Unde se mai pot PLĂTI în numerar FACTURILE ELECTRICA

Unde se mai pot PLĂTI în numerar FACTURILE ELECTRICA
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Mai mulţi cititori ne-au semnalat cozile care se formează la fostele casierii Electrica din cartierul Dunărea, de la IREG sau de lângă Baia Comunală (ultimele două fiind transformate în centre de relaţii cu clienţii, dar fără casiere la ghişee), atunci când, de exemplu, automatele de plată SmartPay sunt încărcate cu bani şi clienţii nu mai pot face plăţi.

I-am întrebat pe reprezentanţii Electrica Furnizare despre soluţiile pe care le au pentru evitarea aglomeraţiei şi am primit următorul răspuns: "Societatea noastră monitorizează permanent activitatea de încasare prin intermediul terminalelor automate de plată de tip self service, atât a celor montate în spațiile proprii, cât şi cele din alte locaţii şi a luat cunoştinţă de problema sesizată. În  acest sens, se va suplimenta în perioada imediat următoare numărul terminalelor. Acestea vor fi montate în punctul de relaţii cu clienţii de pe strada Siderurgiştilor. Diversificarea canalelor alternative de plată se încadrează în strategia societății noastre de digitalizare şi creştere a nivelului serviciilor oferite în activitatea de relaţii cu clienţii".

Alţi cititori s-au plâns că sunt foarte puţine posibilităţi de plată "cash" a facturilor Electrica şi că în tot judeţul Galaţi mai sunt doar două casiere - cele de la centrul din cartierul Dunărea, de lângă Kaufland. Electrica Furnizare ne-a informat că încasări în numerar se mai pot face la băncile partenere (Carpatica, BRD, Piraeus Bank, BCR, Garanti Bank, Creditcoop), la diverse puncte de plată PayPoint, Payzone şi la centrele de plată Un-doi (un astfel de centru există şi la chioşcul "Vieţii libere" de la Parfumul Teilor).

Citit 16760 ori Ultima modificare Sâmbătă, 17 Iunie 2023 09:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.