Noul traseu înfiinţat 106 (Micro 19 - Gara CFR) este, de fapt, un „29”, da’ cu altă pălărie. Practic, la trei ani de la desfiinţarea traseului 29, autorităţile au ajuns la concluzia că măsura luată în iulie 2022 n-a fost chiar cea mai… „inspirată”. Asta ca să rămân elegantă în exprimare. Şi cum nu puteau să-i spună „29 reînviat” au inventat un 106. „L-au reevaluat”, cum s-ar spune.
Dincolo de glume şi de ironii, să laşi practic unul dintre cele mai populate cartiere ale oraşului Galaţi fără rută directă de transport către Gara CFR, nu-i chiar cea mai strălucită soluţie. Desigur, călătoria spre gară se putea face şi schimbând mijloacele de transport. Doar că nu-i aşa simplu, după o anumită vârstă, cărând şi vreun bagaj greu, să cobori din autobuz sau din troleu în Ţiglina I şi să aştepţi un autobuz de pe linia 9 sau 20 care să te ducă la gară… Fireşte, ca să ştie asta, autorităţile sau aleşii ar trebui să şi circule cu transportul public local. Şi nu „ocazional” spre deloc aşa cum fac.
La fel de bine, reînfiinţarea lui „29” sub o nouă titulatură poate fi o măsură „compensatorie” pentru creşterea substanţială, cu 40 la sută, a tarifelor la biletele şi abonamentele de transport. Deşi n-aş crede că aleşii ajung aşa departe cu grija faţă de noi.
Ah, că veni vorba despre grija faţă de noi! Aproape m-a pufnit râsul ascultând un consilier liberal - atât în şedinţa de Consiliu Local, cât şi la conferinţa de presă a partidului - criticând majorarea tarifelor de transport local. Serios?! Dar pentru majorarea tarifelor la apă şi canalizare nu ne compătimeşte? Ei bine, nu! Pentru că alesul cu pricina ocupă o funcţie importantă, de conducere, în cadrul societăţii Apă Canal. Şi admite senin - pentru că tot s-a „prescris” - că toată campania prin care partidul său a promis cetăţenilor scăderea cu 40 la sută a preţului de apă şi canalizare… a fost electorală şi atât. Nerealizabilă.
Între noi şi scumpiri fie vorba, călătoria cu transportul public local poate fi opţională, dacă te ţin picioarele şi pingelele. Dar fără apă e cam greu să rezişti! Deşi la cum duhnesc unii prin autobuz… pare că de la botez n-au mai avut contact cu apa.
„Vă pot răspunde mâine dimineaţă!”, i-a răspuns directorul Gospodărire Urbană unui consilier PNL. Acesta ceruse lămuriri despre o linie de finanţare din bugetul Gospodărire Urbană, iar discuţia avea loc în plenul Consiliului Local. Acolo unde directorul nu putea oferi informaţii pentru că, fiind şi consilier local, nu participa la vot la proiectul care viza banii/bugetul societăţii pe care o conduce. Şi, dacă nu participa la vot, nu putea participa nici la discuţii.
Nu mă fac foarte bine înţeleasă, aşa-i?! Morala acestor situaţii descrise până acum? O citiţi în titlu. E duplicitate, tupeu şi aroganţă. Sau mă înşel eu?!