Coreea de Nord distruge clădiri de pe Muntele Kumgang, din stațiunea-simbol al păcii în Peninsula Coreeană, potrivit CNN. Muntele Kumgang, al cărui nume în coreeană înseamnă „diamant", a fost un loc în care au avut loc rare momente de reconciliere între cetățenii celor două țări, care, din punct de vedere tehnic, sunt încă în război. Un oficial din cadrul Ministerului sud-coreean al Unificării a declarat pentru CNN că a observat ceea ce pare a fi o „activitate de dezme ...
România se află printre primele 10 ţări din lume în ceea ce priveşte expunerea la risc seismic ca suprafaţă, iar noul program naţional de reducere a acestuia aprobat de Guvern este "extrem de important", beneficiind de o finanţare nerambursabilă din bugetul de stat şi de un mecanism mult simplificat, a declarat, joi, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Potrivit acestuia, proiectul va ajunge cel mai probabil săptămâna viitoare în Parlament şi a fost susţinut de toate partidele ...

Peste o mie de cereri pentru renovarea clădirilor

Marți, 19 Aprilie 2022 19:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Peste 1.000 de cereri au fost depuse pentru eficientizarea energetică şi asigurarea siguranţei seismice a blocurilor de locuinţe şi a clădirilor publice, a anunţat, marţi, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila.Astfel, din bugetul total de peste 2,8 miliarde de euro, mai sunt disponibile doar 974 milioane de euro, două treimi din fonduri fiind accesate deja, a adăugat acesta, potrivit unui comunicat de presă al MDLPA. "Fondurile disponibile pent ...
Pentru că astăzi, 18 aprilie, este ziua internaţională a monumentelor şi a siturilor arheologice, Asociaţia Mila 80 a făcut publică pe pagina sa de Facebook o impresionantă listă a celor mai vechi clădiri din oraş. Este vorba despre cele care mai păstrează, măcar parțial, elemente din pereții originali. Merită să cunoaştem numele acestor edificii şi anul fiecăruia: Biserica Fortificată Precista – 1647, Biserica Vovidenia – 1790, Mănăstirea Metoc – 1805, Biserica ...
Printr-un comunicat de presă, Primăria municipiului Galați informează că a depus, într-o primă fază, pentru finanțare în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), 39 de proiecte ce vizează renovarea și/sau consolidarea unor foste cinematografe, a Palatului Simion Gheorghiu, a fostului centru de recoltare din Țiglina, a clădirii din strada 1 Decembrie 1918 nr. 25, precum și a multor unități de învățământ. „Valoarea estimată a acestor prime proiecte ...
În orașul asediat Mariupol, oamenii nu mai au mâncare, apă, căldură sau curent electric. 80-90 la sută dintre clădiri au fost lovite de bombe. În Mariupol, aflat la mai puțin de 50 de kilometri de granița cu Rusia, au loc cele mai sângeroase bătălii din războiul din Ucraina. Portul de la Marea Azov reprezintă o miză importantă pentru armata rusă, pentru că dacă l-ar cuceri ar realiza o legătură continuă între vestul Rusiei și Crimeea. Orașul se confruntă cu o adevă ...
(I) Cine face un spital clinic universitar în centrul oraşului? Sediul Telekom din Galați, scos la vânzare la jumătate din preţul pieţei [detalii] Articolul nostru referitor la vânzarea clădirii Telekom, din proximitatea Palatului de Justiţie, a dat naştere multor comentarii. Unii dintre gălăţeni au fost de acord cu cel puţin două dintre posibilele destinaţii avansate de noi, spitalul clinic universitar şi Poliţia Rutieră, alţii, dimpotrivă, consideră că spitalele ar tre ...

Galațiul, un oraș în derivă

Marți, 01 Septembrie 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Avem nevoie de o simplă plimbare, la pas, prin centrul istoric al Galațiului, pentru a ne da seama că orașul nu trece astăzi prin cea mai bună perioadă a sa. Majoritatea clădirilor istorice, deși monumente de patrimoniu, au ajuns în prezent într-o stare vrednică de plâns. Toate aceste ruine, cândva adevărate bijuterii arhitectonice, vorbesc despre puternicul declin economic, social, demografic și cultural cu care se confruntă orașul care cândva era cunoscut drept principalul c ...
Primăria municipiului Galaţi îşi doreşte „Tinereţe fără bătrâneţe”, cu fonduri europene. Este vorba despre un centru de recreere pentru persoane vârstnice pentru care a depus cerere de finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020 şi pentru proiectarea şi execuţia căruia a lansat la licitaţie un contract de peste 9,5 milioane de lei fără TVA. Centrul ar urma să fie amenajat în trei dintre clădirile rămase din fostul sediu al Colegiului „Traian”. ...

Inima Galaţiului, în prag de infarct urbanistic (FOTO)

Luni, 13 Ianuarie 2020 15:35 | Publicat în REPORTAJ
Clădirile vechi, unele resuscitate, putem spune cu destul de mult succes, altele lăsate în voia sorţii, şi istoria locului nu sunt suficiente pentru a salva identitatea centrului istoric al Galaţiului. Tot ceea ce ţine de implicarea în menţinerea unui aspect măcar civilizat dacă nu "de punct zero" al oraşului lasă de dorit, de la calitatea străzilor, la curăţenie. Ceea ce ar trebui să fie centrul vechi al Galaţiului, atins cu grijă de patina îngrijirii moderne, cu condiţii ...
Pagina 1 din 5