Schimbarea bordurilor pe orice stradă din oraş, dar mai cu seamă în zona centrală, a constituit, mai mereu, un subiect sensibil pentru gălățeni. Mai ales dacă e vorba despre bordurile de granit, care și-au dovedit rezistența în timp și care, într-un fel, spun povestea unor vremuri trecute.Firește, de fiecare dată, se manifestă suspiciunea că aceste materiale de construcție vor ajunge să fie valorificate în condiții obscure, în beneficiul personal al cuiva.Evident, şi disl ...
„Ce se întâmplă cu bordurile încă întregi, care ar putea fi refolosite, dar cu toate acestea sunt înlocuite în cadrul lucrărilor din cartiere? Sunt borduri bune, rezistente, ceea ce nu aș putea spune despre bordurile care le vor lua locul!”, ne-a sesizat unul dintre locuitorii cartierului Micro 19. Nu este singurul! Mai multe întrebări similare ne-au parvenit cu privire la strada Laminoriștilor, rămasă și fără trotuare, nu numai fără borduri, în cadrul lucrărilor de rep ...