„Unde ne-a adus sărăcia!”. Cozi din ce în ce mai mari la ajutoarele sociale

„Unde ne-a adus sărăcia!”. Cozi din ce în ce mai mari la ajutoarele sociale
Evaluaţi acest articol
(27 voturi)

Ore în șir de așteptare înfrigurată la coadă, doar cu speranța că vor mai apuca un pachet cu ulei, zahăr, orez și făină - ajutoare de la Uniunea Europeană. Aceasta este experiența tristă și umilitoare de care au avut parte sute de gălățeni cu care soarta nu a fost deloc generoasă. Persoane cu dizabilități sau reprezentanți ai lor - în cazul celor care au avut pe cine trimite - s-au așezat la coadă dinainte de ivirea zorilor ori chiar de noaptea trecută, în încercarea de a beneficia de unul dintre pachetele cu alimente comunitare rămase nedistribuite.

După cum ziarul "Viața liberă" a anunțat, vineri, 20 ianuarie 2023, a început distribuirea către persoanele cu handicap grav și accentuat a produselor rămase din cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate - POAD 2020/2022. Era vorba despre aproximativ 2.000 de pachete, pe care beneficiarii venitului minim garantat și beneficiarii alocației pentru susținerea familiei - principalii destinatari ai acestor ajutoare - nu le-au ridicat. Prin urmare, alimentele urmau a fi distribuite persoanelor cu dizabilități, pe principiul "primul venit, primul servit".

O coadă uriaşă s-a format, vineri dimineață, în Piața Rizer (fostă "11 Iunie"), pe strada Traian, unde sute de persoane cu dizabilităţi au venit în speranţa că vor mai apuca produsele alimentare.

"Unde ne-a adus sărăcia! Situația critică a persoanelor cu handicap, care nu au dreptul la pensie prin lege și sunt obligate să trăiască doar cu 525 de lei lunar, indemnizația de handicap", ne-a spus, cu amărăciune, unul dintre gălăţenii care aştepta la coadă.

"Sunt aici pentru că e binevenit un ajutor din partea statului și nu am bani destui pentru a cumpăra multe lucruri. Eu sunt pensionar și e greu pentru mine şi soție, mă descurc și eu cum pot", ne-a mărturisit Aurel, un gălățean de 72 de ani.

"Am căutat mult Piața «11 Iunie» și am așteptat în jur de cinci ore. Abia am ieșit de-acolo și a meritat așteptarea, am primit ce trebuia, ceea ce aveam atâta nevoie: ulei, făină, orez, utile pentru casă", ne-a spus Mariana, o gălățeancă de 60 de ani.

Rândul lung, format din sute de persoane, le-a atras atenția și trecătorilor, amintindu-le de vremurile din perioada comunistă: "Nu știu de ce stă lumea la coada asta așa mare, adică din ce am văzut nu le dă mare lucru, am înțeles că unii stau și de aseară aici și nu merită să stau și eu...", ne-a declarat Andrei, în vârstă de 65 de ani.

Deși situația este tristă și umilitoare, tot mai mulți oameni neajutorați își doresc să beneficieze de un cât de mic sprijin, chiar dacă pentru asta trebuie să petreacă o noapte și o dimineață la coadă.

Trebuie precizat că, potrivit reglementărilor europene, beneficiarii venitului minim garantat și beneficiarii alocației pentru susținerea familiei sunt principalii vizați de alimentele din POAD 2020/2022. Persoanele cu handicap grav și accentuat vor putea beneficia de alimente comunitare POAD doar în limita stocului disponibil.

Citit 3775 ori Ultima modificare Joi, 26 Ianuarie 2023 12:24

14 comentarii

  • postat de Cetatean
    Miercuri, 25 Ianuarie 2023 13:57
    78.96.84.***
    Filmați și primarul și dați la TV CA CE I MAI PLACE SA APARA
    . MACAR SA APARA CU REALITATEA NU CU MINCIUNI
    0
    0
  • postat de florin
    Duminică, 22 Ianuarie 2023 09:54
    86.124.202.***
    Asta da parere de politician!Și chiar sunt de parere ca George ori este politician ori este chiar Pucheanu!Nu poți sa faci prosti persoanele cu handicap doar pentru ca tu esti sănătos și lucrezi in primarie sau esti bugetar!Cautati articolul din Puterea sa vedeti explicatiile lui Pucheanu pentru aceasta coada!Și atunci o sa vedeti clar parerea unui fanariot nu a unui primar reprezentind stinga!Am un prieten caruia ia venit decizia de pensionare!2800 de lei! După o viata de munca va fi prezent in viitoarea coada a milei!Cit vom fi condusi de politruci aceasta coada se va mari!
    0
    0
  • postat de George
    Sâmbătă, 21 Ianuarie 2023 20:21
    89.136.71.***
    Domnilor gresala. PERSOANELE CU HANDICAP au dreptul la o pensie deurmas de pe urma parintilor pe toata durata vietii lor. Astia insa sunt atat de prosti incat nu stiu sa isi ceara toate drepturile legale.
    0
    0
  • postat de Vali
    Sâmbătă, 21 Ianuarie 2023 18:15
    89.136.0.***
    Sa inteleg fenomenul mai bine, cei cu venitul minim garantat ( care sunt buni de munca) n-au avut timp sau chef sa ia ajutoarele si ce a ramas s-a repartizat la persoanele cu dizabilitati.
    Nu cumva acest venit minim garantat se acorda prea usor ?
    0
    0
  • postat de ICTosca
    Sâmbătă, 21 Ianuarie 2023 15:35
    5.13.199.***
    " Razboiul este pace/ Libertatea este sclavie/Ignoranta este putere." ( 1984 George Orwell )
    -2023 -
    " Minciuna este adevar/ Coruptia este cinste/ Saracia este bogatie " ( Clasa politica de caviar )...sau...
    „Cine controlează trecutul controlează viitorul.
    "Cine controlează prezentul controlează trecutul”. ( BOR )
    0
    0
  • postat de valll
    Sâmbătă, 21 Ianuarie 2023 09:22
    37.251.222.***
    Nu ne-a adus aici doar saracia, ci si NESIMTIREA AUTORITATILOR. Nu a existat preocupare pentru a organiza bine activitatea!
    Primariile sunt intesate de functionari imbuibati, nu numai incapabili, dar deveniti incapabili nefiind pusi sa-si faca corect datoria ani de-a randul.
    In orasul meu, in comunele pe care le cunosc si, dupa cum se vede si in Galati, functionarimea sta pe scaunele bine platite si priveste cu dispret cetatenii in slujba carora ar trebui sa fie.
    Nu a existat preocupare pentru a organiza activitatea, nu exista in general preocupare si nici legi stricte plecate de sus. Si acum, si in toate situatiile, totul se sparge in capul cetateanului.
    0
    0
  • postat de Mihail V.
    Sâmbătă, 21 Ianuarie 2023 07:44
    89.136.4.***
    Ăsta-i scopul globaliștilor, toată lumea să stea cu mâna întinsă la mila guvernului mondial ! Dacă nu te supui, nu ți se va mai da bucata de pâine ! Acum nu îi scoate la" muncă în folosul comunității ",dar când vom fi toți în situația asta,vom deveni forță de muncă gratis. Asta se întâmplă în toată lumea
    0
    0
  • postat de paloma
    Vineri, 20 Ianuarie 2023 21:25
    5.13.144.***
    Adevaratele realizari ale tandemului fotea/pucheanu !!! Fara locuri de munca murim de foame !!!
    0
    0
  • postat de bahnasu costel
    Vineri, 20 Ianuarie 2023 21:09
    86.124.200.***
    Asa este , titlul este foarte potrivit ! Asta este rezultatul capitalismului facut de comunisti ! Si din pacate si acum ne conduc astfel de indivizi ! Dupa parerea mea viitorul e sumbru ! inca ceva domnilor reporteri ! Poate il intrebati pe primar de ce se taie in draci copaci in fiecarte zi in principal esente cautate si in vegetatie in timp ce copacii uscati sint bine mersi!
    0
    0
  • postat de Ion
    Vineri, 20 Ianuarie 2023 18:11
    185.53.198.***
    Vechi obicei al băștinașilor.
    Peste 2000 de pachete consistente rămase de la cei cu venit minim garantat, ajutor UE. De remarcat!
    Azi au fost 200 de persoane, în zilele viitoare mai puțini...
    Și ca în ceilalți ani mai rămân pachete.
    Ce concluzie tragem?
    0
    0
  • postat de La mai mare ..
    Vineri, 20 Ianuarie 2023 17:50
    108.245.201.***
    Alesii la Bucuresti doar ce si-au marit salariile uriase deja ...e jale ...si facturile vin ca lupii ....asta e , asta s-a ajuns.
    0
    0
  • postat de Suntem defecți ?
    Vineri, 20 Ianuarie 2023 17:49
    109.166.133.***
    Coada asta a sărăciei ar trebui să fie la Primăria Galați, la intrarea principală amplasată, pentru a vedea aleșii noștri speciali, în ce hal am ajuns, să ne ridicăm alimentele a UE, cu panglica tricoloră la intrare, gata să fie tăiată de alesul nostru, primar de frunte. Și cu ocazia asta am aflat semnificația 11 Iunie, apropo de Piața 11 Iunie, că nu știam, dar am aflat de pe internet. 11 Iunie este, din ziarul Scânteia din acele vremuri a lui Gh. Gheorghiu-Dej, Legea-,,Naționalizarea întreprinderilor industriale, miniere, bancare, de asigurări și de transport'', comunicat și votat de Marea Adunare Națională în ,,lumina'' Partidului Muncitoresc Român. Eiii, asta îți dă gândit. Sincer, suntem defecți ?
    0
    0
  • postat de Cristi
    Vineri, 20 Ianuarie 2023 16:52
    86.34.187.***
    Au votat, acum e randul sa primeasca! Sa nu va imbuibati cu atat de multe alimente ca urmeaza taxa pe kg.
    0
    0
  • postat de florin
    Vineri, 20 Ianuarie 2023 15:55
    46.97.176.***
    Ceea ce se intimpla cu persoanele cu handicap este GENOCID!!!Și am impuscat pe cineva care in nici un caz nu a infometat populatia ca acum!!!!
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.