Sediul Ambulanței din Tecuci va intra într-un amplu program de modernizare și reabilitare, o hotărâre în acest sens fiind aprobată luni, 15 ianuarie, în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Județean (CJ) Galați. Investiția, în valoare totală de aproape 2,9 milioane de lei, va fi realizată cu fonduri europene, printr-un proiect depus pe Programul Regional (Regio) Sud-Est 2021-2027. Actualul imobil în care funcționează serviciul de Ambulanță Tecuci a fost construit ...

Revedere la "Eminescu", de Ziua Culturii Naționale

Sâmbătă, 13 Ianuarie 2024 14:00 | Publicat în CULTURA
Luni, 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, în cadrul Zilelor Eminesciene la Galați, Consiliul Județean Galați și Biblioteca Județeană "V.A. Urechia", alături de Primăria Municipiului Galați, Centrul Cultural "Dunărea de Jos", Uniunea Scriitorilor din România - Filiala Sud-Est, organizează o serie de evenimente ce vor debuta cu obișnuita "Revedere" la Monumentul lui Mihai Eminescu, din parcul cu același nume, unde i se va aduce un omagiu poetului național, prin recitaluri, le ...
Consiliul Județean (CJ) Galați a semnat joi, 11 ianuarie, contractul de proiectare și execuție a lucrărilor pentru construirea unui nou spital la Tecuci, investiție în valoare - cu tot cu echipamentele medicale - de aproximativ 35 de milioane de euro! În noul spital, de serviciile căruia vor beneficia peste 120.000 de gălățeni, vor fi relocate o parte dintre secțiile care funcționează în prezent în Spitalul Municipal "Anton Cincu", o clădire care nu mai corespunde standardelor ...

Contract pentru un nou spital la Tecuci

Joi, 11 Ianuarie 2024 11:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Consiliul Județean (CJ) Galați va semna joi, 11 ianuarie, contractul de proiectare și execuție a lucrărilor pentru noul spital de la TecuciDupă cum v-am informat în paginile ziarului "Viața liberă", CJ Galați a preluat, în cursul anului 2022, administrarea Spitalului Municipal "Anton Cincu". Acest pas a fost făcut pentru a veni în ajutorul administrației locale din Tecuci, care nu avea capacitatea de a asigura finanțarea necesară modernizării unității sanitare, ajunsă într-o ...
Utilajele de deszăpezire duc de mai bine de 30 de ore ”lupte” grele cu nămeții și viscolul de pe drumurile din județul Galați, pentru a ține căile rutiere deschise sau pentru a acționa atunci când sunt solicitate pentru a interveni în situații de urgență și în care viețile unor oameni ar putea fi puse în pericol. În acest context, Consiliul Județean (CJ) Galați îi avertizează pe șoferi că viscolul este în continuare foarte puternic, mai ales în localitățile din ...
UPDATE - Utilajele de deszăpezire continuau în cursul serii de luni, 8 ianuarie, intervenția pe drumurile județene din Galați, astfel încât să fie evitate blocajele în trafic generate de polei și viscolul care s-a abătut în regiune, informează Consiliul Județean (CJ) Galați. ”Acționăm fără oprire pe drumurile județene cu sărărițe, vole și autogredere. Ninge viscolit în județ, astfel că pe multe porțiuni de drum am intervenit de mai multe ori pentru înlăturarea z ...

Două spitale din Galați au gradul II de acreditare (FOTO)

Joi, 04 Ianuarie 2024 18:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Veste bună pentru gălățeni la început de an. Două spitale importante ale orașului, Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sf. Apostol Andrei” Galați și Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Cuvioasa Parascheva”, au făcut un pas important în ceea ce privește dotările și, după multă muncă, au obținut gradul II de acreditare. În spatele pregătirii procedurii finale pentru acreditare s-a aflat o echipă întreagă, formată din managerii celor două instituții, ...
După ce ani de zile la Spitalul Municipal "Anton Cincu" din Tecuci nu a existat un computer tomograf, iar pacienții au fost nevoiți să-și facă investigațiile contra cost, în cabinete private, un astfel de aparat a fost pus în funcţiune miercuri, 3 ianuarie 2024, la unitatea medicală. "Tecucenii pot face acum investigații tomografice gratuite la ei acasă, cu ajutorul computerului tomograf achiziționat cu fonduri europene de către Consiliul Județean (CJ) Galați. Au fost deja inve ...
Producătorul de ambalaje biodegradabile din hârtie Exonia, din Iași, are în plan să investească peste 6 milioane de euro în județul Galați, într-o nouă unitate de producție, prin intermediul Programului Tranziție Justă, potrivit zf.ro. De fondurile europene puse la dispoziție prin intermediul Programului Tranziție Justă beneficiază doar șase județe din țară, printre care și Galațiul, rolul acestuia fiind de a facilita trecerea la o economie cu emisii reduse de carbon.Dup ...
Ziarul "Viața liberă" a împlinit pe 22 decembrie nu mai puțin de 34 de ani de când, în zilele fierbinți ale Revoluției din 1989, a ajuns pentru prima dată în mâinile gălățenilor dornici de libertate și democrație.Printre cei care au ținut să-i felicite pe jurnaliștii care, de-a lungul timpului, au purtat "ștafeta" cotidianului "Viața liberă", s-a numărat și președintele Consiliului Județean (CJ) Galați, Costel Fotea. Mesajul domniei sale, adresat în numele instituție ...
Pagina 5 din 7