Primăria Galaţi organizează în luna august concurs pentru două funcţii de execuţie de consilier, clasa I, grad debutant, în cadrul Serviciului Public de Asistenţă Socială. Concursul constă în trei etape (selecţia dosarelor, proba scrisă şi interviul). Este nevoie să ştiţi, însă, că pentru a fi selectaţi trebuie să aveţi studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalent ...
Primăria municipiului Galaţi intenţionează să cumpere un număr de şase utilaje pentru dotarea serviciului public Ecosal, în scopul asigurării curăţeniei în oraş şi pentru gestionarea deşeurilor. Astfel, municipalitatea a scos la licitaţie publică deschisă achiziţionarea unor vehicule de compactare a deşeurilor menajere, încărcătoare cu roţi, maşini de măturat pistele şi echipament de spălare, în valoare de 4,4 milioane de lei, ofertele urmând a fi deschise pe 17 iul ...
* Consiliul local a decis să construiască o stradă care să treacă prin curtea unităţii de învăţământ * Deşi profesorii visau la o sală de sport, terenul respectiv era folosit pentru grădini de zarzavat La recenta şedinţă a Consiliului Local, aleşii au acceptat propunerea Primăriei de a croi drum prin curtea Şcolii Generale nr. 22. Astfel, aleşii au hotărât preluarea terenului în suprafaţă de 1.738 mp, situat pe strada Zidarilor nr. 5 din administrarea Şcolii Gimnaz ...
* Numai Poliţia Locală a cheltuit 7,4 milioane de lei doar pe salariile angajaţilor * Iluminatul public a „ars” de 11 milioane de lei, salubrizarea ne-a „curăţat” de 22 de milioane de lei, iar 4 milioane de lei au stins setea gălăţenilor Scump, ar fi răspunsul generic la întrebarea "Cât ne-au costat paza, întreţinerea şi curăţenia oraşului?", dacă avem în vedere că suma totală sare de 66 de milioane de lei. După cum am promis, continuăm analiza modului în care ...
O lucrare finalizată recent în intersecţia străzii Doja cu bulevardul Coşbuc a dat naştere unei gropi considerabile, lăţită pe mai bine de o bandă de circulaţie care ameninţă cu dezmembrarea oricărui vehicul, indiferent de mărime sau forma de proprietate.Autoturisme personale sau taxiuri epuizate fizico-mecanic, citadine minuscule sau limuzine de mare lux, off-roadere nepăsătoare, furgonete supraîncărcate sau autobuze supradimensionate, aparţinând operatorului public local, ...
* Haitele de câini stăpânesc principalele zone de promenadă ale Galaţiului * Ecosalul recunoaşte că soluţiile de care poate dispune sunt limitate Odată cu venirea vremii calde, gălăţenii au destul de puţine locuri la dispoziţie pentru a ieşi la plimbare în aer liber. Unul dintre acestea, poate cel mai important, este Faleza. Lăsând la o parte problemele de ordin estetic ale acestui spaţiu, vom vorbi astăzi despre câinii comunitari, care au ajuns să facă legea pe acolo. ...
Nu mai puţin de 21 de familii şi persoane evacuate sau care urmează să fie evacuate din locuinţele retrocedate foştilor proprietari, vor primi casă de la Primărie. Aleşii locali au aprobat recent lista cuprinzând solicitanţii, foşti chiriaşi, îndreptăţiţi să primească locuinţe sociale. Tot aleşii locali au găsit o rezolvare la faptul că Primăria nu are suficiente locuinţe sociale pentru a răspunde tuturor chiriaşilor care au fost sau urmează să fie evacuaţi. Consili ...
* Conducerea Liceului „Elena Caragiani” şi nici cea a Colegiului „C. Hogaş”, dar nici Primăria nu au găsit deocamdată o soluţie pentru decontarea navetei cadrelor didactice „Sunt profesor titular în municipiul Tecuci, la Liceul Tehnologic „Elena Caragiani”. Locuiesc în Galaţi şi fac naveta, zilnic, 160 de kilometri, dus-întors, cheltuind lunar, aproximativ 550 de lei. Nu ni s-a mai decontat naveta din luna februarie inclusiv. Am primit la sfârşitul lui aprilie doar ...
Ca după bombardament, aşa arată Complexul Ancora, acolo unde ruinele fostelor garaje le ţin tovărăşie coşmeliilor rămase întregi pentru că sunt proprietate personală a unor gălăţeni. De cealaltă parte, în Micro 19, terenul pe care se înălţau peste o sută de construcţii provizorii a rămas pârloagă şi, în sfârşit, Şcolile 17 şi 29, bisericuţa şi Colegiul Economic sunt vizibile în toată frumuseţea. Un motiv serios pentru gălăţeni să se întrebe când vor înc ...
Primăria a început înlocuirea indicatoarelor rutiere cu scris mic, care sunt greu de citit de la distanţă. Potrivit Biroului de Presă al Primăriei, 30 de indicatoare pe care informaţiile sunt tipărite cu litere mari vor fi montate în locul celor cu scris mic, după ce în prealabil va fi consultată Poliţia Rutieră. Noile indicatoare vor fi montate în cele mai importante puncte din oraş, îndeosebi în apropiere celor şase intrări/ieşiri în/din oraş şi în marile intersecţii ...
Pagina 19 din 31