„E nevoie de opoziţie, fiindcă puterea te îmbată”. Cum era să rămână Consiliul Local Galaţi fără aleşii Dreptei Unite
Duminică, 01 Septembrie 2024 20:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
„Bag mâna în foc că, dacă ceream renumărarea voturilor, aș fi putut duce sub 8 la sută USR – PMP – Forţa Dreptei. Şi, pe calculul aritmetic extrem de simplu, cei doi consilieri pe care îi au dumnealor în momentul de față ar fi trecut la PSD”, a dezvăluit primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu. De ce n-a făcut, totuşi, acest gest, deşi a fost sfătuit să acţioneze pentru a consolida majoritatea zdrobitoare a PSD în Consiliu Local a explicat la Interviurile Repe ...
Statul s-a mai împrumutat cu aproape un miliard de lei
Joi, 29 August 2024 17:00 | Publicat în ECONOMIE
Creșterea constantă a datoriei publice, care s-a ridicat în primele cinci luni ale anului la 862,3 miliarde de lei, față de 372,9 miliarde de lei în aceeași perioadă din 2019, ar putea încheia anul la 58% din PIB, aproape de limita maximă acceptată de Tratatul de la Maastricht pentru aderarea la euro
Această evoluție a început să reducă cererea de titluri de stat, chiar și pentru scadențele apropiate, în condițiile în care BNR se arată pregătită să coboare nivelul ratei ...
Revenirea cererii de dolari, pe fondul majorării aversiunii față de risc, a provocat deprecierea monedei unice și a celor de la marginea zonei euro
Cursul euro a crescut de la 4,9765 la 4,9771 lei, la 0,0012 lei de maximul istoric de 4,9783 lei, atins în mai 2023. Transferurile se realizau în culoarul 4,977 - 4,978 lei. Piața monetară a cunoscut modificări minime, pe fondul nivelului ridicat al lichidității, care nu mai este sterilizată de BNR. Indicele ROBOR la trei luni, în func ...
Folosirea cursului euro/leu drept principal instrument pentru reducerea prețurilor și creșterea temporară a ofertei de valută la casele de schimb valutar asigură stabilitatea monedei naționale
Predictibilitatea cursului permite statului să se împrumute tot mai mult într-un an superelectoral. Conform datelor prezentare de Ministerul de Finanțe, datoria guvernamentală a urcat de la 852,816 miliarde de lei în aprilie la 862,344 miliarde de lei în mai, echivalentul a 52,6% din PIB-ul ...
Leul a profitat la începutul săptămânii de nivelul aversiunii față de risc din piețele internaționale și de cel al încrederii mediului de afaceri din Germania. Cursul euro a scăzut de la 4,9757 la 4,9753 lei, valoare identică cu cea stabilită în 2 august, iar transferurile se efectuau în culoarul 4,975 - 4,977 lei. În minuta ultimei ședințe de politică monetară a BNR, publicată recent, se arată că în perioada apropiată, "semnificativă ca influență va continua să fie ...
Cursul leu/euro, folosit de BNR drept principal instrument în lupta cu inflația, a avut săptămâna trecută fluctuații limitate la un culoar de numai 0,0008 lei.Moneda unică a atins pe 19 mai 2023 un maxim istoric de 4,9783 lei. Deprecierea leului față de începutul anului trecut este în prezent de circa 1%.În minuta ședinței de politică monetară a BNR, publicată pe 20 august, se arată că "riscurile la adresa comportamentului cursului de schimb al leului rămân ridicate (...) e ...
Chiar dacă datoria publică se ridică la 821 miliarde de lei, echivalentul a peste 52% din PIB, Trezoreria Statului se împrumută constant la costuri mai ridicate, ceea ce face ca dobânzile plătite să fie mai mari decât impozitul pe profit plătit de companii. Investitorii profită de găurile bugetare uriașe și solicită dobânzi ridicate, astfel că randamentele titlurilor de stat românești în monedă locală pe 10 ani s-au majorat, la valori mai mici decât cele maghiare, dar mai ...
În noaptea de marți spre miercuri, cotația euro a crescut din nou în piața asiatică la 4,98 lei
Se testează astfel depășirea maximului istoric de 4,9783 lei, atins în 19 mai 2023. Cu toate acestea, tranzacțiile din piața locală se realizau într-un culoar foarte îngust, în jurul valorii de 4,977 lei, astfel că media a crescut doar marginal, de la 4,9769 la 4,9772 lei. Volumul tranzacțiilor din piața monetară rămâne unul modest, influențat de decizia BNR de a nu mai sterili ...
Euro ar putea începe 2025 cu un curs de peste 5 lei
Marți, 20 August 2024 17:29 | Publicat în ECONOMIE
În urmă cu un an, participanții la sondajul CFA România estimau pentru august 2024 o valoare medie a cursului euro de 5,0753 lei
Folosirea de către BNR a cursului leu/euro drept principal instrument de reducere a inflației, în ciuda faptului că aceasta afectează exporturile și stimulează importurile, a menținut stabilitatea în piața valutară. Politica băncii centrale se bazează pe faptul că rezervele sale valutare se află la valori record, la sfârșitul lui iulie acestea fii ...
Piața valutară s-a deschis luni la 4,975 lei. La jumătatea zilei a fost atins un vârf de 4,978 lei, după care euro s-a cantonat în jurul pragului de 4,977 lei, astfel că media a crescut de la 4,9754 la 4,9773 lei, la 0,1 bani de maximul istoric atins în septembrie 2023
Volumul tranzacțiilor din piața monetară a rămas unul modest, indicii ROBOR stagnând la valori comparabile cu cele din mai 2022. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majorita ...