Electrocentrale Galați, la un pas de a fi preluată de turci. Prețul, redus de trei ori în 14 luni

Electrocentrale Galați, la un pas de a fi preluată de turci. Prețul, redus de trei ori în 14 luni
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

La un an și două luni după ce a fost scoasă la licitație, soarta întreprinderii gălățene Electrocentrale, fostul producător de energie electrică, agent termic și abur industrial de pe platforma combinatului siderurgic, pare foarte aproape să fie decisă. Actualul preț de pornire a licitației, redus cu aproape 7,5 milioane de euro față de cel inițial, este doar cu puțin mai mare față de oferta depusă de antreprenorii turci Savaș Günata și Huseyin Karali, fondatorii companiei Synergy Construct, singura ofertă de până acum.

Oferta antreprenorilor turci de preluare a activului funcțional al Electrocentrale Galați a fost aprobată de principiu de către creditorii companiei de stat, un rol decisiv avându-l votul pozitiv al celui mai mare creditor, Romgaz, scrie profit.ro. Aceștia au hotărât, totodată, că vor continua licitațiile publice în vederea vânzării activului, cu reducerea succesivă a prețului de pornire, și că, în cazul în care se vor înscrie ofertanți la licitații, antreprenorii turci vor fi anunțați pentru a depune și ei ofertă, potrivit sursei citate.

Așa cum „Viața liberă” scria, în luna iunie, în articolul Dezvoltatori imobiliari turci, interesați să cumpere Electrocentrale, cei doi investitori turci ar fi înaintat o ofertă de cumpărare a activului funcțional CET Galați prin altă firmă controlată de ei, Synergy Land Development, în valoare de 12,5 milioane de euro plus TVA, în total aproape 14,9 milioane de euro.

Până luna trecută, prețul de pornire a licitației organizate de lichidatorul judiciar Maestro SPRL Constanța fusese scăzut deja de două ori. Astfel, prețul inițial pentru activul funcțional CET (care cuprinde și un teren de 22,3 hectare) a fost redus de la 21,2 milioane de euro (în luna mai 2022) la 20 de milioane de euro (în februarie 2023) și apoi la 17 milioane de euro (în iunie 2023).

Joi, 27 iulie, la sediul Maestro SPRL este programată o nouă licitație, care pornește de la un preț redus pentru a treia oară: 13,8 milioane de euro, cu 7,4 milioane de euro mai mic decât cel inițial, din mai 2022.

În condițiile în care oferta înaintată de firma dezvoltatorilor turci este de 12,5 milioane de euro, a mai rămas doar un „fleac” de 1,3 milioane de euro până când cererea se va întâlni cu oferta. Niciunul din prețurile de mai sus nu conține TVA.

Conform datelor de pe portalul Maestro, subansamblul (activ funcțional) denumit „Incinta CET” este format din: centrala termoelectrică cu o putere instalată de 375 MW, terenuri în suprafață de 223.179 mp, construcții (administrative și industriale), instalații și stocuri (inclusiv materie primă sub formă de păcură sub 1% sulf necolorată și nemarcată) și ansamblu de termoficare.

Citit 5664 ori Ultima modificare Marți, 25 Iulie 2023 10:18

8 comentarii

  • postat de Hddydy
    Luni, 24 Iulie 2023 19:54
    5.102.1.***
    Am convingerea că afacerea asta se va sfarsi prost pentru noi și pentru statul român. De ce spun asta? A rămas un ofertant, unul singur. Înseamnă că afacerea este neatractiva iar acești turci vor cauta să traga de preț cât mai jos ceea ce e perfect normal. Sper sa ma înșel.
    0
    0
  • postat de Hdhrhy
    Luni, 24 Iulie 2023 09:13
    51.179.37.***
    Dacă sunt ca turcii de la beyler? Ce garantii avem că ăștia nu dau teapa? Evident, nu-i judecam pe turci pentru niște conationali de-ai lor însă este imposibil să nu ne reamintim de cazul beyler. Și când pomenesc de cazul ăla ma refer la legislația românească in domeniu și la viitorul contract.
    0
    0
  • postat de florin
    Luni, 24 Iulie 2023 08:28
    86.124.202.***
    Turcii sunt interesati de fierul vechi!Daca in contractul de vinzare nu va fi trecut ca terenul sa fie adus la starea initiala cred ca nici nu o sa-si bata capul cu demolarea cladirilor!Imobiliare nu poate fi vorba cu o otelarie peste drum!Si in situatia in care se va inchide combinatul vor dura an
    0
    0
  • postat de Dani
    Luni, 24 Iulie 2023 07:57
    86.124.201.***
    Ha-ha-ha, pai ce naționalitate are tipul ăsta care s-au ocupat de administrarea Electrocentrale Galati: Sinan Mustafa, deci treabă e clara
    0
    0
  • postat de Roman
    Luni, 24 Iulie 2023 00:02
    5.13.194.***
    Doar ptr fier vechi probabil...asta e România fier vechi.... "Felicitari" tuturor care au dus aceasta uzina la fier vechi...Primăria,ministerul,conducerea justiția, consiliul de administrație....toți ar trebui sa dea cu subsemnatul ...dar justiția din România și organele de control le interesează p
    0
    0
  • postat de Das
    Duminică, 23 Iulie 2023 23:16
    89.136.185.***
    Si ce sa faca turcii cu electrocentrala? Hai sa vad care stie raspunsul...
    0
    0
  • postat de Heheh
    Duminică, 23 Iulie 2023 22:54
    51.179.37.***
    Nasol.....
    0
    0
  • postat de Iancu Jianul
    Duminică, 23 Iulie 2023 21:35
    5.13.200.***
    Eu propun sa vindeti la turci si partidele ce-au ingropat economia! Pshedei pe ei si pene lei... iar haur sa fie primit ca BONUX! VINDETI TOT! NU FITI PROSTI! Apoi chatistele si drogatii isi deschid companii sa cumpere militia si injustitia... deja cotizeaza lor de ani buni!
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.