La accidentul rutier de seara trecută de la Hanu Conachi, contribuția unui subofiter de la Detasamentul de pompieri Tecuci, care a a ajuns la accident în primele clipe, a fost decisivă pentru victime. Aşa cum am aflat de la purtătorul de cuvânt al ISUJ Galaţi, cpt. Dan Ionaşcu, plutonierul Claudiu Marian Postolici, aflat în afara serviciului, întorcându-se, cu un vehicul de serviciu, de la Inspecția Tehnică Periodică, a dovedit devotament, dincolo de datoria sa, intervenind l ...

Carnagiu provocat de un camion intrat pe contrasens (video)

Joi, 28 Noiembrie 2024 13:37 | Publicat în EVENIMENT
Trei persoane și-au pierdut viața joi, 28 noiembrie, într-un cumplit accident rutier produs pe DN 26 În coliziune au fost implicate un camion înmatriculat în Republica Moldova, care se deplasa spre Oancea, și un autoturism, care venea spre oraș. Primele concluzii ale cercetărilor au arătat că impactul, care a fost atât de violent încât unul dintre pasagerii autoturismului a fost aruncat din mașină, s-a produs din cauză că vehiculul de mare tonaj, condus de un basarabean de 70 ...
O șoferiță din Galați a fost implicată într-un accident rutier produs, joi dimineață, în județul Sibiu. Potrivit polițiștilor rutieri sibieni, accidentul a avut loc pe DN 14, chiar la ieșirea din localitatea Hoghilag. În timp ce conducea un autoturism dinspre Sighișoara spre Mediaș, o femeie în vârstă de 43 de ani, din județul Galați, a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat la marginea părții carosabile. Un echipaj al Inspectoratului pentru Situa ...

Accident grav la Traian. Două mașini implicate, trafic deviat

Miercuri, 27 Noiembrie 2024 15:27 | Publicat în EVENIMENT
Un nou eveniment rutier produs miercuri după-amiază a paralizat traficul rutier pe DN 25, la intrarea în comuna Braniștea. Două autoturisme s-au ciocnit violent la intrarea pe podul de la Traian, unul dintre ele răsturnându-se. Cel puțin o persoană a fost rănită, la fața locului fiind trimise două echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță. Traficul rutier a fost deviat pe durata intervenției echipajelor medicale și a poliției, care cercetează cauzele care au determinat ...
Patru persoane au fost rănite în urma coliziunii dintre două mașini care a avut loc în urmă cu puțin timp, pe DN 25, la Braniștea. La fața locului, paramedicii SMURD și echipajele de Ambulanță au constatat că două dintre victime, respectiv două femei de 44 și 53 de ani, sunt în stare gravă, prezentând multiple traumatisme. Ambele au fost stabilizate și transportate la Spitalul de Urgență, pentru investigații și îngrijiri medicale. La fața locului a ajuns și un echipa ...

Gălățeancă lovită de o șoferiță începătoare

Vineri, 22 Noiembrie 2024 14:21 | Publicat în EVENIMENT
O femeie în vârstă de 57 de ani din Galați a ajuns la spital la primele ore ale dimineții de vineri, după ce a fost victima unui accident rutier Aceasta a fost acroșată de o mașină condusă de o tânără de 19 ani, proaspătă deținătoare de permis, în timp ce traversa strada Traian. Femeia s-a ales cu leziuni care au necesitat îngrijiri medicale de specialitate. Șoferița a fost testată pentru consum de alcool, rezultatul fiind negativ, motiv pentru care polițiștii au deschi ...

Un munte de probleme pentru un șofer care a rupt un stâlp

Joi, 21 Noiembrie 2024 20:00 | Publicat în Regional
O aparent banală tamponare soldată cu rănirea ușoară a două persoane și avarierea unui stâlp de electricitate a avut drept consecință un munte de probleme cu legea pentru un tânăr din Ghidigeni Bărbatul, în vârstă de 31 de ani, s-a urcat la volanul unei mașini în noaptea de miercuri spre joi și împreună cu un prieten de 27 de ani au pornit la plimbare pe o stradă din satul Tălpigi. La un moment dat, cel aflat la volan a pierdut controlul direcției și a părăsit carosab ...

Bărbat lovit de un taxi pe trecerea de pietoni

Joi, 21 Noiembrie 2024 09:19 | Publicat în EVENIMENT
Un nou accident de circulație produs pe o trecere de pietoni a avut loc joi dimineață, la primele ore, pe strada Stadionului. Un bărbat care traversa pe marcajul pietonal din apropierea Sălii Sporturilor a fost acroșat de un taxi. Omul s-a ales cu leziuni și a fost dus la Spitalul de Urgență, aflat în apropiere. Din fericire, pietonul nu este grav rănit, dar polițișii au demarat primele verificări pentru a stabili circumstanțele în care acesta a fost lovit în timp ce traversa, ...

Minoră lovită de mașină, pe o stradă aglomerată

Miercuri, 20 Noiembrie 2024 14:20 | Publicat în TRAFIC
O adolescentă din Tecuci a ajuns la spital după ce a traversat strada cea mai circulată din oraș, la primele ore ale dimineții Fata, în vârstă de 16 ani, a fost acroșată de un autoturism pe carosabilul străzii 1 Decembrie 1918, cu puțin înainte de ora 7,00. Șoferul, un bărbat în vârstă de 73 de ani, nu ar fi observat-o la timp și nu a frânat din vreme pentru a evita impactul, astfel că adolescenta s-a ales cu multilpe leziuni, care au necesitat transportarea sa de urgență ...

A rănit un minor şi a fugit de la locul accidentului

Marți, 19 Noiembrie 2024 15:20 | Publicat în TRAFIC
Un accident rutier care a avut loc în seara zilei de 18 noiembrie 2024, în jurul orei 21.00, pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiul Tecuci, s-a soldat cu rănirea unui minor, dar şi cu fuga şoferului de la locul faptei.Incidentul s-a produs între un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din Barcea, și un motoscuter la ghidonul căruia se afla un minor de 17 ani, din Tecuci. În urma impactului, minorul a fost rănit și a fost transportat de urgență la spital pentru a primi î ...
Pagina 7 din 35