”Noi ne operăm toţi pacienţii”

”Noi ne operăm toţi pacienţii”

Evaluaţi acest articol
(17 voturi)
6 comentarii

Precizarea vine din partea şefului Secţiei Clinicii de Ortopedie din cadrul Spitalului de Urgenţă, dr. Alexandru Ciubară, care a ţinut să menţioneze faptul că în această perioadă de pandemie, când mulţi pacienţi cu afecţiuni mai mult sau mai puţin acute, depistaţi pozitivi la testarea pentru COVID-19, sunt transferaţi la alte spitale, asistenţa de specialitate nu este exclusă.

Asigurarea vine ca urmare a sesizării cazului pacientului de 49 de ani, din Frumuşiţa, diagnosticat cu fractură de şold şi transferat ulterior la Boli Infecţioase pentru că a fost testat pozitiv în timp ce era internat la Ortopedie. "Pacientul nu are motive să se teamă că nu va fi operat, pentru că protocolul e clar şi noi l-am respectat întotdeauna. Cine pleacă pentru tratament într-un spital COVID, este apoi retransferat la noi pentru intervenţia ortopedică. Chiar ieri (n.r. miercuri), m-a sunat medicul curant al pacientului de la Boli Infecţioase şi m-a întrebat ce face cu el, dacă îl transferă. Desigur, după ce va fi negativat, îl aşteptăm să fie operat", a menţionat dr. Alexandru Ciubară, şeful Clinicii de Ortopedie din cadrul Spitalului de Urgenţă Galaţi. Conform sursei citate, serviciul de ortopedie Galaţi a fost singurul din ţară care, de la debutul pandemiei, a asigurat asistenţa de specialitate pentru 90 la sută dintre pacienţi.

Citit 5123 ori Ultima modificare Sâmbătă, 05 Decembrie 2020 00:05

6 comentarii

  • postat de Obs Vineri, 27 Noiembrie 2020 11:06 5.13.221.*** Link la comentariu
    1
    15

    Asa o fi d-le doctor, dar bietul om va suporta dureri crunte pana va fi operat. Nu conteaza ca va fi ,,negativat" peste 3-4 saptamani ?! Ciudate ,,rationamente " medicale in vreme de pandemie. Chiar si afectiunile grave au ajuns subsidiarele acestui virus.

    Raportează
  • postat de Emil Popa Vineri, 27 Noiembrie 2020 09:56 109.128.220.*** Link la comentariu
    1
    13

    Halat cu mânecă scurta peste cámaşá cu mânecá lungă? Ce fel de protecţie este asta dom' doctor?

    Raportează
  • postat de Spitalul groazei Vineri, 27 Noiembrie 2020 09:02 84.117.41.*** Link la comentariu
    2
    14

    Mai nebunilor, omul acela zbiara de durere
    si pe voi va doare undeva de el.
    Cum este posibil sa stai zeci de zile cu o asemenea fractura
    fara sa ei nicio masura ca omul acela sa fie operat?
    Mai da-l naibii de virus ca viata omului este in pericol nebunilor
    La puscarie cu voi, imbuibatilor!

    Raportează
  • postat de Sandu Vineri, 27 Noiembrie 2020 08:27 199.249.230.*** Link la comentariu
    0
    22

    Si daca un pacient testat pozitiv la covid 19 are o urgenta ca fractura deschisa, sau: apendicita acuta, ocluzie intestinala, AVC, etc. ce se intampla cu acesta. Chiar si fractura de sold este grava. Poate sa dureze 2, 3 saptamani sau luni de zile pana la negativare. Adica moare pacientul pana sa iasa negativ? Asta inseamna ca un pacient pozitiv la Covid 19 nu poate fi operat in spital?

    Raportează
  • postat de Fosta pacienta ortopedie Vineri, 27 Noiembrie 2020 08:07 81.12.150.*** Link la comentariu
    0
    19

    OBLIGATORIU sa schimbati si comportamentul, mentalitatea jalnice ale asistentelor si infirmierelor.

    Raportează
  • postat de florin Vineri, 27 Noiembrie 2020 05:20 213.233.110.*** Link la comentariu
    0
    20

    Bai voi sunteti nebuni???????Omul are fractura de sold si il operăm dupa ce se vindeca de covid???????

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.