Până să doborâm noi dronele, vin rachetele!

Marți, 05 Noiembrie 2024 00:00 | Publicat în EDITORIAL
"Viteza" cu care se mişcă autorităţile române este deja proverbială, inclusiv când este vorba despre urgenţe de interes naţional. Ocupaţi permanent cu creşterea nivelului de trai (al lor, nu al poporului!), politicienii noştri tergiversează până la limita absurdului orice iniţiativă, indiferent de consecinţe, chiar dacă acestea se pot dovedi uneori catastrofale. Reforma pensiilor speciale, spre exemplu, mereu promisă şi niciodată realizată, a devenit deja telenovelă în ...
Cariera militară în România a pierdut teren în ultimii ani, refuzul de a ”mai servi patria” fiind declanșat odată cu eliminarea stagiului obligatoriu, în urmă cu aproape două decenii Facilitățile oferite de uniformă nu au putut ține pasul cu riscurile și rigorile meseriei, astfel că tot mai puțini tineri aleg să urmeze cursurile școlilor și să asigure astfel fluxul de cadre în structurile de siguranță publică și apărare.  Crizele de personal nu se acoperă cu for ...
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Galați a adoptat o hotărâre privind încetarea stării de alertă pe raza județului Galați, instituită pe 16 septembrie 2024, ca răspuns la inundațiile devastatoare care au afectat sever infrastructura și gospodăriile din 30 de localități, informează Prefectura Galați. "Declararea stării de alertă a fost necesară pentru a facilita mobilizarea imediată a resurselor și coordonarea intervențiilor de urgență. Pe parcursu ...

Se caută constructor pentru noua Judecătorie

Vineri, 11 Octombrie 2024 11:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Demersurile pentru construirea unui nou spațiu care va găzdui o instanță judecătorească din Galați au intrat în linie dreaptă, odată cu lansarea licitației publice privind atribuirea contractului derulat de Compania Națională de Investiții. Peste 11 milioane de euro sunt puși la bătaie pentru construirea edificiului, ce va fi amplasat pe bulevardul George Coșbuc, pe locul unei foste unități militare. Demarat în urmă cu câțiva  ani, odată cu preluarea de către Ministeru ...

Militarii și „Caravana Binelui”, alături de sinistrați

Luni, 30 Septembrie 2024 20:00 | Publicat în SOCIETATE
Ministerul Apărării Naționale organizează marți, 1 octombrie, în colaborare cu Asociația O.N.O.R., campania „Caravana Binelui”, care are scopul de a veni în sprijinul comunităților afectate de calamitățile naturale din județul Galați. Ajutoarele donate de membrii Asociației O.N.O.R. (apă, alimente, produse de igienă personală și curățenie, precum și alte produse) vor fi distribuite cetățenilor din localitățile Slobozia Conachi, Izvoarele și Cuza Vodă. Evenimentul ...

MApN, în căutarea noilor generații de militari

Luni, 30 Septembrie 2024 17:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Armata României are nevoie de generaţii de tineri militari cât mai bine pregătiţi şi motivaţi pentru provocările viitorului mediu de securitate, a afirmat, luni, ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, la festivitatea de deschidere a anului universitar de la Academia Tehnică Militară (ATM) "Ferdinand I" din Bucureşti.Potrivit MApN, Tîlvăr a subliniat faptul că instituţia militară acordă o importanţă deosebită creşterii gradului de motivare şi nivelului de satisfac ...

Doborârea dronelor rusești, în aşteptarea legii

Miercuri, 11 Septembrie 2024 17:06 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
"Așteptăm proiectele de lege din partea Guvernului", a spus președintele Comisiei de Apărare din Senat, Nicoleta Pauliuc, despre modificarea legislației pentru a permite doborârea dronelor rusești care intră în spațiul aerian al României. "Din câte am înțeles, legea este la Guvern, are toate avizele și urmează să intre în ședință de guvern. Este o formulă agreată. Noi am cerut anumite lămuriri pe partea legislativă. Am spus foarte clar că e nevoie ca aceste legi să î ...

Fragmente de dronă rusească, găsite la Periprava

Luni, 09 Septembrie 2024 17:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Fragmente de dronă rusească au fost găsite de militari în apropierea localităţii tulcene Periprava, au anunţat reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale (MApN) Militarii vor căuta fragmente de dronă şi în apropierea localităţii Caraorman, unde există indicii că ar fi alte resturi de dronă. Reprezentanţii Ministerului Apărării au anunţat, luni, că forţe ale MApN au realizat, duminică, acţiuni de căutare a unor eventuale fragmente de drone căzute în urma atacur ...

Protest diplomatic după incidentul cu drone rusești

Duminică, 08 Septembrie 2024 14:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reiterează protestul faţă de violarea, din nou, a spaţiului aerian al ţării, în contextul identificării şi urmăririi de sistemul de supraveghere radar, duminică, în proximitatea frontierei cu România, a unei drone ce a evoluat în spaţiul aerian naţional şi a părăsit teritoriul naţional spre Ucraina, existând probabilitatea unei alte zone de impact pe teritoriul ţării. Potrivit unui comunicat al MAE, transmis duminică, instituţia solici ...

Avioane F-16, ridicate pentru a monitoriza dronele rusești

Duminică, 08 Septembrie 2024 14:20 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministerul Apărării Naţional (MApN) a anunţat că a fost identificată, duminică, probabilitatea unei zone de impact pe teritoriul naţional, într-o zonă nepopulată de lângă localitatea tulceană Periprava, în urma atacurilor ruseşti cu drone asupra unor obiective din Ucraina. Potrivit unui comunicat transmis de MApN, forţele ruse au reluat seria de atacuri cu drone asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina în dimineaţa zilei de duminică, în prox ...
Pagina 1 din 5