UPDATE. Galaţiul a rămas, începând de joi, 21 mai, cu un singur subprefect - Viorica David, numită în funcţie la începutul acestui an, graţie susţinerii oferite de PMP. Guvernul României a pus punct mandatului de subprefect deţinut, timp de trei ani, de Mihai Manoliu. "Încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Galați de către domnul Manoliu Mihai", prevede una dintre hotărârile adoptate jo ...

Poliţiştii locali au răspuns prompt apelului umanitar

Vineri, 20 Martie 2020 07:45 | Publicat în SOCIETATE
În plină pandemie din cauza coronaviruslui, numărul persoanelor care se gândesc la semenii lor a scăzut. Aici îi includem şi pe cei care au putea dona sânge pentru persoanele aflate în suferinţă. Tocmai de aceea, reprezentanţii Centrului Regional de Transfuzii Galaţi fac un apel către gălăţeni şi le transmit că donarea se face în condiţii de siguranţă, fiind luate absolut toate măsurile necesare astfel încât să fie evitată răspândirea coronaviruslui. Tocmai de acee ...

Au plătit cea mai scumpă parcare

Marți, 25 Februarie 2020 02:15 | Publicat în JURIDIC
Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră au sancţionat-o contravenţional, cu o amendă în valoare de 1.000 de lei, pe numita B.D.A., de 38 de ani, din Galaţi, care a parcat pe locul rezervat persoanelor cu dizabilităţi marcat şi semnalizat corespunzător, fără a avea acest drept. De asemenea, poliţiştii locali au amendat-o cu 435 de lei şi cu două puncte de penalizare, pe V.I., de 23 de ani, din Galaţi, care a oprit voluntar cu autoturismul în dreptul Palatu ...

Sute de amenzi pentru parcările neregulamentare

Joi, 06 Februarie 2020 00:01 | Publicat în JURIDIC
Pentru al doilea an, Poliţia Locală Galaţi are în derulare Planul de măsuri „Siguranţa în trafic”, plan care are ca obiectiv principal disciplinarea conducătorilor auto. În 2020, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră şi cei de la nivelul Secţiilor de Ordine Publică, vor întreprinde acţiuni pe sectoare de drum stabilite, precum şi în orice alte zone în care situaţia operativă o impune. În prima lună din 2020, în cadrul Planului de măsuri „Si ...

Amenzi de şapte milioane de lei

Luni, 03 Februarie 2020 09:00 | Publicat în JURIDIC
Pe parcursul anului 2019, poliţiştii locali de la nivelul municipiului Galaţi au aplicat peste 24.700 de sancţiuni contravenţionale, în sumă de peste 7,7 milioane de lei, şi peste 13.500 de puncte de penalizare. Totodată, poliţiştii locali au confiscat bunuri în valoare de peste 49.000 de lei, conform bilanţului prezentat recent de conducerea Poliţiei Locale Galaţi. Referitor la principalele constatări de natură infracţională, poliţiştii locali au înregistrat în 2019 un n ...

Grădina viciilor, în curtea unui bloc din Galaţi

Joi, 21 Noiembrie 2019 08:00 | Publicat în SOCIETATE
Vizavi de Colegiul Tehnic "Paul Dimo", existenţa unui chioşc unde se comercializează, printre altele, alcool şi ţigări, a atras mai multe persoane amatoare de produsele menţionate, care şi-au format obiceiul de a poposi ore întregi în spatele său, chiar pe spaţiul verde aferent blocului Y2. Pentru a-şi face şederea cât mai plăcută, indivizii au improvizat o masă şi câteva scaune din bucăţi mari din beton, pe care le-au acoperit cu cartoane, lăsând în urma lor un dezastru ...

Nu-ţi laşi copilul la şcoală, rişti închisoarea!

Miercuri, 20 Noiembrie 2019 11:00 | Publicat în EDUCAŢIE
În timpul anului şcolar 2019-2020, poliţiştii locali vor avea în atenţie posibilele cazuri de abandon şcolar. Conform prevederilor Legii nr. 1/2011, poliţiştii locali împuterniciţi de primarul municipiului pot aplica sancţiuni părinţilor sau reprezentanţilor legali ai copiilor care nu urmează cursurile învăţământului obligatoriu. Amenzile variază între 100 şi 1.000 de lei ori muncă echivalentă în folosul comunităţii, prestată de părintele sau de tutorele legal. În ...

Amendaţi pentru tulburarea liniştii publice

Luni, 19 August 2019 09:00 | Publicat în JURIDIC
Poliţiştii locali din cadrul Secţiei nr. 1, l-au sancţionat contravenţional, cu o amendă în sumă de 500 de lei, pe numitul C.B.L., de 18 ani, din Galaţi, care a fost depistat în dreptul unui bloc de pe strada Alexandru Lăpuşneanu, în timp ce asculta muzică la intensitate maximă dintr-un autoturism, tulburând astfel liniştea locuitorilor din zonă. De asemenea, poliţiştii locali au sancţionat-o contravenţional, cu o amendă în valoare de 1.000 de lei pe B.P., în vârstă d ...

Peste 240 de amenzi aplicate, într-o lună, în trafic

Luni, 08 Iulie 2019 10:30 | Publicat în EVENIMENT
Poliţiştii locali de la Serviciul Siguranţă Rutieră şi cei de la ordine publică au continuat şi în luna iunie planul de măsuri "Siguranţa în trafic". Timp de o lună, oamenii legii au aplicat 247 de sancţiuni contravenţionale, în sumă de peste 63.000 de lei. De asemenea, şoferii au acumulat şi 292 de puncte penalizare, care au fost raportate la poliţia rutieră. Conform datelor, cele mai multe amenzi, 153 la număr, au fost date pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002, ...

Intratul pe "interzis" este sancţionat

Marți, 25 Iunie 2019 05:00 | Publicat în JURIDIC
Poliţiştii locali au sancţionat-o contravenţional, cu o amendă în valoare de 290 de lei şi cu două puncte penalizare, conform prevederilor OUG 195/2002, pe numita D.I., din Galaţi. Femeia a fost amendată după ce poliţiştii locali au constatat că a condus autoturismul pe strada Ştiinţei, dinspre strada Basarabiei spre strada Episcop Melchisedec Ştefănescu, nerespectând semnificaţia indicatorului rutier "Accesul interzis". ...
Pagina 1 din 18