Cartierul Ţiglina III, un ”deja vu”, dar mai rău | FOTO

Cartierul Ţiglina III, un ”deja vu”, dar mai rău | FOTO

Iulia Kelt
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)
2 comentarii

O zonă plină de spaţii verzi, dar şi de nepăsare | Depozitul fostului "Continental", groapă de gunoi | Parcuri cu pericole pentru copii | Un cititor îi transmite primarului Pucheanu, prin intermediul "Vieţii libere", o "rugăminte personală": "Dl primar să vină în cartiere, să facă ce a promis!"


De cartierul Ţiglina III se leagă cele mai frumoase amintiri ale mele din copilărie. Este cartierul în care am învăţat carte, timp de opt ani, la Şcoala Nr. 11, actuala "Mihail Sadoveanu". Este cartierul în care am crescut, practic, în care am învăţat şi m-am jucat alături de colegii mei de acolo, deşi eu locuiam într-o cu totul altă zonă a oraşului. Un cartier pe care îl ţineam minte şi pentru multele parcuri, spaţii verzi şi locuri de joacă dintre blocuri. Acum, după foarte mulţi ani, constat că spaţiile verzi au rămas la fel de multe, dar că paragina şi delăsarea sunt la ele acasă, la fel cum sunt şi garajele. Şcoala Nr. 11, cu terenurile ei de sport şi cu dotările tehnice şi umane peste media celorlalte şcoli din Galaţi, este una din puţinele excepţii.

Întâlnirea de săptămâna trecută cu cititorii "Vieţii libere" a avut ca punct de reper chioşcul nostru din faţa fostului complex "Continental". Fost Billa, actual Carrefour, lumea tot Continental îi spune. La prima vedere, complexul mi-a oferit o senzaţie de "deja vu": aceleaşi scări de beton, aceleaşi trepte, aceleaşi borduri înalte pe care, ziua şi mai ales seara, se socializează în faţa cârciumii din colţ. Toate erau neschimbate, adică erau tot alea de acum patruzeci de ani, doar că mai măcinate de timp, de vremuri, de oameni, de nepăsare.

"Şi trotuarele sunt la fel de neîngrijite, s-au mai cârpit pe ici, pe colo, dar tot neîngrijite sunt", ne-a spus Vergil Neagu, un fidel cititor al "Vieţii libere" şi un la fel de fidel participant la întâlnirile noastre periodice cu cei din zonă. Venise cu lista pregătită, în care era trecut un singur, să-i zicem, plus: "Mulţumirile noastre pentru staţia de autobuz de la Kaufland! După ani de zile în care am cerut acest lucru, s-a realizat şi este de un mare ajutor pentru noi toţi cei din cartier".

Chiar în faţa complexului este un scuar cu spaţiu verde, la unul din capete fiind amplasate câteva măsuţe şi bănci. Un loc de odihnă binevenit, în care poţi să bei o cafeluţă luată de unul din multele chioşcuri din colţul complexului. "Ar trebui pusă şi o toaletă publică aici, una ecologică, şi ar fi bine să fie mai prezentă şi paza de noapte în cartier, că pe băncile alea, după lăsarea întunericului, se mai întâmplă şi alte lucruri. Pe timpul comunismului, făceau patrule pe jos. Acum au maşini şi trec pe aici fără să mai coboare. Am întrebat doi poliţişti locali, acum vreo doi ani, de ce nu patrulează mai des prin această zonă şi mi-au dat amendă pentru că nu avea căţelul lesă!", a spus Vergil Neagu. M-am uitat în jos, la căţelul interlocutorului meu. Era un shitzu pufos, cuminte şi dulce, un bibelou, nu alta. Probabil că seara se transformă într-o bestie însetată de sânge, altfel nu s-ar fi justificat amenda.

"Vă rog să consemnaţi şi rugămintea mea personală către domnul primar: Să vină în cartiere, să facă ce a promis! I-am dat votul şi acum îmi pare rău", a încheiat Vergil Neagu.

Spaţii verzi printre gunoaie

Una dintre problemele de care se lovesc zilnic locuitorii cartierului Ţiglina III este mizeria, întâlnită la fiecare pas. Cojile de seminţe, chiştoacele de ţigări şi sticlele goale de bere fac parte din peisaj, iar oamenii, culmea, se plâng că nu le face nimeni curat. De acest lucru am putut să ne convingem şi noi, când am vizitat fostul complex "Continental" şi cartierul care odinioară era punct de reper, mai ales că, pe unul dintre blocuri era scris, cu litere metalice, un mesaj naţionalist. Din fericire, iarba a fost tăiată, doar că a fost abandonată, în grămezi, la marginea aleilor. Soarele a avut grijă să usuce firele tăiate, iar acum, la doar o mică scânteie de la o ţigară aruncată, sau chiar din cauza razelor solare, ne putem confrunta cu un incendiu ce ar putea să se extindă pe o suprafaţă impresionantă.

Parcuri cu pericole pentru copii

Chiar dacă copiii din cartier se pot juca în siguranţă, sau mai bine zis feriţi de maşini, în parcul dintre blocuri, ar fi bine totuşi fie să nu ştie să citească, fie să închidă ochii în timp se joacă printre băncile, măsuţele şi leagănele acoperite de graffiti. Da, aţi înţeles bine, mesajele obscene nu au ocolit nici măcar locul de joacă. Din păcate, însă, parcul nu este luminat, aşa că programul de joacă trebuie să se încheie înainte de a se înnopta.

Capcanele nopţii şi ale zilei

Principalul lucru pozitiv care trebuie menţionat despre Ţiglina III este că are multă vegetaţie şi chiar te poţi plimba pe unele alei dintre blocuri. Multe probleme apar însă noaptea, după cum ne-a spus dna Ecaterina I.: "Iluminatul public este defectuos în anumite zone, mai ales pe unele alei dintre blocuri, destul de circulate. Drept exemplu, aleea din faţa blocului Bujor 1, scara 2, care duce spre blocurile din faţa acestuia, noaptea e «de netrecut», atât din cauza felinarului care nu se aprinde cum trebuie, cât şi din cauza părţii de trotuar inexistente, aşa că nu ştii pe unde calci. De fapt, e o alee făcută din bucăţi de trotuar şi pământ. Noroc cu un vecin, care a adus nişte pietriş şi a mai acoperit cât de cât. La doi paşi mai încolo, este o baltă permanentă în faţa unui garaj, miros, murdărie şi ţânţari".

Cititoarea noastră crede că este posibil să se facă mai multe locuri de parcare: "De asemenea, spaţiile dintre garaje pot fi reorganizate elegant, se pot crea locuri de joacă sau alei şi să nu fie lăsate în paragină. Nu ştiu dacă autorităţile au şi planuri pentru eliminarea garajelor, ar fi mai mult spaţiu verde sau ar putea fi create parcări. Pe lângă Carrefour este un parc neîngrijit. De asemenea, tot în partea stângă a supermarketului, în spatele barului, este o zonă cu mult gunoi, deci un focar de infecţie pe lângă care trec sute de oameni în fiecare zi. Sunt convinsă că se poate mai bine!", a încheiat Ecaterina I.

Problema iluminatului insuficient în anumite zone, sau inexistent în altele, ne-a semnalat-o şi dl Stelian Ceambur. Ne-a arătat un loc de joacă între blocuri, construit recent, în urmă cu doi ani. Leagăne, bănci, aparate de fitness, întreaga suprafaţă acoperită cu covor antitraumă, totul arăta foarte bine faţă de multe astfel de părculeţe din oraş. Numai că proiectul parcului n-a prevăzut şi iluminat public, nu există niciun stâlp, niciun bec, astfel că, atunci când se lasă întunericul, copiii trebuie să dea "Game over". Nici ziua, pe lumină, nu e mult mai bine: băncuţele numeroase aşezate una lângă alta sunt în plină bătaie a soarelui de vară, iar la orele prânzului căldura e de nesuportat. "Ar mai trebui - spune Stelian Ceambur - şi un gard care să delimiteze parcul de străduţa din spatele lui. De multe ori, copiii aleargă după minge şi pot nimeri chiar în faţa unei maşini".

Nu în ultimul rând, faptul că grămezile de crengi şi de iarbă stau nestrânse cu zilele ne-a fost semnalat de Vergil Neagu: "S-a tuns iarba, bravo, dar grămezile stau şi acum! Există oameni care primesc ajutor social şi trebuie să presteze ore de muncă în schimbul lui. Ce fac ei, unde sunt, că eu nu i-am văzut niciodată pe aici?". Nu am ştiut ce să-i răspundem.

Depozitul fostului "Continental", groapă de gunoi

Situaţiei în care se află subsolul fostului complex "Continental" i se cuvin, din păcate, câteva rânduri separat. Pe vremuri, aici erau depozite de ambalaje şi spaţii de depozitare pentru mărfurile care se aduceau, acum tronează aici mormane de gunoaie. Toţi locatarii din zonă se plâng de acest depozit ad-hoc de gunoi, numai că el este "întreţinut", se pare, tot de unii din partea locului.

"Este un focar de mizerie şi de infecţie aici, ne-a spus dl Vergil Neagu. Din partea Asociaţiei 308, am făcut sesizări la Sanepid, Ecosal, Primărie, chiar şi la Poliţie, numai că nu s-a întâmplat nimic. Situaţia a rămas aceeaşi, exact cum o puteţi vedea şi dvs. Au fost aduse nişte coşuri de gunoi, dar cineva de la parterul blocului alăturat le-a luat şi le ţine în grădină, ca să nu le... fure alţii. Este şi un parc de joacă chiar lângă aceste gunoaie, care a fost ridicat acum câţiva ani de cei de la Raiffeisen Bank - un lucru lăudabil, dar acum şi acest parc parcă este al nimănui, nepăzit".

Probabil că dacă prin zonă ar patrula mai des poliţiştii locali, poate şi cei care continuă să-şi arunce gunoaiele pe aleea de intrare la subsolul fostului "Continental" s-ar mai abţine. Dar, ce să-i faci, asta este civilizaţia la Galaţi.

Prea puţine alei reabilitate

Starea aleilor pietonale dintre blocurile Ţiglinei III constituie o problemă serioasă. Multe dintre ele au fost făcute de piciorul celor care au trecut pe acolo, bătătorite pas cu pas, nicidecum de autorităţi. De asfalt, pavaj sau piatră cubică nici nu poate fi vorba pe alocuri, iar acolo unde aceste elemente există sunt aproape transformate în praf de trecerea timpului. Evident, atunci când plouă, "aleile" respective se umplu de nămol, un dezastru pentru încălţămintea celor care se încumetă totuşi să le străbată.

O altă problemă, nelipsită din niciun cartier din Galaţi, o reprezintă animalele fără stăpân. Nu doar câini, ci şi pisici, parcă mai multe ca în alte părţi. Aproape că nu mai există bloc în jurul căruia să nu se adăpostească măcar cinci, şase pisici, de diverse culori şi mărimi. Oamenii au mai adoptat din ele, pe altele le hrănesc la colţ de bloc. Sunt cuminţi, drăgălaşe, îşi acoperă singure mizeria, dar tot animale fără stăpân se cheamă că sunt.

Unde venim joi, 16 august 2018

"Viaţa liberă" continuă raidurile în cartierele Galaţiului, pentru a afla direct de la cititori care sunt problemele cu care se confruntă. Astfel, joi, 16 august, între orele 9,00 şi 9,30, vă aşteptăm la chioşcul nostru din faţa sediului CEC Bank din Ţiglina II, să ne spuneţi ce vă nemulţumeşte şi să le sugeraţi autorităţilor ce trebuie făcut în cartier şi în zona adiacentă. Ne puteţi transmite problemele dvs şi pe e-mail, la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Citit 4384 ori Ultima modificare Luni, 13 August 2018 18:23

2 comentarii

  • postat de Göller Luni, 13 August 2018 17:21 109.193.118.*** Link la comentariu
    0
    9

    Acele gunoaie ce se vad in fotografii sunt facute de locuitorii cartierului,sticle aruncate pe jos,resturi de la ambalaje.De ce este primaria responsabila sa stranga gunoiul care l faceti singuri?Folositi cosurile de gunoi,si containerele si asa primaria poate sa si faca treaba unde e necesar,in invatamant in sistemul sanitar si urgentele care trebuiesc intr adevar finantate si nu sa stranga gunoiul la nesimtiti care arunca pe alaturi.
    PS:primaria sa vina sa dea niste amenzi usturatoare chlor care products ace gunoi sa vedeti ce curat o sa fie cartierul cand doare la buzunar.

    Raportează
  • postat de Apolitic Luni, 13 August 2018 09:59 82.77.119.*** Link la comentariu
    2
    12

    Tiglinele, cele mai umbroase, pline de vegetatie si mai apropiate de normal, din acest pct de vedere. Tiglina 3, un cartier plin de oameni gospodari... Sarac sarac dar daca nu-ti gospodaresti locul unde traiesti mai esti si imputit. Autoritatile nesimtite si retardate nu-s ...acolo... sa gospodareasca orasul ci pt a-si spori veniturile personale. Curatenia trebuie sa inceapa cu votul pe care-l dam.

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.