EXCLUSIV | Cumpărători pentru VILA de la Călimăneşti a PRIMĂRIEI GALAȚI

EXCLUSIV | Cumpărători pentru VILA de la Călimăneşti a PRIMĂRIEI GALAȚI
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Condamnată la demolare după ce, pe 28 martie, aleşii locali au decis casarea Vilei "Bucegi" de la Călimăneşti-Căciulata, clădirea în care şi-au petrecut vacanţele funcţionarii Primăriei Galaţi în perioada interbelică a primit o şansă nesperată. Va fi scoasă pentru a cincea oară la licitaţie, după ce au apărut doi doritori să o cumpere.

Aşa cum aţi putut citi în "Viaţa liberă", fosta vilă de vacanţă a municipalităţii de la Călimăneşti-Căciulata a fost dată în funcţiune în 1927. După naţionalizare, imobilul a ajuns în administrarea unei întreprinderi de stat din Vâlcea, care l-a abandonat în 1993. Vila, cu parter şi două etaje, peste 20 de camere, a fost vandalizată până în 2003, când Primăria Galaţi a reintrat în posesia ei, prin Legea 10/2001. De atunci şi până acum, singurii bani cheltuiţi de Primărie au fost pentru paza clădirii şi pentru expertizele în vederea vânzării, fără a pune la socoteală amenzile pentru lipsa de întreţinere.

La finele lunii martie 2017, consilierii locali au aprobat scoaterea din funcţiune şi casarea construcţiei Vila "Bucegi", situată în oraşul Călimăneşti, strada Calea lui Traian nr. 535, după ce toate cele patru licitaţii organizate pentru vânzarea ei au eşuat. Concret, la primele două licitaţii cu strigare, organizate în iunie 2015, nu s-a prezentat niciun ofertant, iar la ultimele două, organizate în martie 2017, scenariul s-a repetat, în ciuda faptului că preţul imobilului fusese redus de la 213.000 de euro la 99.000 de euro, la care se adaugă TVA 19 la sută. După cum se preciza în documentaţia hotărârii adoptate, imobilul se află într-o stare avansată de degradare şi nu mai prezintă siguranţă în exploatare. Mai mult, un expert atestat a stabilit că se încadrează în clasa I de risc seismic, soluţia propusă fiind demolarea.

Numai că, după cum am aflat de la Primăria municipiului Galaţi, procedura nu a fost demarată întrucât pe 2 mai 2017 s-au primit solicitări privind cumpărarea acestui imobil! "Solicitările sunt însoţite de declararea disponibilităţii în privinţa participării la licitaţie, în condiţiile în care aceasta ar urma să fie organizată", ne-a transmis Primăria.

Având în vedere că procedurile care ar fi trebuit urmate pentru demolarea imobilului şi valorificarea lui necesitau timp şi bani, la nivelul Primăriei Galaţi s-a decis redeschiderea licitaţiei pentru vânzarea imobilului. Aşa că pe 26 iunie 2017 va avea loc o nouă licitaţie publică, cu strigare, iar preţul de pornire va fi 99.000 de euro fără TVA.

Citit 7285 ori Ultima modificare Joi, 22 Iunie 2017 13:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.