Parcul Industrial Galați, un salariat, un director și trei administratori

Parcul Industrial Galați, un salariat, un director și trei administratori
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În martie anul trecut, scriam despre bugetul pentru 2025 al Parcului Industrial Galați, aprobat la acea dată de consilierii locali gălățeni. O societate aflată în subordinea Consiliului Local, cu un singur angajat și trei șefi, ce își propunea un profit brut anual cât al unei consignații. Anul acesta, lucrurile nu stau deloc mai bine: Parcul Industrial și-a propus un profit brut la jumătate față de anul trecut, dar mai aduce încă un membru în Consiliul de Administraţie (CA), că poate doi nu erau suficienți.

Proiectul de buget al Parcului Industrial a stârnit mai multe reacții. Yolaine Garambois, consilier din partea formațiunii PACT pentru Galați, a semnalat faptul că documentația a fost urcată pe site-ul Primăriei foarte târziu, cu numai o zi înainte, „ceea ce fizic nu ne dă timp pentru a studia documentația”. La rândul său, colegul său de partid, Doru Căstăian, a afirmat proiectul „este absolut incredibil, e la limita absurdului. Creșteri uriașe de indemnizații pentru conducere, niciun soi de profit preconizat, e o catastrofă economică, din punctul nostru de vedere”.

Viceprimarul Sorin Enache a replicat că „în loc de doi administratori, a mai apărut unul. Am făcut economie în mandatul trecut și a mai apărut un administrator, cu indemnizația lui, asta-i toată creșterea catastrofală”, iar Doru Căstăian a revenit: „Să crești numărul de administratori ca să obții profituri zero, venituri zero și creșteri de venituri zero.... Să știți că se poate și cu zero administratori aceeași performanță economică”.

Proiectul de buget al Parcului Industrial a trecut numai cu voturile „pentru” ale consilierilor PSD.

Parcul Industrial își propune creșteri numai la numărul de șefi

Astfel, pentru anul 2026, Parcul Industrial și-a propus un profit brut de 103.000 de lei (circa 20.000 de euro!), față de cel de 186.000 de lei de anul trecut. Practic, la jumătate! Veniturile totale au fost estimate la 1,158 milioane de lei (la fel ca anul trecut), din care veniturile din exploatare scad de la 1,145 milioane de lei (în anul 2025) la 1,130 milioane de lei. Se majorează ușor, în schimb, veniturile financiare, de la 13.000 la 28.000 de lei.

Cresc destul de mult cheltuielile totale, de la 972.000 de lei la 1,055 milioane de lei, principala cauză fiind adăugarea unui al treilea administrator. În consecință, „cheltuielile aferente contractului de mandat și a altor organe de conducere de control, comisii și comitete” se majorează la 434.000 de lei, față de 307.000 de lei anul trecut.

Parcul Industrial va avea în continuare un singur salariat, la fel ca în 2025, iar leafa lunară a acestuia rămâne și ea 7.000 de lei brut, corespunzător unui salariu de 4.095 de lei bani în mână.

Așadar, cheltuielile anuale cu singurul salariat vor fi de 84.000 de lei brut. Indemnizația lunară a directorului general a fost propusă la 19.100 de lei brut, la care se vor adăuga 39.520 de lei - plata zilelor de concediu de odihnă neefectuate. Indemnizația brută a membrilor CA a fost stabilită la 4.050 lei/lună. Plus 2.000 de lei lunar, brut, pentru secretarul Consiliului de administrație.

„Indemnizațiile șefilor cresc exact acolo unde performanța scade”

După aprobarea bugetului Parcului Industrial, în ședința în care au trecut și bugetele de la Administrația Piețelor și Gospodărire Urbană, grupul PACT pentru Galați a postat pe pagina proprie: „Analiza bugetelor propuse pentru 2026 arată o realitate revoltătoare: indemnizațiile șefilor cresc exact acolo unde performanța scade. De asemenea, toate proiectele au fost introduse pe ordinea de zi pe ultimii 100 de metri.

Cazul cel mai strigător la cer? INDUSTRIAL PARC SRL. Este, probabil, cea mai absurdă schemă de risipă din administrația locală: conform bugetului propus, cifra de afaceri „îngheață”, iar creșterea veniturilor e prognozată la zero. Realmente nu credem că am mai văzut o societate care să nu își propună profit, creșteri de venituri sau vreo măsură de redresare. Chiar dacă e o societate cu patru șefi (director și trei membri CA) și un singur angajat! (da, ați citit bine). Ca idee, ca să completăm tabloul absurd, singura investiție pe care și-o propune societatea este... amenajarea birourilor șefilor!

Nici celelalte societăți nu se lasă mai prejos: la Gospodărire Urbană, profitul brut se prăbușește cu 80%, dar contractele de mandat pentru conducere cresc cu aproape 10%, în vreme ce, la Administrația Piețelor, avem un cinism pur: șefii primesc cu 51% mai mulți bani, în timp ce 32 de angajați sunt puși pe liber, iar profitul scade cu 10%. Toate proiectele au fost aprobate cu majoritate PSD. Consilierii PACT pentru Galați au votat, desigur, împotrivă!”.

Citit 218 ori Ultima modificare Joi, 07 Mai 2026 16:07

3 comentarii

  • postat de simonis tudose olguta
    Joi, 07 Mai 2026 17:14
    46.97.20.***
    PENTRU CA PUTEM
    ALTA INTREBARE !
    ASTA ESTE REFORMA DIN CAPUL PRIMARULUI&CJ
    IPOCRIZIEMINCIUNA PE FATA AROGANTA SI DISPRET
    0
    0
  • postat de Parc Industrial, Parc de Soft!
    Joi, 07 Mai 2026 17:12
    86.124.201.***
    Excelent management! Dar Parcul de Soft? Cel pe care trebuia sa il faca CJ Galati, si mai avea unul in plan si Primaria! Toate facute doar pe hartie pentru a angaja prietenii
    0
    0
  • postat de Republica Sinecurilor cu deficitul bugetar plătit de restul
    Joi, 07 Mai 2026 17:06
    86.120.239.***
    Exact așa e toată admirația publică sau companii de stat înființate-n 1990 care nu au făcut niciodată profit.Mai spun cum a fost Grindeanu membru în Consiliul de Administrație al Podului Calafat-Vidin
    0
    0

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro