Cele 14 troleibuze noi, dotate cu aer condiţionat, pe care Primăria municipiului Galaţi vrea să le cumpere, nu vor putea circula dacă firul de contact, mult prea vechi pentru a face faţă, nu va fi schimbat * Investiţia, estimată la peste 21,2 milioane de lei, s-ar putea realiza în patru ani În această lună se împlinesc 27 de ani de când „La Galaţi s-a pus în funcţiune troleibuzul”, după cum se intitula ştirea publicată pe 20 august 1989, pe prima pagină a ziarului ...
Faptul că unda verde n-a venit „întocmai şi la timp”, după cum anunţaseră autorităţile locale, nu este singura gafă în implementarea sistemului. Vă propunem un mic inventar. Unda verde a păşit cu stângul pentru că licitaţia organizată de Primăria municipiului Galaţi pentru implementarea ei, lansată în ianuarie 2015, a fost anulată în martie şi reluată din cauza unor „abateri grave de la prevederile legislative”. Municipalitatea a trebuit să efectueze corecţii ...
Deşi licitaţia pentru laptele şi cornul elevilor ar fi trebuit să se desfăşoare în primăvara acestui an, pentru ca autorităţile judeţene să nu stea cu emoţii în toamnă din cauza unor eventuale contestaţii şi astfel elevii să nu poată primi gustarea încă din prima zi de şcoală, contractele puse la bătaie de Consiliul Judeţean (CJ) au devenit publice pe SEAP în urmă cu doar câteva zile, iar termenul-limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 1 ...
Peste 150.000 de euro, bani de la bugetul local, a costat transformarea unor locuinţe sociale pe care chiriaşii le-au distrus în locuinţe de serviciu pentru personalul de specialitate al Primăriei Galaţi * Chiria percepută noilor chiriaşi a fost între 175 şi 203 lei pe lună Noul primar al Galaţiului, Ionuţ Pucheanu, moşteneşte de la primarul în exerciţiu, Marius Stan, nu doar un cartier de locuinţe sociale încă nefinalizat - deşi ar fi trebuit să fie gata în august anul ...
Atât reprezentanţii CET, cât şi primarul ales al Galaţiului, Ionuţ Pucheanu, par să fie de acord cu un lucru: caloriferele oamenilor nu trebuie să mai fie reci în prag de iarnă, ceea ce înseamnă că, până în toamnă, autorităţile sunt obligate să încheie tratativele pe termoficare Peste doar câteva zile, noua conducere a Primăriei şi cea a Electrocentrale (CET), producătorul de agent termic primar, se vor aşeza la aceeaşi masă, pentru a decide cum şi în ce condiţi ...
După cum am mai anunţat, în locul biletelor de călătorie cumpărate de la chioşcurile Transurb sau de la şofer, şi compostate în mijlocul de transport, Galaţiul va avea automate pentru bilete, abonamente, carduri electronice de călătorie (eliberare şi încărcare). Nu mai puţin de 34.582.140 lei cu TVA (adică 7.684.920 euro cu TVA), bani de la bugetul local şi din creditul contractat la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), atât ar putea costa introducer ...
În locul biletelor de călătorie cumpărate de la chioşcurile Transurb sau de la şofer, şi compostate în mijlocul de transport, Galaţiul va avea, în sfârşit, automate pentru bilete, abonamente, carduri electronice de călătorie (eliberare şi încărcare). Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, Primăria municipiului Galaţi a început procedurile de implementare a sistemului de ticketing (emisie, vânzare şi verificare a biletelor şi abonamentelor de călătorie) pe mi ...
Potrivit Biroului de presă al Primăriei municipiului Galaţi „scrisoarea primarului către contribuabili şi Raportul de activitate a primarului sunt documente obligatorii pe care primarul oricărei unităţi administrativ-teritoriale ESTE OBLIGAT să le întocmească şi distribuie cetăţenilor în fiecare an, în conformitate cu prevederile legale (Legea administraţiei publice locale 215/2001 şi HG 1723/2004)”. Pentru că mulţi cetăţeni s-au întrebat cât au costat, iată datele ...
* Redeschis vara trecută, viaductul care leagă oraşul de ArcelorMittal va beneficia de noi reparaţii, în valoare de 388.000 de lei * Reabilitarea totală de care podul rutier are atâta nevoie ar costa, în total, 20 de milioane de euroGropi mari, în locul în care plombele turnate în grabă - în urmă cu mai puţin de un an - au sărit, marchează carosabilul viaductului care leagă oraşul de Combinatul ArcelorMittal. Dar nu ele sunt adevărata problemă care trebuie remediată, ci con ...
* SUA, Spania, Italia, Marea Britanie, Germania, Austria, Bulgaria, Grecia, Ungaria, Turcia, Belgia sunt ţările în care au ajuns, anul trecut, primarul Marius Stan sau reprezentanţii administraţiei locale Nu mai puţin de 135.111 de lei de la bugetul local s-au cheltuit, anul trecut, pentru deplasările în străinătate ale reprezentanţilor administraţiei locale. Pentru vizitele externe, primarul Marius Stan a cheltuit mai puţin de jumătate din suma totală utilizată pentru plata d ...
Pagina 4 din 8