Cristinel Luca

Cristinel Luca

Peste 16.000 de gălăţeni au depus declaraţia unică

Joi, 22 August 2019 07:00 | Publicat în ECONOMIE
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi informează că, până la data de 19 august 2019, la nivelul județului Galați au fost depuse 16.168 de declarații unice, din care 12.653 au fost depuse on-line şi 3.474, pe format hârtie. Dintre acestea, la nivelul municipiului Galați, au fost depuse 10.860 de declarații, 8.966 on-line şi 1.894 pe format hârtie. Persoanele care aveau obligația depunerii declarației unice până la 31 iulie trebuie să știe că legislația fis ...

Puterea de cumpărare a Galaţiului, sub media naţională

Joi, 22 August 2019 00:03 | Publicat în ECONOMIE
Conform studiului anual realizat de GfK pentru anul 2018 şi dat publicităţii ieri, puterea de cumpărare a celor din Bucureşti, Cluj, Timiş şi Ilfov este cea mai mare din ţară, cu peste 20 la sută peste media naţională. Galaţiul se situează sub această medie, undeva în al şaselea eşalon, cu putere de cumpărare de până la 96 la sută din media naţională. Venitul net anual pe cap de locuitor a crescut, în România, cu 18 la sută, în cursul anului 2018, până la valoarea ...

Două trenuri şi şapte ore până la Bucureşti

Miercuri, 21 August 2019 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Gălăţenii care s-au urcat în trenul care urma să plece duminică la prânz spre Bucureşti îşi vor aminti mult timp de această zi. Au plecat cu o întârziere de două ore, au mers cinci minute, după care garnitura s-a întors în Gara Galaţi, iar pasagerii au fost îmbarcaţi într-un alt tren, care a plecat spre Bucureşti două ore şi jumătate mai târziu faţă de ora anunţată. Durata acestei „distracţii” pe calea ferată a fost, pentru respectivii pasageri ai CFR Călăt ...

Construcţii | România, cea mai mare creştere din UE

Miercuri, 21 August 2019 10:30 | Publicat în ECONOMIE
România a înregistrat, în iunie 2019, o creştere de 23,3 la sută în domeniul construcţiilor, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Valoarea este cea mai mare dintre procentele ţărilor Uniunii Europene, arată un studiu Eurostat, citat de Mediafax. În zona euro, în iunie 2019 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, construcția clădirilor a crescut cu 1,5 la sută și cea civilă cu 0,8 la sută. În ţările membre ale Uniunii Europene, construcțiile civile au crescut ...

Modificări importante în Codul fiscal şi cel de procedură fiscală

Miercuri, 21 August 2019 08:30 | Publicat în ECONOMIE
După consultări de peste un de zile cu mediul de afaceri, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunţat că a fost agreat un set de modificări importante ale Codului fiscal și Codului de procedură fiscală. Printre măsurile care urmează să fie adoptate în domeniul Codului fiscal, se numără: consolidarea fiscală a impozitului pe profit datorat de grupurile fiscale de firme; dezvoltarea conceptului de „loc al conducerii efective” pentru persoanele juridice nereziden ...

Modernizarea apiculturii în regiunea Mării Negre

Miercuri, 21 August 2019 05:00 | Publicat în ECONOMIE
Asociația Tehnopol Galați implementează proiectul „Creșterea comerțului și modernizarea apiculturii și sectoarelor conexe în bazinul Mării Negre”, co-finanțat prin Programul Operațional Comun Bazinul Mării Negre 2014-2020. Rețeaua de producători apicoli din Bazinul Mării Negre este deschisă producătorilor apicoli individuali și producătorilor apicoli membri ai unei asociații de producători apicoli. Proiectul urmărește dezvoltarea și modernizarea afacerilor din sectoru ...

La Galaţi şi Tecuci s-au restituit toate taxele auto

Miercuri, 21 August 2019 08:30 | Publicat în AUTO
Toate cererile depuse la nivelul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Galaţi şi al Serviciului Fiscal Municipal Tecuci pentru restituirea taxelor auto au fost soluţionate, informează AJFP Galaţi. Până la începutul lunii iulie 2019, la nivelul judeţului Galaţi fuseseră depuse 24.063 de cereri pentru restituirea taxei de plouare, a taxei de emisii şi a timbrului de mediu. Suma totală de restituit către respectivii proprietari gălăţeni de autovehicule era de 74,332 mili ...

Anul în care vom face plajă

Marți, 20 August 2019 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Conform unei ştiri recente care cita datele serviciului european Copernicus privind schimbările climatice, iulie 2019 a fost cea mai călduroasă lună de la începerea măsurătorilor meteorologice în 1880. Potrivit Copernicus, temperatura medie a lunii care abia s-a încheiat a fost cu 0,56 grade Celsius mai mare decât media perioadei 1981-2000 şi cu 1,2 grade Celsius peste nivelul preindustrial – baza de referinţă a experţilor ONU pentru climă. Luna iulie a fost marcată de o canic ...

Tabere de detenţie pentru indienii musulmani

Luni, 19 August 2019 17:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Peste patru milioane de cetăţeni ai Indiei, majoritatea musulmani, ar putea fi declaraţi migranţi străini, în condiţiile în care guvernul indian adoptă o serie de măsuri ultra-naţionaliste hinduse care pun sub semnul întrebării tradiţiile pluraliste ale ţării şi încearcă să redefinească ce înseamnă să fii indian, informează The New York Times. Vânătoarea de migranţi se desfăşoară în Assam, o regiune săracă din apropierea graniţelor cu Myanmar şi Bangladesh. M ...

Mesaj în sticlă, găsit după 50 de ani

Luni, 19 August 2019 18:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Un bărbat din Alaska a găsit o sticlă ce conținea un mesaj scris în anul 1969 de către un marinar rus şi a publicat scrisoarea pe Facebook pentru ca cineva să-l ajute cu traducerea. În sticlă, era scris mesajul: „Felicitări sincere! De pe nava mamă VRXF Sulak din flota Extremului Orient. Felicit pe cine găsește această sticlă și vă cer să răspundeți la adresa Vladivostok - 43 BRXF Sulak. Vă dorim multă sănătate și mulți ani de viață”. Scrisoarea a fost redactată ...
Pagina 5 din 185