest moment, pare foarte probabil să existe două victime”, a declarat un purtător de cuvânt al poliției. Bărbatul a informat poliția și compania de asigurări că mașina sa, marca BMW, a fost furată în aprilie, în timp ce se afla în vizită la familia sa, în România. Câteva săptămâni mai târziu, vehiculul a ...

Elevii gălățeni, printre premianții Concursului național „Știu și aplic”

Luni, 26 Mai 2025 18:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” din Iași a găzduit, în perioada 23-25 mai, etapa națională a Concursului „Știu și aplic - Securitatea și sănătatea în muncă se dobândește de pe băncile școlii”. Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Galați, concursul se desfășoară la nivel național de 11 ani, iar județul Galați a participat cu succes la toate edițiile, obținând de fiecare dată premii. Anul acesta, cele cinci echipe gălățene au participat ală ...

Sistemul antigrindină nu „bate” până la Galați. Lansări oprite la cererea fermierilor

Duminică, 25 Mai 2025 19:00 | Publicat în SATUL
Majoritatea localităților afectate de căderile de grindină din ultimele zile, inclusiv cinci din județul Galați, nu se află în raza de acoperire a Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor (SNACP), precizează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), într-o informare postată pe site-ul instituției. MADR menționează că sistemul antigrindină nu are o acoperire națională, iar intervențiile sale se realizează doar în zonele în care su ...

189 de locuri de muncă vacante în Galați și Tecuci

Duminică, 25 Mai 2025 18:30 | Publicat în CARIERE
Pe 23 mai, AJOFM Galați avea în evidență 166 de locuri de muncă declarate oficial vacante. Cele mai multe dintre acestea erau oferite pentru ocupații ca electrician construcții (36), muncitor necalificat la asamblarea pieselor (23), confecționer articole textile (20) și muncitor necalificat în industria confecțiilor (15). Tot vineri, Agenția Locală de Ocupare a Forței de Muncă (ALOFM) Tecuci anunța 23 de posturi vacante, din care cele mai multe (7) erau oferite de Contec Foods, ...

Pod rutier rupt de inundații

Duminică, 25 Mai 2025 17:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Traficul rutier spre municipiul Baia Mare a fost deviat ca urmare a prăbușirii unei porțiuni de pod, pe drumul de centură, a informat, duminică, primarul Doru Dăncuș, citat de Agerpres. „Este o situație care îi afectează în special pe băimăreni. Avem, așadar, obligația să ne implicăm prin toate mijloacele pentru diminuarea impactului negativ al acestui incident nefericit. Am aprobat închiderea circulației rutiere pe această rută și devierea provizorie a traficului”, a s ...

Nicușor Dan depune luni jurământul de preşedinte

Duminică, 25 Mai 2025 19:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Președintele ales al României, Nicușor Dan, va depune luni, de la ora 12:00, jurământul în plenul comun al Parlamentului. Concret, Nicușor Dan va rosti și semna următorul text: "Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritoria ...

Comitet naţional pentru situații de urgență, convocat din cauza vremii severe

Duminică, 25 Mai 2025 18:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a convocat, duminică dimineață, Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă (CMSU), constituit la nivelul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor. Ședința extraordinară a CMSU a fost organizată ca urmare a actualizării avertizărilor meteorologice de Cod galben și Cod portocaliu transmise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), dar și a avertizării hidrologice realizate de Institutul Național de Hidro ...
Pagina 13 din 1002