Peste 40 de lideri din întreaga Europă s-au reunit joi la Praga pentru prima reuniune a platformei Comunitatea Politică Europeană (CPE), relatează DPA. Noul forum are ca scop îmbunătăţirea cooperării între ţările europene dincolo de graniţele UE şi, în afară de membrii blocului comunitar, mai cuprinde ţări precum Marea Britanie, Turcia sau statele din Balcanii de Vest şi din regiunea Caucaz. Premierul ucrainean Denis Şmihal a fost prezent la reuniune, în timp ce preşedinte ...

ȘAH. Juniorii și-au dat întâlnire la Olănești

Marți, 12 Iulie 2022 04:00 | Publicat în SPORT
Cele mai mici categorii de practicanți ai sportului minții și-au disputat șansele în Campionatul Național pe echipe, în cursul săptămânii trecute. Locul de desfășurare a fost una din frumoasele stațiuni vâlcene - Olănești. Au participat foarte mulți tineri șahiști, de la cluburi din toate colțurile țării. Galațiul a fost prezent cu sportivi de la CS Municipal și Șah Club, pregătiți de antrenorii Adrian Smărăndoiu și Lucian Gâlea. Primul club a prezentat în concur ...

Bucurie pentru foștii și actualii oameni ai școlii

Vineri, 01 Iulie 2022 10:00 | Publicat în EVENIMENT
Foste și actuale cadre didactice din comuna Tudor Vladimirescu, din anii '50 până în prezent, s-au întâlnit sâmbătă, 25 iunie, în cadrul unui eveniment organizat de Clubul Pensionarilor din localitate. Aşa cum am aflat de la unul dintre iniţiatori, dl Săndel Palade, a fost o ocazie minunată pentru gazde şi invitaţi, în total 56 de persoane, să se revadă, să socializeze, să rememoreze momentele petrecute împreună în Tudor Vladimirescu. După prezentarea unui scurt istoric ...

Consfătuire județeană a bibliotecarilor

Vineri, 24 Iunie 2022 08:15 | Publicat în EVENIMENT
În acest an, tradiționala Consfătuire județeană a bibliotecarilor din bibliotecile publice din județul Galați se va desfășura pe 24 iunie 2022, de la ora 10:00, în Sala "Mihai Eminescu" de la sediul central al Bibliotecii "V.A. Urechia", având ca temă "Învățarea continuă - cheia competitivității". Evenimentul este organizat de Biblioteca Județeană "V.A. Urechia" şi Asociația Națională a Bibliotecilor Publice din România, filiala Galați. La consfătuire vor participa bib ...

Filosofia are soluții la problemele personale

Joi, 23 Iunie 2022 10:30 | Publicat în SOCIETATE
Pentru că, în ultimele decenii (în Occident) şi în ultimii ani (în România), filosofia a părăsit tot mai des amfiteatrele universitare pentru a (re)veni în stradă, profesorii Liviu Cocei şi Doru Căstăian vă propun duminică, 26 iunie, de la ora 19,00, în foişorul din Grădina Publică, o întâlnire cu filosofia antică pentru a afla în ce fel vă pot ajuta ideile maeştrilor din vechime să vă amelioraţi viaţa. Evenimentul, fără precedent în Galaţi, se numeşte "Filosof ...
"Ziaristul - apostol în comunitate" este tema întâlnirii de sâmbătă, 11 iunie 2022, ora 10.00, de la Biblioteca Județeană "V. A Urechia" Galați. Întâlnirea se va desfășura în prezența domnului Sorin Stanciu, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), ce se va afla în orașul de la Mila 80 a Dunării alături de alți ziariști din conducerea uniunii, din sudul Moldovei și de la Dunărea de Jos. Pe această cale, lansăm invitația tuturor membrilor Fi ...

Întâlnirea promoƫiei 1972 a Liceului Nr. 7 Galaƫi

Vineri, 03 Iunie 2022 09:00 | Publicat în EDUCAŢIE
În ziua de 29 mai 2022, la Liceul Teoretic "Sfânta Maria" din Galaƫi a avut loc un moment emoƫionant: Promoƫia 1972 a fostului Liceu Nr. 7 (vechea denumire a liceului) a celebrat aniversarea a 50 de ani de la absolvire.Cum se întâmplă de obicei în astfel de momente, "ora de diri­genție" nu a început înainte de a suna clopoțelul, ceea ce a prilejuit un prim val de amintiri. După ce toți foştii elevi s-au așezat la locurile lor în bănci, actuala directoare a liceului (dna prof. ...
Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, vineri, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, principalul punct de discuţie fiind situaţia din Ucraina. Klaus Iohannis a afirmat că s-au discutat modalităţile concrete în care putem sprijini, cât mai eficient, refugiaţii care au fugit din calea războiului, evidenţiind eforturile complexe ale României, inclusiv hubul umanitar de la Suceava. Preşedintele a menţionat că, în ceea ce privește negocierile dintre Ucr ...

Ultimele evoluții ale războiului din Ucraina

Vineri, 08 Aprilie 2022 11:00 | Publicat în Război în Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski se întâlnește, vineri, la Kiev, cu șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen și cu liderul politicii externe a Uniunii Europene, Josep Borrell. Ursula von der Leyen, fost ministru german al Apărării, a plecat din micul oraş polonez Przemysl, situat la doar 13 kilometri de graniţa cu Ucraina. Spaţiul aerian al Ucrainei este închis din cauza războiului. Ea este primul lider occidental care vizitează Ucraina de când au fost expuse în ulti ...
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, se vor deplasa în această săptămână la Kiev pentru a se întâlni cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al executivului comunitar, potrivit Reuters, EFE şi AFP. "Preşedinta Von der Leyen şi Înaltul Reprezentant (al UE pentru afaceri externe şi politică de securitate) Josep Borrell vor vizita Kievul în această săptămână, pentru a se ...
Pagina 1 din 10