ACS Universitatea și Sporting, învinse în Liga 3
Foto: Sonia Baciu

ACS Universitatea și Sporting, învinse în Liga 3
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Dublă înfrângere pentru echipele gălățene ce au jucat, sâmbătă, în etapa a cincea din Liga 3. ACS Universitatea ”Dunărea de Jos” a pierdut, scor 2-4, în fața ”satelitului” FC Botoșani, în timp ce Sporting Liești încă nu se regăsește, după ce a pierdut categoric, scor 0-4, în disputa cu Bucovina Rădăuți. 


Un singur meci al echipelor gălățene pe teren propriu în etapa a cincea a Ligii a III-a. ACS Universitatea ”Dunărea de Jos” va juca astăzi, de la ora 17,00, pe Stadionul ”Portu Roșu”, iar adversară îi va fi formația FC Botoșani II.

Fără nicio victorie de la debutul în eșalonul al treilea, echipa antrenată de Cătălin Savu (locul 14, cu numai 2 puncte), speră ca astăzi să ”spargă gheața” și să obțină primul succes. ”Abordăm meciul la victorie. În aceste patru etape jocul nostru a fost convingător și sperăm să spargem gheață. Am fost supărați la început pe tragerea la sorți, care ne-a pus în prima parte în fața echipelor din vârful clasamentului, dar s-ar putea ca acest fapt să ne fie nouă de folos, căci băieții au prins experiență în joc, iar în partea secundă a campionatului vom putea aborda cu mai multă ușurință. Chiar dacă nu suntem o forță, atât din punct de vedere sportiv, dar mai ales financiar, sperăm să schimbăm acest lucru și să aducem puncte”, a declarat Savu.

Pentru meciul din această seară, tehnicianul gălățean își dorește prezența a cât mai mulți susținători, mai ales că intrarea este liberă.

Misiune dificilă pentru Sporting

Înaintea rundei a cincea, Sporting Liești nu are deloc o situație de invidiat în clasament. Se află pe locul 11, cu numai 4 puncte și un minus la ”adevăr” (golaveraj 3-6). La acestea se adaugă și două deplasări aproape imposibil de ”rezolvat”. Astăzi, lieștenii joacă la Bucovina Rădăuți (locul 3), iar peste o săptămână vor juca pe terenul Aerostar Bacău, liderul din prima serie. Pentru meciul de astăzi, Sporting a plecat din Galați ieri la prânz.

”Avem o misiune foarte grea, dar plecăm cu încredere și curaj la Rădăuți. Suntem nevoiți să demonstrăm atitudine și determinare, numai astfel ne putem apăra șansele, să cucerim punct sau puncte, în ciuda faptului că încă avem probleme de lot”, ne-a spus antrenorul Doru Balmuș.

 

A treia echipă gălățeană angrenată în campionatul Ligii a III-a, Oțelul, a câștigat (2-0), vineri seară, în deplasare, cu CSM Bacău. 

Citit 2172 ori Ultima modificare Sâmbătă, 21 Septembrie 2019 23:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.