Gălăţenii care încă îşi mai doresc căldură în sistem centralizat şi speră că autorităţile vor renunţa la închiderea termoficării trebuie să îşi ia gândul. „Lucrurile au intrat pe un drum din care nu mai există cale de întoarcere. Din punctul meu de vedere, nu mai avem ce să facem. Mulţi se aşteptau la tot felul de soluţii inovatoare. Am întors această problemă pe toate părţile. Din păcate, am ales-o pe cea mai facilă. Pe de o parte, am creat un confort cetă ...
Periplul nostru prin cartierele Galaţiului continuă de data aceasta cu o oprire în cartierul Ţiglina II (zona CEC). Deşi am am scris despre acest cartier şi în trecut, lucrurile par să fi rămas în acelaşi punct. Oamenii se plâng de aceleaşi lucruri, iar autorităţile locale par să nu audă nimic. Garajele sunt la locul lor, iar cele care au fost demolate au lăsat în urmă mormane de moloz, locurile de joacă lipsesc cu desăvârşire, iar oamenii străzii îşi duc traiul de zi ...

Aproape 8.000 de gălăţeni au cerut bani de centrale

Vineri, 03 Noiembrie 2017 00:01 | Publicat în SOCIETATE
Marţi, 31 octombrie, a fost ultima zi până la care gălăţenii îşi puteau depune dosarele pentru a obţine ajutorul financiar de 3.000 de lei oferit de autorităţi celor care vor să-şi achiziţioneze sisteme alternative pentru producerea căldurii şi apei calde. Potrivit reprezentanţilor Primăriei, 7.890 de persoane au cerut bani pentru a deveni independente din punct de vedere termic şi, cum era de aşteptat, cei mai mulţi dintre solicitanţi au ales centrale termice pe gaz. Print ...
Primul lucru pe care-l vezi atunci când vii pentru prima dată în cartierul Micro 14 sunt şinele de tramvai uzate şi refugiul din staţiile aferente acestora, care sunt atât de degradate încât oamenii au ajuns să stea mai mult pe şosea pentru a aştepta mijlocul de transport în comun. Peste drum, în staţia de autobuz, situaţia pare trasă la indigo: asfalt plin de găuri, lipsa refugiului şi la fel de multă indiferenţă din partea autorităţilor. Din păcate, însă, acestea s ...
Iarna ar trebui să nu ia prin surprindere nici municipalitatea şi nici Consiliul Judeţean (CJ), dacă ne raportăm la faptul că atât licitaţia pentru deszăpezire lansată de Ecosal, cât şi cea a autorităţilor judeţene se află pe ultima sută de metri. Pe data de 10 octombrie expiră termenul-limită până la care agenţii economici pot depune ofertele pentru întreţinerea oraşului pe timp de iarnă, în timp ce pentru deszăpezirea drumurilor judeţene ofertele se pot depune pân ...
Un tronson de stradă, lung de 150 de metri, este calvarul celor care locuiesc în zonă. Strada Dochiei, care face legătura între străzile Lozoveni şi Traian în apropiere de Spitalul "Elisabeta Doamna", arată "ca după război", iar oamenii cer autorităţilor să ia măsuri. "Strada noastră arată groaznic. Gropile devin bălţi după fiecare ploaie, iar când trec maşinile, se ridică un nor gros de praf. Trăim fără trotuare în secolul 21 şi suntem într-un continuu pericol de a ...

Gălăţenii, înecaţi în praf de-o săptămână

Joi, 24 August 2017 00:04 | Publicat în Prima Pagina
Ajunşi la capătul răbdării din cauza prafului pe care-l înghit de o săptămână, locatarii străzii Traian de la numerele 363-373 ameninţă că vor bloca şoseaua dacă autorităţile nu vor binevoi să stropească artera măcar de trei ori pe zi. ”Greu de respirat!”, aşa ar putea suna avertismentul pentru cei care se încumetă să străbată trotuarul arterei Traian, segmentul cuprins între străzile Măcelarului şi Prundului, redeschisă traficului rutier, cu toate că lucrăr ...
Câini vagabonzi, buruieni, pavele sparte, maşini parcate pe unde a apucat fiecare, staţii de autobuz în soare şi gunoaie aruncate la voia întâmplării. Zonă de impozitare zero, cartierul Spicu este unul dintre cele mai vechi ale oraşului şi, în acelaşi timp, unul dintre cele mai neîngrijite. Aproape că nu există cartier în Galaţi care să nu arate rău. Dacă în alte zone, însă, oamenii mai păstrează speranţe pentru un aspect mai îngrijit, în centrul oraşului nu mai ex ...
Să mai încercăm, încă o dată, un exerciţiu de imaginaţie. Închideţi ochii şi gândiţi-vă la mirosul de prăjituri ce venea din patiserii, vizualizaţi berăriile din zona Port, bărbaţii în costum, cu pălărie, şi doamnele cu rochii lungi. Gândiţi-vă apoi la pescarii de pe malul Dunării, la cantităţile de peşte pe care le aduceau la suprafaţă. Acum deschideţi ochii. Ce mai există de atunci? Joia trecută, am ajuns din nou în cartierul Port, aşa cum facem o dată la ...
Gălăţenii care vor să obţină ajutorul financiar de 3.000 de lei acordat de municipalitate pentru a-şi achiziţiona surse alternative de producere a căldurii şi apei calde trebuie să ştie că aleşii locali au hotărât, la şedinţa de vineri, o serie de noi condiţii pentru solicitanţi. Acestea vizează atât criteriile de eligibilitate, cât şi documentele care trebuie să se regăsească în dosarele pe care oamenii le depun în cele şase centre din oraş. Dacă vechea hotărâ ...
Pagina 3 din 15