Vegheați de portretul lui Ion I. C. Brătianu, noii lideri interimari ai PNL Galați au susținut, marți, 11 martie , prima lor conferință de presă, într-un birou din sediul de partid, pentru că sala de conferințe a PNL a fost văduvită de mobilă, dar și de alte bunuri. Dr. Paul Ichim - președintele interimar al organizației județene a PNL Galați, prim-vicepreședintele Cristian Dima, vicepreședintele Mihai Capră și Vasile Pârlog, membru în Biroul Permanent Județean, au prom ...
Îndrăznim să adresăm public această întrebare cu privire la PNL Galaţi, inspiraţi de alegerile din organizaţia judeţeană a USR Galaţi, care au avut loc în acest weekend. La cârma filialei judeţene liberale - că organizaţia municipală nu prea mai există - domină doar tăcerea. Deşi săptămâna trecută am încercat să-i contactăm pe doi dintre cei mai reprezentativi liberali gălăţeni - primarul municipiului Tecuci, Costin Lucian, preşedintele interimar al filialei jude ...

Galațiul, cimitir de „elefanți” politici?

Miercuri, 23 Octombrie 2024 00:00 | Publicat în EDITORIAL
"Bucureștiul merită un ministru!", a fost unul dintre sloganurile cu care, în urmă cu 24 de ani, Traian Băsescu, pe atunci ministru al Transporturilor, a câștigat Primăria Capitalei. Poate și Galațiul ar merita să fie reprezentat în Senat de un (ex)prim-ministru, aș îndrăzni să cred... dacă am fi tot în 2000. Nu în 2024! În acest sfertuleț de secol, Galațiul a dat nu doar miniștri plini, ci chiar vicepremieri în Guvernele României - pe Dan Nica, pe Viorel Ștefan - dar o ...
„Mi-am dat demisia, dar încă nu s-a luat act de ea la nivel național, ceea ce înseamnă că, până când se va îndeplini această formalitate, încă voi semna documente în calitate de președinte al PNL”, ne-a declarat deputatul George Stângă, miercuri, 16 octombrie, la depunerea listelor de candidaţi pentru alegerile parlamentare. Pentru că a fost prima dată când a dat ochii cu presa de dinainte de alegerile locale, am avut ocazia să obţinem răspunsuri cu privire la eşecul ...
În sfârșit, după săptămâni întregi de tensiuni, scandaluri, acuzații și reproșuri, peste organizația județeană a PNL Galați se poate lăsa un pic de liniște. Biroul Permanent Național al partidului a validat prin vot lista cu care PNL Galați va candida la alegerile parlamentare. Totodată, potrivit unui comunicat de presă, i s-au stabilit și obiectivele pe care organizaţia judeţeană le are, inclusiv în perspectiva celor două tururi de scrutin pentru alegerea preşedintel ...
La mai bine de patru luni de la rezultatul dezastruos obținut de PNL Galați la alegerile locale din 9 iunie 2024, George Stângă și-a anunțat demisia din funcția de președinte al filialei județene. Încă din vară, numeroși liberali marcanți și membri de partid au cerut insistent, inclusiv printr-o scrisoare deschisă adresată liderului național Nicolae Ciucă, schimbarea conducerii PNL Galați. Singura măsură luată de la Centru a fost aducerea unui președinte coordonator - sen ...
„Ca deputat de Galați, vreau să transmit foarte clar: nu vom accepta creșteri de taxe nici în 2024, nici în 2025. Am reușit deja să blocăm majorările fiscale pentru 2024 prin amendamentele pe care le-am depus la legea bugetului de stat și ne vom asuma aceeași luptă în bugetul pentru 2025.  Mediul de afaceri din România are nevoie de predictibilitate pentru a-și putea dezvolta afacerile în mod sustenabil.  PNL susține cu tărie un cadru fiscal stabil, fără taxe suplimenta ...

Primar de oțel peste orașul de beton

Marți, 03 Septembrie 2024 00:00 | Publicat în EDITORIAL
"De la Galaţi, un primar de oţel - Ionuţ Pucheanu!", așa a fost anunțat, la Congresul PSD din 24 august, edilul-şef al municipiului nostru. Știu ce-o să îmi reproșați. Că social-democrații sunt liberi să se ăăă... complimenteze reciproc oricât de mult. Că doar nu-l puteau prezenta, în plin congres național, drept "colegu’ nostru, Betonuț de la Galați". Așa cum, potrivit chiar primarului Ionuț Pucheanu, îi spun "vreo zece neterminați de pe la niște partide de opoziț ...

Biroul Politic Judeţean al PNL Galaţi a fost dizolvat

Joi, 29 August 2024 18:17 | Publicat în EVENIMENT
Reunit joi, 29 august 2024, pentru a valida candidatura liderului Nicolae Ciucă la alegerile prezidenţiale, Biroul Politic Naţional al PNL a luat decizia de a dizolva Biroul Politic Judeţean al filialei Galaţi. În fruntea noului Birou Politic Judeţean al PNL Galaţi se află preşedintele coordonator, senatoarea Nicoleta Pauliuc. Preşedinte interimar a rămas, însă, tot fostul lider judeţean, deputatul George Stângă.    „În Biroul Politic Naţional al PNL s-a luat decizia de a ...
Președintele PNL Galați, deputatul George Stângă, face un apel către prim-ministrul Marcel Ciolacu, liderul PSD, să renunțe la atacurile la adresa partenerilor de coaliție și să vină cu explicații pentru pensionarii nemulțumiți de recalcularea pensiilor.  „Premierul Ciolacu a spus de câteva ori, în declarația acordată presei, că va cere ministrului finanțelor să facă o «simulare» cu privire la pensii. Este, evident, o nouă improvizație pe care o încearcă! De ce? P ...
Pagina 1 din 4