Strada Domnească va fi pietonală în acest weekend, anunţă Primăria municipiului Galaţi. Pe segmentul cuprins între strada Lahovary și strada Eroilor, traficul rutier, va fi restricționat începând de sâmbătă, ora 06,00, până luni la ora 05,00. Programul de transport va fi, de asemenea, modificat. Toate aceste măsuri sunt necesare pentru o serie de evenimente de interes public, pentru toate vârstele, care se vor desfăşura sâmbătă și duminică: badminton, fotbal, tragere ...

Duplicitate, tupeu şi aroganţă

Marți, 08 Aprilie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Noul traseu înfiinţat 106 (Micro 19 - Gara CFR) este, de fapt, un „29”, da’ cu altă pălărie. Practic, la trei ani de la desfiinţarea traseului 29, autorităţile au ajuns la concluzia că măsura luată în iulie 2022 n-a fost chiar cea mai… „inspirată”. Asta ca să rămân elegantă în exprimare. Şi cum nu puteau să-i spună „29 reînviat” au inventat un 106. „L-au reevaluat”, cum s-ar spune. Dincolo de glume şi de ironii, să laşi practic unul dintre cele mai p ...

Un nou traseu de transport public local, de la 1 aprilie

Sâmbătă, 29 Martie 2025 13:00 | Publicat în EVENIMENT
Compania publică Transurb anunță modificarea programului de transport public local, prin înființarea unui traseu care să asigure legătura dintre Micro 19 și Gara CFR, în locul traseului 29, desființat acum trei ani. De la 1 aprilie 2025, va intra în circulație traseul 106, care va avea următoarea rută: TUR: Capăt de linie Micro 19 - strada Oțelarilor - bulevardul Galați - bulevardul Dunărea - strada Brăilei - strada Domnească - strada Gării; RETUR: Capăt de linie Gara CFR ...