* Conducerea Primăriei va face plângere penală împotriva persoanelor care nu vor restitui banii încasaţi ilegal ca ajutoare la încălzire Acţiunile Primăriei privind descurajarea gălăţenilor care, deşi au surse de venit decente sau chiar înfloritoare, pozează în săraci pentru a obţine ajutoare de la stat vor merge inclusiv până la depunerea unor plângeri penale. De altfel, legea prevede sancţiuni pentru impostori, cât şi obligaţia primarului de a sesiza organele de ur ...
* Inspectoratul de Stat în Construcţii, cu ochii pe imobilele din oraş * Proprietarii nu mai pot vinde sau închiria locuinţe, dacă nu deţin un certificat energetic, în timp ce constructorii riscă, în lipsa documentului, să nu poată face recepţia lucrărilor Sancţiunile sunt drastice pentru persoanele fizice sau juridice care închiriază sau vând locuinţe, fără a beneficia de un certificat de performanţă energetică a clădirii. Conform Legii 159/2013, care completează Le ...
* Muzică la maxim, bătăi şi scandaluri în plină stradă şi mai ales frica de a nu fi atacaţi în propriile case reprezintă aspectele terorii prin care trec localnicii, de aproape un an de zile * Voci din rândul comunităţii vorbesc despre faptul că în jurul clubului s-ar face inclusiv acte de racolare şi „adjudecare” a damelor de consumaţie, aduse din diverse sate ale judeţului * Câteva sancţiuni pentru tulburarea liniştii publice şi un dosar penal pentru încălcarea pre ...
Poliţiştii au aplicat în ultimele 24 de ore, la nivel naţional, peste 6.800 de sancţiuni contravenţionale şi au confiscat bunuri în valoare de peste 40.000 de lei "Poliţiştii au aplicat, în ultimele 24 de ore, la nivel naţional, 6.842 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.683.300 de lei, şi au confiscat bunuri în valoare de 42.109 de lei. De asemenea, au fost reţinute peste 250 de permise de conducere şi retrase peste 60 de certificate de înmatriculare. Au fost co ...

Hoţii legalizate la Federaţia de Handbal

Joi, 07 Martie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Câte-un pic, câte-un pic, până n-o mai rămânea nimic! Nu e vorba de cântecul de la final de chefuri, ci principiul după care se lucrează în Federaţia Română de Handbal, forul unicului sport de echipă (cu excepţia fotbalului) cu priză la public în care mai contam până mai ieri la nivel de reprezentativă. Vorbim de handbalul feminin, că la băieţi de mult nu mai este loc decât de veşnica pomenire. Absenţa de la Jocurile Olimpice a fost doar o etapă a  unui proces în ...
Consilierul local Cătălin Cristache, propus pentru excludere din PDL, iar colegul său, Alin Mihai, suspendat, pentru trei luni, din funcţiile deţinute în partid contestă vehement deciziile de sancţionare luate de Biroul Permanent Local al partidului.Cătălin Cristache susţine că decizia de excludere este nulă de drept, nu respectă statutul partidului şi a fost luată la comanda lui Cezar Preda. „Nu am cerut decât să se organizeze alegeri corecte în partid, fără să se mai vi ...
46 de poliţişti gălăţeni au fost sancţionaţi anul trecut pentru diverse abateri, în unele cazuri mergându-se până la cea mai dură sancţiune disciplinară, destituirea Zeci de angajaţi ai IPJ Galaţi au avut anul trecut parte de surprize mai puţin plăcute după ce au încălcat diverse norme de conduită profesională. De la abateri mici la unele extrem de grave, cum ar fi, spre exemplu, agresarea unui superior în timpul serviciului, 46 de poliţişti au fost dovediţi ca indi ...
Până pe 31 ianuarie, deţinătorii mijloacelor de publicitate autorizate trebuie să se conformeze dispoziţiilor noului regulament Afişe lipite aiurea, candidaţi călare pe toţi stâlpii oraşului, panouri de tot felul care zădărniceau vizibilitatea semnelor de circulaţie, un circ plin de tupeu, dar fără autorizaţie şi bun-simţ a dominat Galaţiul atât la alegerile locale, cât şi la cele parlamentare. În plus, dacă n-ar fi fost furtunile puternice ale anului 2012, care să ...
Poliţiştii rutieri au constatat, în perioada 30 decembrie 2012 - 1 ianuarie 2013, producerea a 43 de accidente grave, soldate cu rănirea a 38 de persoane şi cu 13 decese, numărul acestor incidente fiind însă mai mic decât cel înregistrat în aceeaşi perioadă de acum un an. În perioada menţionată, s-au înregistrat 43 de accidente rutiere grave, cu 19 mai puţine comparativ cu perioada similară 2011/2012, soldate cu 38 de răniţi grav, cu 13 mai puţini, şi 13 persoane decedate ...
La ora 16.00, nu mai puţin de 17 sesizări privind posibile încălcări ale legislaţiei electorale au ajuns pe masa poliţiştilor. Potrivit Centrului de Comunicare al Judeţului Galaţi, 11 dintre reclamaţii s-au dovedit a fi nefondate, iar în cazul altor trei se fac verificări la această oră. Cele mai multe nereguli în mediul urban s-au înregistrat în municipiul Galaţi (5), Tecuci (una) şi Tg. Bujor (una). Restul de zece posibile fraude au fost semnalate în mediul rural. Una dint ...
Pagina 24 din 26