Consilierii judeţeni au aprobat săptămâna trecută, în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului, stabilirea normativelor proprii privind consumul lunar de carburanţi pentru mijloacele de transport din dotare. Acest lucru nu s-a realizat fără discuţii, mai ales că instituţia a fost luată la ochi de Curtea de Conturi pentru faptul că, în 2012, aceasta a depăşit normativul legal al consumului lunar de carburanţi cu 5.862 de litri de benzină şi cu 9.513 litri de motorină. Abatere ...

Maşina de vot n-are nevoie de garaj

Sâmbătă, 01 Februarie 2014 00:00 | Publicat în PE REPEDE-NAPOI
* Să mai povestesc că m-au luat dracii vizavi de votul regurgitat de Consiliul Popular (da, sună mai bine Consiliu Popular sau chiar Consiliul Populist) în cazul demolării garajelor? Să mai explic că nu mai am nicio speranţă de la acest oraş nenorocit, de la municipiul roşu, când văd că mulţi dintre posesorii de vot din legislativul local care se opun urbanismului sunt de vârsta mea sau chiar mai tineri? Am crezut că dinozaurii ne-au adus aici şi că, la un moment dat, vom scă ...
Primăria Galaţi nu mai este dispusă să tolereze lucrările făcute de mântuială sau nefinalizate în termenul stabilit. Consilierii locali au votat recent Regulamentul privind executarea lucrărilor care presupun intervenţii la reţelele subterane aflate pe domeniul public/privat al municipiului Galaţi, act care, se pare nu i-a „impresionat” pe constructori. Municipalitatea stă cu ochii pe lucrările executate de o firmă din Prahova la reţelele de gaze, în Mazepa 2, lucrări care ...
* La scurt timp după ce Consiliul Judeţului a oferit 150.000 de lei societăţii care administrează Parcul de Soft, Consiliul Local a pus şi el pe tavă o sumă similară, pentru acoperirea pierderilor Apaterm nu e singura societate care înghite bani de la bugetul local pentru acoperirea pierderilor. La recenta şedinţă a Consiliului Local s-au alocat 150.000 de lei, aport în numerar pentru majorarea capitalului social al SC Cons Management Parc de Soft SRL Galaţi. Decizia vine la ni ...
Consilierii judeţeni au continuat să aprobe proiecte de hotărâre privind informatizarea administraţiei publice. În acest sens au fost aprobate nu mai puţin de şase proiecte care ţin de studii de fezabilitate, obligaţii ale CJ şi parteneriate între instituţie şi 30 de localităţi din judeţ pentru implementarea proiectelor „Administraţie pentru cetăţeni - servicii eficiente şi de calitate”, în valoare de 6,7 milioane de lei, şi „e-Galaţi, servicii publice pentru cetă ...
Belgia, Olanda, Moldova, Italia, Ucraina, Bulgaria, SUA, Germania, Franţa şi Rusia nu sunt destinaţii turistice, ci ţările în care au ajuns reprezentanţii CJ Galaţi Mai marii Consiliului Judeţului, în frunte cu preşedintele Nicolae Bacalbaşa, au cheltuit nu mai puţin de 47.112 lei pentru 18 plecări în străinătate de la 1 iulie 2012 până pe 24 mai 2013. Din totalul sumei cheltuite, aproape jumătate s-a dus în contul plecărilor lui Bacalbaşa, respectiv 20.626 de lei, pent ...
Consilierii preşedintelui Traian Băsescu vor lansa astăzi la Galaţi formaţiunea politică Mişcarea Populară. Lansarea filialei gălăţene va avea loc astăzi, de la ora 17,30, la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii. La eveniment vor participa, pe lângă echipa de conducere a filialei Galaţi, şi membri fondatori ai Fundaţiei: Marian Preda, Sebastian Lăzăroiu, Daniel Funeriu, Cristian Diaconescu şi Cristian Hrituc. ...
Consilierii judeţeni s-au adunat, ieri, în Sala Mare a Prefecturii, pentru o şedinţă ordinară, în care s-a votat rapid, singura intervenţie, făcută de democrat-liberalul Dorin Liviu Butunoi, fiind în legătură cu modul în care se fac plombările în judeţ. Acesta a atras atenţia asupra faptului că la DJ 251 (Tecuci - Smârdan) şi 251 A (Matca - Corod) nu s-a ajuns cu plombările, iar drumurile sunt impracticabile şi pline de cratere. Drept răspuns, preşedintele CJ Galaţi, Ni ...
Şedinţa ordinară a Consiliului Local de joi a adus aprobarea subvenţionării ONG-urilor de la bugetul local, un nou număr de burse acordate elevilor, dar şi modernizarea a două parcuri. Consilierii au aprobat proiectele de hotărâre la foc automat, ţinând cont de faptul că nu le-a trebuit mai mult de 20 de minute pentru toate cele 28 de puncte de pe ordinea de zi. Astfel, bugetul local va asigura 51 de burse de performanţă în valoare de 150 lei/elev/lună, faţă de 101 în anul 20 ...
Sala de şedinţe a clădirii noi a Consiliului Judeţean, de pe strada Eroilor, va fi pusă la dispoziţia consilierilor pentru a organiza audienţe. Consilierul judeţean Eugen Zaharia (PSD) a propus organizarea audienţelor după un grafic bine stabilit, pe luni şi pe comisii de specialitate. „Graficul este până în luna iunie, dar dacă colegii doresc să ne organizăm altfel să spună. Chiar dacă nu vin toţi membrii comisiei când e programată audienţa respectivă, măcar câţiva ...
Pagina 4 din 6