Să fim ciudaţi până la capăt!

Luni, 04 Iulie 2016 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Cică ar trebui să mai vină şi pe la noi turiştii, să stea o zi, două, trei, o săptămână, să viziteze, să vadă, să se simtă bine. Să avem un loc definitoriu pentru Galaţi, cu adevărat impregnat cu identitate locală şi istorică, sau, la polul opus, un centru cu adevărat modern şi cosmopolit, dacă tot ne ţinem că suntem oraş la graniţa Europei. Mă tot aştept de vreo patru-cinci legislaturi locale încoace, să vină vină vreunii la cârma oraşului care să decidă ...
Gălăţenii care locuiesc la blocurile D6 (scara 3) şi D7 (scara 1), din Micro 17, vor rămâne astăzi fără apă rece. Apă Canal a anunţat, joi, pe propriul site, că acestora le va fi sistat serviciul pe fondul datoriilor acumulate. Din cauza manevrelor de debranşare, în intervalul orar 09,00-12,00, vor fi afectate şi blocurile D8A, D9A, E11, E12, F6-F11 şi agenţii economici de la parterul acestora. ...

PARCUL NATURAL Văcărești - ”Delta dintre blocuri”

Duminică, 29 Mai 2016 08:00 | Publicat în TURISM
Guvernul a adoptat recent hotărârea prin care se constituie Parcul Natural Văcăreşti. Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti salută decizia autorităţilor şi anunţă actul drept un un succes al raţiunii pus în slujba interesului public. Înfiinţarea Parcului Natural Văcăreşti este exemplul clar că o iniţiativă civică, promovată cu perseverenţă şi competenţă, poate fi finalizată cu succes, în ciuda numeroaselor obstacole birocratice. Campania de înfiinţare a Parcului ...
Sute de gălăţeni care locuiesc la bloc, casă, dar şi agenţii economici din patru cartiere nu vor putea beneficia, joi, 21 aprilie, de apă rece, timp de mai multe ore, din cauza unor lucrări programate de Apă Canal. Cei mai afectaţi de aceste sistări sunt gălăţenii care locuiesc pe strada Tecuci, pe tronsonul cuprins între Sf.Spiridon şi C.Columb, pentru care, conform unui anunţ postat pe site-ul Apă Canal, robinetele vor fi secate pentru nu mai puţin de şapte ore, în interv ...
Nici o zi fără întreruperi de apă potabilă. Sute de gălăţeni care locuiesc în cartierele Mazepa II şi Siderurgiştilor Vest vor rămâne vineri, 11 martie, fără apă rece la robinete, din cauza mai multor lucrări programate de reprezentanţii Apă Canal. Sistarea furnizării acestui serviciu se va produce la ora 9,00. Gălăţenii care locuiesc în Siderurgiştilor Vest, la blocurile SD4A, SD4B, SD4C şi agenţii economici de la parterul imobilelor vor sta fără apă rece până l ...
* Îmbrăcate în schele, blocurile de locuinţe G10 (Micro 18), X4 (Micro 21) şi Y7 (Micro 20) aşteaptă să le crească performanţele energetice, deşi ar fi trebuit să fie gata în decembrie 2015 * Mai norocoase, Y5 şi Y6 (Micro 20) au faţade noi doar la stradă, pentru că în dos rânjeşte polistirenul netencuit * Reabilitarea instalaţiilor de la subsolul lor a rămas, deocamdată, un vis Blocurile G10, X4, Y5, Y6 şi Y7 sunt situate la intrarea în oraş dinspre Tecuci şi, resp ...
* Primăria municipiului Galaţi a vrut să ne ilumineze festiv sărbătorile de iarnă cu 2,1 milioane de lei, dar n-a reuşit * Acum încearcă extinderea iluminatului public în oraş, cu investiţii de 6,2 milioane de lei Dacă tot s-au dus sărbătorile de iarnă, putem să ne ostoim nemulţumirea că n-am avut iluminat festiv, chit că Primăria fusese gata să investească 2,1 milioane de lei pentru beculeţe. Măcar lumină pe străzi să avem! La finele anului trecut, aleşii locali ...
Lucrările de reabilitare termică executate pe fonduri europene la cinci blocuri din municipiul Galaţi vor fi gata abia în vara anului viitor şi ne vor costa mai mult decât fusese estimat iniţial. Mai grav, Primăria va fi nevoită să organizeze o nouă licitaţie pentru finalizarea investiţiei la două blocuri.La recenta şedinţă a Consiliului Local, aleşii au votat data de 30 iunie 2016, ca zi limită de finalizare a proiectului “Creşterea performanţei energetice a blocurilor de ...
* Primăria municipiului Galaţi vrea să-i oblige pe gălăţeni să reabiliteze faţadele blocurilor sau caselor în care locuiesc, dar nu oricum, ci pe propria cheltuială * Reguli de respectat privind culoarea şi materialele pentru anvelopare * Prima vizată este zona centrală a oraşului, considerată zonă construită protejată În Galaţi abia au apărut primele blocuri ale căror faţade au fost reabilitate, în cadrul lucrărilor pentru creşterea eficienţei energetice, finanţat ...
Peste 11,9 milioane de euro, adică peste 52,7 milioane de lei, sunt banii pe care Primăria municipiului Galaţi trebuie să-i cheltuiască până la finele anului 2015. Suma reprezintă valoarea celor zece proiecte europene care trebuie finalizate anul acesta şi care sunt în diferite stadii de execuţie. “Undă verde” de 19,2 milioane de lei Cel mai consistent dintre proiectele europene, în valoare de 19,2 milioane de lei, vizează „unda verde”, adică un sistem inteligent de mana ...
Pagina 7 din 12