Tot mai multe companii gălățene pun lacătul pe ușă

Tot mai multe companii gălățene pun lacătul pe ușă
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Amploarea dificultăților induse în mediul economic de crizele multiple care au lovit firmele din mediul privat se reflectă în creșterea accentuată a numărului de companii care ”au pus lacătul” pe afaceri. În 2022, numărul firmelor dizolvate a crescut cu nu mai puțin de 24,21 la sută, până la 39.320, față de 31.655 în anul anterior, potrivit datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC).

Valul de dizolvări a lovit și Regiunea Sud-Est, din care face parte și Galațiul, anul trecut fiind scoase din circuitul economic 5.457 de firme, față de 4.377 în anul precedent, ceea ce corespunde unei creșteri de 24,67 la sută.

Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate, la nivel național, în Bucureşti, respectiv, 7.382 de firme (număr în creştere cu 29,74 la sută), şi în judeţele Constanţa (2.156, +32,11 la sută), Cluj (1.877, +30,98 la sută), Timiş (1.864, +19,33 la sută) şi Ilfov (1.643, plus 35,45 la sută). La polul opus, cele mai puţine dizolvări de firme au fost consemnate în judeţele Ialomiţa, respectiv, 206 (-10,82 la sută), Covasna (238, +28,65 la sută), Mehedinţi (273, +41,45 la sută) şi Călăraşi (301, +28,09 la sută).

Pe de altă parte, patronatele din cadrul CNIPMMR, din care face parte și Patronatul IMM-urilor Galați, atrag atenția că, după doi ani de pandemie și un an cu război la granițe, nu numai că asistăm la o creștere a numărului de firme dizolvate, dar și la accentuarea unor disparități economice deja existente la nivelul regiunilor sau județelor. "Acest indicator arată disparităţi zonale, o dezvoltare inegală. Vedem că judeţele în care inegalităţile sociale sunt mari sunt şi cele în care intensitatea antreprenorială este mai scăzută, cu număr mai scăzut de întreprinderi mici şi mijlocii, de companii medii sau companii mari. În anul 2022 am văzut adâncindu-se această disparitate cu un număr crescut de închideri de firme, ceea ce înseamnă implicit pierderea de locuri de muncă. Este foarte important ca în perioada următoare să colaborăm şi să jucăm un rol intens în ceea ce priveşte partenerii sociali", se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Național al IMM-urilor.

Regiunea Sud-Est este una dintre zonele în care se manifestă puternic acest fenomen al accentuării disparităților sociale sau antreprenoriale asupra căruia atrag atenția patronatele. Iar din acest punct de vedere Galațiul pare a fi resimțit din plin o perioadă care a fost mai degrabă nefavorabilă afacerilor. Așa se face că, în 2022, în Galați numărul de firme dizolvate a crescut cu nu mai puțin de 44,21 la sută, la un total de 1.021 de firme, față de doar 708 firme dizolvate în condițiile de pandemie din 2021.

Practic, un asemenea val de dizolvări este fără precedent în ultimii ani, o asemenea creștere nefiind consemnată la Galați nici măcar în criza economică din 2008 și nici în primul an de pandemie. Acest lucru ar trebui să fie un semn de alarmă serios, dincolo de semnalele pe care autoritățile statului încearcă să le lanseze și să ne convingă chiar că, per ansamblu, 2022 a fost un an modest economic, dar care a fost totuși unul de creștere...

În același timp, valul de dizolvări din Galați este, procentual, cel mai mare din Regiunea Sud-Est, însă numeric, cele mai multe dizolvări au fost în Constanța, cu 2.156 de cazuri în 2022, în creștere cu 32,11 la sută față de anul precedent. În regiunea noastră, o oarecare stabilitate s-a manifestat doar în Vrancea, cu 526 de firme dizolvate, în creștere cu 0,19 la sută față de anul precedent. La rândul lor, vecinii noștri din Brăila au avut, în 2022, 515 firme radiate, cu 9,11 la sută mai multe decât în anul precedent. În celelalte județe din Regiunea Sud-Est, la Buzău s-au înregistrat 77 de firme dizolvate (+11,96 la sută), iar în Tulcea au fost 462 de firme dizolvate (+33,55 la sută).

Domeniul de activitate care a înregistrat, la nivel național, cele mai multe dizolvări de firme, în 2022, este comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, unde s-au consemnat 11.747 de dizolvări. Faţă de perioada similară a anului anterior, dizolvările din acest sector au crescut cu 26,03 la sută. Potrivit Registrului Comerțului, construcţiile, activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice, precum şi industria prelucrătoare sunt alte domenii de activitate unde s-a consemnat un număr mare de dizolvări de firme, şi anume 3.790 (+26,38 la sută), 3.684 (+26,03 la sută), respectiv, 3.426 (+22,97 la sută).

Citit 4958 ori Ultima modificare Marți, 21 Februarie 2023 09:30

7 comentarii

  • postat de Albert
    Miercuri, 15 Februarie 2023 17:54
    86.124.200.***
    Nu va faceți griji, dispar 1000, apar, imediat, 2000. Sa plângem soarta soc. private ?
    Vedeți soluția găsită în 2020 de Menarom Pec: insolventa. Aproape 100 creditori au făcut pa la sumele ce trebuiau sa le primeasca. 150 salariați au rămas fără loc de munca. Și, totuși, justiția o tine în viata,
    0
    0
  • postat de Un pribeag
    Miercuri, 15 Februarie 2023 09:45
    82.76.59.***
    Ce va spune asta domnilor ce v ati protapit in frunte…515 firme inchise la braila si 1021 la galati sunt cifre si nu insinuari asta e realitatea domnilor Fotea, Pucheanu si care mai sunteti, aici ati adus galatiul, in toate domeniile, si ne mai miram de ce ne pleaca tinerii cautandusi painea, dar si
    0
    0
  • postat de eu
    Miercuri, 15 Februarie 2023 09:24
    193.231.148.***
    Draga paloma, goe etc. - probabil ca acum este mai bine decat pe vremea lui Ceausescu dintr-un singur motiv: atunci nu exista "libertatea de a huidui" (vorba lui Liiceanu)
    0
    0
  • postat de Goe
    Miercuri, 15 Februarie 2023 06:40
    5.13.136.***
    Sistemul privat nu este incurajat cu nimic ! Pentru cei ce lucreaza la STAT degeaba se maresc salariile ,se mai acorda inca 2zile libere ,etc . Pana cand ? Toata lumea doreste sa se angajeze la STAT pentru ca acolo salariile sunt mari si munca putina. Cunosc pensionari care se angajeaza la STAT pent
    0
    0
  • postat de paloma
    Miercuri, 15 Februarie 2023 00:22
    5.13.144.***
    Economia orasului, duduie !!!

    Hai la platit taxe si impozite, pe salarii, pe casele care sunt construite pe terenuri noastre, pe locurile de parcare ceausiste...Trebuie sa sustinem bugetarii !!!
    0
    0
  • postat de Trandafirul Galben
    Miercuri, 15 Februarie 2023 00:08
    109.166.134.***
    Știți pe cineva din Galați,căruia îi pasă câtuși de puțin de mediul privat local?
    Sunt sigur că nu.
    În tot acest timp,în care mediul de afaceri local,nu mai are mult să-și dea duhul,Instituțiile își trimit bugetarii să ne amenințe cu amenzi și suspendarea activității.
    Haideți să ne unim și să le
    0
    0
  • postat de marr
    Marți, 14 Februarie 2023 23:05
    86.124.201.***
    Si in tot timpul asta ...in care ne tot tragem semnale unii altora , Statul/ autoritatile judetene iau masuri/aplica masuri pentru crearea de locuri de Locuri de Munca/ Productie ? Cum sa ai Economie/bunastare daca nu faci nimic ?!
    Privatul nu mai poate - Statul nu prea vrea sa-si bata capu' !
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.