Grădinița „Alexuța”, în vizită la pompierii gălățeni
Sâmbătă, 18 Octombrie 2025 08:30 | Publicat în SOCIETATE
Zgomotul sirenelor s-a împletit, zilele trecute, cu râsetele copiilor, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „General Eremia Grigorescu” al județului Galați.
În cadrul programului educațional „Școala Altfel”, micuții de la Grădinița „Alexuța” au pășit cu emoție și curiozitate în lumea pompierilor, descoperind din interior ce înseamnă această meserie plină de curaj, disciplină și devotament. „Astăzi, sediul ISU Galați a fost plin de v ...
Noi să fim sănătoși, că evazioniști am mai avut!
Sâmbătă, 18 Octombrie 2025 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* De o bună bucată de vreme, în fiecare vineri sunt cât de cât nostalgic. Nu musai pentru c-aș da pe-afară de sensibilitate sufletească sau pentru c-aș fi fragil emoțional, ci pentru că încerc să-mi refac încrederea de sine și să-mi mențin memoria vie și nevătămată. Ieri, mi-am amintit că, acum 5 ani, specialiștii cercelici, arafatici și jurmalistici ne spuneau că virusul ăla stă mai multe zile pe pâine. În aceeși perioadă, o doamnă medic spunea, într-un interviu ...
13 indivizi violenți vor da socoteală pentru un măcel într-o benzinărie
Vineri, 17 Octombrie 2025 19:00 | Publicat în Prima Pagina
Anchetatorii, care au finalizat cercetările în scandalul violent care a avut loc în luna august, vorbesc despre acte de violență extremă și cer pedepse maxime pentru autori. Unul dintre cei acuzați este minor. 11 dintre membrii lotului trimis în judecată sunt arestați.
Scandalul care a șocat opinia publică la jumătatea lunii august, la Tecuci, s-a finalizat din punct de vedere al anchetei cu trimiterea în judecată pentru fapte grave, de la tulburarea ordinii și liniștii publ ...
Liceenii gălățeni, față în față cu militari americani
Vineri, 17 Octombrie 2025 18:30 | Publicat în SOCIETATE
Colegiul Național „Costache Negri” din Galați a fost, recent, gazda unei experiențe educative aparte, desfășurată sub semnul dialogului intercultural și al colaborării internaționale. Evenimentul a fost organizat de Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite ale Americii în România și cu instituția de învățământ gălățeană, în cadrul programului „Coordinating Nations”.Întâlnirea a reunit elevi de liceu, militari americani ...
A murit autorul istoricei declarații de scuze a Japoniei
Sâmbătă, 18 Octombrie 2025 11:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Fostul prim-ministru japonez Tomiichi Murayama, cunoscut pentru declarația sa istorică de scuze pentru Al Doilea Război Mondial, a murit, vineri, la vârsta de 101 ani, au anunțat oficialii japonezi, citați de Mediafax. Murayama a emis, în august 1995, la 50 de ani de la capitularea Japoniei, o declarație în care și-a exprimat „profunda remușcare” pentru atrocitățile comise de țara sa în Asia, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, transmite AFP. „Japonia, prin domina ...
Suspendare a aleșilor locali pentru violență domestică
Sâmbătă, 18 Octombrie 2025 10:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Un proiect de lege inițiat de parlamentari USR propune ca mandatul primarilor și consilierilor locali să fie suspendat pe durata valabilității unui ordin de protecție emis împotriva lor de o instanță de judecată. Măsura se aplică aleșilor locali, inclusiv consilierilor județeni și președinților de consilii județene, și vizează situațiile în care există suspiciuni de violență domestică sau abuz, informează Digi24.„Un ordin de protecție este emis de instanță doar î ...
Big Bang pentru finanțarea apărării Europei
Vineri, 17 Octombrie 2025 18:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Comisia Europeană a prezentat o foaie de parcurs pentru consolidarea apărării comune a continentului, care prevede investiții de aproximativ 6,8 mii de miliarde de euro până în 2035, pe fondul concluziei că „Rusia militarizată reprezintă o amenințare permanentă la adresa securității europene”.
„Pentru a fi pregătiți în 2030, trebuie să acționăm acum”, a avertizat comisarul pentru Apărare, lituanianul Andrius Kubilius, prezentând documentul înaintea summitului lid ...
România atinge un deficit bugetar record
Vineri, 17 Octombrie 2025 18:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Deficitul bugetar al României continuă să crească și a ajuns, după primele nouă luni ale anului 2025, la peste 100 miliarde de lei, potrivit unui document obținut în exclusivitate de Gândul de la Ministerul Finanțelor. Aceasta reprezintă o creștere de aproximativ 7% față de aceeași perioadă a anului trecut, în ciuda tuturor măsurilor adoptate de Guvernul Bolojan pentru a tempera dezechilibrul.Datele arată că veniturile colectate la buget în primele trei trimestre s-au ridic ...
Subvențiile partidelor, reduse fără anunț oficial
Vineri, 17 Octombrie 2025 17:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Reducerea subvențiilor pentru partidele politice a fost efectuată prin rectificarea bugetară din 1 octombrie 2025, diminuarea fiind de la 284 milioane de lei la 232 milioane de lei, potrivit HotNews.ro.
Premierul Ilie Bolojan anunțase în iulie că urmează o tăiere de 10%, însă rectificarea din octombrie a ajuns la o reducere de 17,6% din suma stabilită pentru 2025, adică aproape 50 milioane de lei.
Cum s-a făcut reducerea a rămas însă neclar pentru mulți lideri politici. Potr ...
Peste 14.000 de gălățeni s-au vaccinat antigripal
Vineri, 17 Octombrie 2025 20:00 | Publicat în EVENIMENT
Conform Direcției de Sănătate Publică (DSP) Galați, în perioada 1 septembrie - 15 octombrie, totalul persoanelor vaccinate antigripal se ridică la 14.489, din care 567 sunt copii din categoria 0-14 ani, iar 13.922 sunt persoane de peste 15 ani.DSP Galați a precizat că și în acest an distribuirea vaccinului antigripal se realizează prin medicii de familie. Reprezentanții instituției au anunțat că serul se eliberează pe bază de rețetă, cu care pacientul se prezintă la farma ...