SC Oţelul debutează în Liga a III-a
Foto: Sonia Baciu

SC Oţelul debutează în Liga a III-a
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

SC Oţelul va debuta în această seară în campionatul Ligii a III-a, într-o partidă “nocturnă” contra celeilalte echipe gălăţene, Metalosport. Partida va avea loc de la ora 20,30, pe Stadionul “Oţelul”.

Oţelul îşi începe în această seară parcursul în Liga a III-a, la doar un an de la înfiinţare, după ce acum două luni câştiga barajul cu Unirea Mirceşti, tot în nocturnă. Antrenorul gălăţenilor, Damian Băncilă, ajuns la echipă în urmă cu doar o lună, face apel la galerie şi al suporterilor pentru acest meci, dar şi pentru cele viitoare. “Ne-a fost puţin greu ca într-o singură lună să formăm o echipă competitivă, care să practice un fotbal modern, cu un joc elaborat şi eficient. Suntem conştienţi cu toţi că avem o misiune dificilă, dar nu imposibilă. Cu toate acestea consider că la momentul actual suntem pregătiţi să începem acest război cu o bătălie care va începe în această seară. Aş mai avea o dorinţă ca galeria şi suporterii să vină să susţină echipa pentru că ea nu este a mea, este a noastră. Toţi jucătorii noştri sunt concentraţi, am încredere în ei. În ceea ce priveşte noul campionat, avem o lună cu un program, consider eu, cu meciuri facile, în care avem timp să mai reglăm ceea ce nu am reuşit în această perioadă”, a declarat Băncilă.

Adrian Sălăgeanu, unul dintre campionii Oţelului din 2011, este încrezător în şansa echipei sale înainte noului drum. “Nu mă gândeam că Oţelul va fi la un nivel atât de mic, însă este de apreciat munca celor care au început acest proiect. Este o bucurie să fiu aici, nu mă simt inferior faţă de acel Sălăgeanu care obţinea titlul acum şase ani. Sper să reuşesc alături de colegi să aducem iar bucurie gălăţenilor, dar pentru asta avem nevoie de sprijinul suporterilor adevăraţi. Orice meci trebuie tratat cu seriozitate pentru că altfel te poţi împiedica şi nu îşi doreşte nimeni acest lucru”, a spus Sălăgeanu, în cadrul conferinţei dinaintea meciului.

Lotul cu care antrenorii Damian Băncilă şi Eugen Baştină (secund) vor aborda noul campionat este format din următorii jucători: Andrei Udeanu, Cătălin Enache, Alexandru Vlasie - Rareş Oprea, Mihai Manău, Marius Sevastian, Claudiu Maftei, Robert Ciurea, Daniel Gâţă, Adrian Sălăgeanu, Silviu Ilie, Ionuţ Chiriac, Bogdan Crihană, Ionuţ Codreanu, Gemelson Vieira, Cosmin Stoian, Georghe Bârlădeanu, Alexandru Vasile, Alexandru Chebac, Cristian Bahnaşu, Alexandru Perju, Ruben Silvestre, Alexandru Muscă, Dejan Subotic şi Daniel Pavel.

Partenera duelului gălăţean, Metalosport, se află într-o situaţie foarte delicată, în contextul în care a reuşit să se încropească abia în urmă cu două săptămâni. În aceste condiţii nu poate fi vorba de omogenitate sau de relaţii de joc, pentru că conducerea clubului a fost nevoită să mai facă transferuri chiar şi în ultimele zile. Nici de meciuri de verificare nu a putut fi vorba, „metalurgiştii” având un joc în familie cu colegii de la Valea Mărului, iar marţi, în „Cupa României”, au pierdut foarte clar: 0-5, la Focşani, cu CS Municipal.

La ora startului (probabil se vor mai face transferuri), antrenorul Ion Balauru beneficiază de următorul lot de jucători: Tofan, Butunoiu – Enache, Alexandru, Grădinaru, Trandafir, Pintilie, Neamţu, Batista, Cărare, Corozel, Serea, Dragomir, Misăilă. Ieri, preşedintele Clubului, Dorin Butunoiu, ne-a comunicat efectuarea a încă trei transferuri: fiul lui Hangiuc şi doi francezi – un vârf şi un mijlocaş. Obiectivul este menţinerea în eşalonul al treilea.

Echipele din judeţ vor cât mai sus în clasament

Avântul Valea Mărului – locul 5 în sezonul trecut, la primul sezon de la promovare, şi Sporting Lieşti – locul 8 au început pregătirile  de vară de foarte multă vreme. Perioada de timp au folosit-o din plin, din dorinţa ca în viitorul sezon să reuşească clasări şi mai bune.

Stafful tehnic, Valentin Cramer, ajutat de Cătălin Curteanu are la dispoziţie următorul lot de jucători: Chiriţescu, Daniel Constantinescu – Apostol, Popa, Antofe, Cristian Frunză, Daniel Voicu, Anastasie, Bălan, Dodan, Căldăraru, Andrei Frunză, Vârlan, Gârleanu, Ionuţ Cristian, Marin, Vasilache, Condrache, Iacob, Toma, Ţocu, Zaharia, Dănăilă.

Sporting Lieşti a avut program complet de pregătire, elevii  antrenorului Ionuţ Niculcea (ajutat de Dorinel Matei) susţinând şi şapte jocuri de verificare, cu echipe din eşaloane diferite. Cel mai important succes este cel din Cupă, 3-1 pe terenul echipei Sportul Chiscani.

Lotul pe care contează lieştenii cuprinde 21 de jucători: Vădeanu, Vicol – Stancu, Preda, Filimon, Manea, Voicu, Munchiu, Blănaru, Adamache, Bursuc, Mihu, Zaharia, Cană, Coman, Borşan, Sprânceană, Munteanu, Lovin, Ionuţ Constantinescu şi Bogdan Dumitru.  

 

Avântul Valea Mărului va juca, astăzi, de la ora 18,00, acasă, cu AFK Miercurea Ciuc, iar Sporting Lieşti va susţine meciul primei etape în deplasare, la Sănătatea Darabani.

 

Biletele de acces la partida SC Oţelul – Metalosport se pot achiziţiona, astăzi, atât de la magazinul clubului, cât şi de la casele de bilete, de la ora 10,00 până la ora începerii meciului. Preţurile tichetelor sunt următoarele: Peluza Nord, sector B – 2 lei, Tribuna 2 – 5 lei, Tribuna 1 – 7 lei şi Tribuna 0 – 20 lei.

Citit 4572 ori Ultima modificare Luni, 30 Ianuarie 2023 00:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.