La finalul întâlnirii Consorţiului "Universitaria", care a avut loc la Galaţi, aşa cum am anunţat, în perioada 14-17 noiembrie, revenim cu câteva aspecte considerate relevante de către participanţii la discuţii, potrivit unui comunicat remis redacţiei. Referitor la metodologia de finanțare a învățământului superior, au fost subliniate probleme legate de insuficienta fundamentare a unora dintre coeficienții de cost utilizați pentru repartizarea finanțării de bază, dar și ...
Grupurile parlamentare ale PSD din Camera Deputaţilor şi din Senat au solicitat, marţi, Birourilor Permanente reunite ale celor două Camere să introducă pe ordinea de zi un proiect de Hotărâre a Parlamentului pentru înfiinţarea unei comisii comune de anchetă cu privire la cheltuielile efectuate de Administraţia Prezidenţială şi de alte instituţii ale statului în interesul personal al preşedintelui României, Klaus Iohannis, informează News.ro. Social-democraţii vor să ştie ...
Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) a decontat până acum 13,8 milioane de lei fără TVA, echivalentul a aproape trei milioane de euro, pentru lucrările de reabilitare la vila din Str. Aviatorilor 86, conform datelor transmise la solicitarea Secretariatului General al Guvernului. Anterior, mai multe articole din presă au afirmat, pe surse, că vila ar fi destinată președintelui Klaus Iohannis la sfârșitul mandatului de președinte. „Pentru a pute ...
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, că i-a cerut secretarului general al Guvernului să declanşeze procedura de desecretizare a cheltuielilor efectuate de Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) la vila din Aviatorilor numărul 86. "Costurile vor veni foarte rapid şi vedem care este traseul corect şi legal privind destinaţia acelei clădiri", a declarat ulterior Ciolacu, citat de News.ro. "Aşa cum am promis aseară (miercuri seară, la Antena 3 - ...

5.000 de euro pentru repatrierea românilor decedaţi în străinătate

Sâmbătă, 12 Octombrie 2024 12:00 | Publicat în DIASPORA
Un act normativ care prevede ca statul român să suporte cheltuielile de repatriere a cetățenilor români decedați în străinătate, în limita a 5.000 de euro pentru fiecare persoană, a fost adoptat de Camera Deputaților în calitate de for decizional. Proiectul de lege așteaptă acum promulgarea. Printr-un comunicat de presă, Federația Asociațiilor de Români din Europa (FADERE) își exprimă recunoștința pentru acest act normativ. "Această lege este o victorie pentru toți rom ...

Venituri și cheltuieli în gospodării

Miercuri, 09 Octombrie 2024 14:22 | Publicat în SOCIETATE
Veniturile totale medii lunare au fost în trimestrul al doilea 2024, în termeni nominali, de 8.210 lei pe o gospodărie, reprezentând 3.274 de lei pe o persoană, în creştere cu 2 la sută faţă de trimestrul anterior, conform unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică. Comparativ cu trimestrul al doilea al anului precedent, veniturile totale medii lunare pe o gospodărie au crescut cu 18,8 la sută, iar cele pe o persoană cu 18,2 la sută. Cheltuielile totale medii lunare al ...
Ședința ordinară de adio a actualului Consiliu Local al municipiului Galați ar urma să aibă loc joi, 26 septembrie 2024. Și spunem asta pentru că, potrivit legii, după data de 27 septembrie se pot constitui noile Consilii Locale, alese la scrutinul din 9 iunie. Ordinea de zi numără peste 50 de proiecte de hotărâre, unele de o importantă majoră pentru viitorul cetățenilor. Aprobarea Procedurii de acordare a eșalonărilor la plată pentru obligațiile de plată restante la bugetu ...
"Bugetul este legea adevărului", am aflat eu la una dintre primele conferințe de presă politice la care am participat - cu ani în urmă! - de la un stimat parlamentar (actualmente venerabil și pensionat... de propriii discipoli din partid). Recunosc cinstit, m-am umplut de respect în fața unei asemenea considerații. Doar că, peste ani, m-am prins eu cum e cu adevărul bugetar! Se mai duce din cifre, se mai trage din condei, după cum este interesul celui care îl analizează: să dea bi ...
Plăți restante a căror valoare depășea 43,94 milioane de lei și un deficit de peste de 6,3 milioane de lei, așa a încheiat municipiul Galați anul 2023, conform execuției bugetare aprobate recent de majoritatea PSD din Consiliul Local. În fapt, deficitul dintre venituri și cheltuielile realizate, înregistrat la secțiunea Dezvoltare a bugetului local a sărit de 8,11 milioane de lei, dar a fost compensat de excedentul de 1,8 milioane de lei, bani rămași de la Funcționare. "În po ...

Cheltuieli în turism de 1,15 miliarde de lei

Joi, 20 Iunie 2024 11:00 | Publicat în ECONOMIE
Numărul total al turiştilor nerezidenţi cazaţi în structurile de cazare turistică colective, în trimestrul întâi 2024, a fost de 378.800, cheltuielile acestora însumând 1,15 miliarde de lei, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). În trimestrul întâi 2024, turiştii nerezidenţi cazaţi în structurile de cazare turistică colective au cheltuit în medie 3.037 de lei/persoană. Dintre turiştii nerezidenţi sosiţi în România în trimestrul întâi al anului, 4 ...
Pagina 1 din 3