Potrivit Primăriei municipiului Galați, în primele trei luni ale anului 2026, aproximativ 100.000 de persoane fizice și juridice și-au achitat taxele și impozitele locale, ceea ce reprezintă circa 60 la sută din totalul contribuabililor (180.000). Aceștia au beneficiat de bonificațiile pentru plata integrală a obligațiilor fiscale până la data de 31 martie 2026, conform prevederilor legale în vigoare. Potrivit autorităților, în perioada următoare, în conformitate cu legisla ...
Proiectul de hotărâre prin care siderurgiștii ar putea fi scutiți de la plata majorărilor de întârziere aferente impozitelor și taxelor locale neachitate la termenele scadente pentru anul 2026 a ajuns la comisiile Consiliului Local. Joi, aleșii se vor întruni în ședință ordinară pentru a hotărî dacă le acordă sau nu facilitatea. După ce a fost supus consultării publice, luna trecută, proiectul de hotărâre prin care siderurgiștii ar putea beneficia de o facilitate la pla ...

ANAF oferă asistență în declararea obligațiilor fiscale

Duminică, 17 Decembrie 2023 20:20 | Publicat în ECONOMIE
Ministerul Finanţelor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) oferă suport în vederea completării şi depunerii Declaraţiei 112 "Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate"."În Monitorul Oficial, Partea I nr. 1112 şi 1112 Bis din 11 decembrie 2023, a fost publicat Ordinul nr. 1.994/880/1.181/4.594/2023 pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de ...