Mama băiețelului găsit mort în casă a fost arestată pentru omor. Ancheta a scos la iveală detalii șocante

Mama băiețelului găsit mort în casă a fost arestată pentru omor. Ancheta a scos la iveală detalii șocante
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Mama băiețelului de 2 ani și 9 luni găsit mort într-un apartament din Galați miercuri, 10 iunie, a fost arestată preventiv, pentru 30 de zile, fiind acuzată de omor asupra unui membru de familie și de două infracțiuni de rele tratamente aplicate minorului. Ancheta procurorilor arată că, pe parcursul mai multor luni, copiii ar fi fost lăsați fără hrană suficientă, fără îngrijire medicală și în condiții greu de imaginat, situație care a dus la moartea unuia dintre ei și a afectat profund dezvoltarea celorlalți doi minori.

Cazul a ieșit la iveală la jumătatea lunii iunie, când autoritățile au intervenit într-un apartament din municipiul Galați și au descoperit trupul neînsuflețit al băiețelului de 2 ani și 9 luni. În aceeași locuință se aflau ceilalți doi frați ai acestuia, în vârstă de 4 ani și 10 luni și 2 ani și 9 luni, care prezentau semne evidente de subnutriție și neglijare severă. Cei doi copii au fost preluați de urgență de autorități pentru îngrijiri medicale și evaluare. 

Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, marți, 23 iunie, un procuror a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea femeii de 22 de ani. Ancheta conturează o situație extrem de gravă, în care, în perioada ianuarie – 10 iunie 2026, copiii nu ar fi primit hrana necesară și nu ar fi fost duși la controale medicale, deși starea lor ar fi impus acest lucru. Din aceste motive, pe 10 iunie, băiețelul de doar 2 ani și 9 luni s-a stins din viață în locuința din Micro 16. 

Tot în aceeași perioadă, ceilalți doi copii ai femeii ar fi fost lăsați flămânzi și fără îngrijire medicală, iar condițiile precare de trai ar fi contribuit la degradarea severă a stării lor, dezvoltarea fizică și psihică fiind pusă grav în pericol.

Pe 24 iunie, procurorii au solicitat Tribunalului Galați arestarea preventivă a femeii pentru 30 de zile, iar instanța a admis propunerea și a dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile. Femeia a fost reținută și ulterior plasată în arest preventiv, în timp ce ancheta încearcă să refacă, pas cu pas, ultimele luni din viața copilului de 2 ani și 9 luni, o perioadă în care, potrivit anchetatorilor, lipsurile elementare ar fi devenit o realitate constantă în locuință.

Aactele de urmărire penală au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor/agenţilor de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi – Serviciul de Investigaţii Criminale.

Citit 1196 ori Ultima modificare Miercuri, 24 Iunie 2026 15:02

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro