„Portretul-robot” al șomerului gălățean
Foto: Imagine de arhivă cu caracter ilustrativ

„Portretul-robot” al șomerului gălățean
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

S-au împlinit în august 20 de luni de când numărul înregistrat oficial al șomerilor din județul Galați nu a mai coborât sub 10.000 de persoane. Ultima dată când s-a întâmplat acest lucru a fost în decembrie 2024, când în evidențe erau înregistrați 9.208 șomeri.

De atunci, numărul persoanelor fără loc de muncă a crescut și a depășit pragul de 10.000, menținându-se constant peste acest nivel pe tot parcursul anului 2025 și al lunilor din 2006 scurse până acum.

La sfârșitul lunii iulie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați erau înregistrați 10.170 de șomeri (din care 4.452 femei), cu 85 mai mulți decât la finalul lunii precedente. Calculată în funcție de populația activă civilă la data de 1 ianuarie 2025, rata șomajului era de 6,14%, cu 0,05 puncte procentuale mai mare decât la sfârșitul lunii iunie.  

Din cei 10.170 de șomeri înregistrați oficial, 1.297 erau beneficiari de indemnizație de șomaj. Ceilalți 8.873 erau șomeri neindemnizați.

Ca mediu de rezidență, 8.454 de șomeri provin din mediul rural și 1.716 sunt din mediul urban.

Majoritatea covârșitoare a șomerilor din județul Galați au nivel de instruire inferior, adică cel mult o școală de arte și meserii, reprezentând 85,5% din total. Cei cu studii medii (liceale și postliceale) reprezintă 11,37 %, iar cei cu studii superioare, 3,13%.

Locul trei național după numărul de șomeri

Galațiul se menține în continuare printre județele cu cel mai mare număr de șomeri. Sfârșitul lunii iulie ne consemna pe locul trei național, cu mai mulți șomeri chiar și decât Bucureștiul, care are o populație de aproape patru ori mare decât a întregului județ Galați. Mai mulți șomeri decât noi aveau doar județele Dolj și Suceava.

În funcție de rata șomajului, Galațiul se situa „numai” pe locul opt național.

Profilul general al gălățeanului fără loc de muncă

Pe baza datelor oficiale, un „portret-robot” al șomerului gălățean se definește prin câteva trăsături cronice clare.

În primul rând, provine din mediul rural. Marea majoritate a celor fără loc de muncă – peste 85% - locuiesc la sat. Mediul urban din Galați concentrează doar un procent mic din totalul șomerilor.

În al doilea rând, are un nivel minim de educație. Majoritatea covârșitoare a șomerilor înregistrați sunt persoane fără studii sau cu studii primare ori gimnaziale, ceea ce le limitează drastic șansele de angajare pe o piață modernă a muncii.

Mulți gălățeni sunt șomeri de lungă durată. Județul se confruntă cu mii de persoane care nu au mai avut un loc de muncă de cel puțin doi ani, fiind expuse riscului de marginalizare economică și socială permanentă.

Cea mai mare parte dintre șomerii județului sunt neindemnizați, procentul lor fiind de 85-90%. Aceștia au depășit demult perioada în care puteau încasa ajutorul de șomaj și rămân în evidențe doar ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.

Nu în ultimul rând, deși balanța variază ușor de la lună la lună, bărbații domină numeric listele șomajului din Galați (reprezentând peste 55% din total), în timp ce femeile reprezintă restul platformei de asistență.

Citit 2058 ori Ultima modificare Luni, 07 Septembrie 2026 14:38

6 comentarii

  • postat de Quaestio
    Luni, 07 Septembrie 2026 18:25
    86.124.202.***
    Locul 3 - dar si pe Stat il doare'n Pix .
    Nu stie cum sa omoare mai bine Bruma de Activitate economica .
    Combinatul si Santierul Naval Mangalia - doua cazuri care arata perfect 'bunavointa' .
    0
    7
  • postat de cine sa auda?
    Luni, 07 Septembrie 2026 16:47
    89.137.225.***
    Nu sunt destul de handicapat sa ma incadrez in normele lor de ajutor dar sunt destul de handicapat cat sa nu pot fi angajat sau sa pot munci.Ce fac?!Statul imi da ping-pong si nici pensie nu am.
    2
    15
  • Luni, 07 Septembrie 2026 16:17
    109.166.128.***
    Suntem coplesiti de nepalezi si alte nații.Nu din motivul ca romanii nu vor sa lucreze.Ci din suprataxarea muncii si calicia patronilor. Patronii romani au descoperit șmecheria aceasta.
    17
    12
  • postat de Un roman
    Luni, 07 Septembrie 2026 16:00
    185.19.165.***
    Cândva o școală îți asigura și un loc de muncă, acum e greu să-l găsești deoarece s-au desființat multe fabrici, până și Combinatul. Multe persoane s-au "învățat "cu ajutoare sociale. Deci...
    7
    17
  • postat de Blade
    Luni, 07 Septembrie 2026 15:58
    86.125.135.***
    Solutia: statul sa inceteze plata oricarui ajutor material pt puturosi. La tara, daca vrei sa pui pe cineva sa sape 10 minute la cazma, cu plata, nu gasesti. Le pute...
    6
    27
  • postat de cetatean
    Luni, 07 Septembrie 2026 14:56
    82.208.137.***
    Transport ieftin, asistenta la recalificare, program redus pentru cei cu probleme medicale. Statul a adus lucratori din strainatate, micsorand sansele celor defavorizati, acum trebuie sa-i sprijine.
    22
    12

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro