Cum poate Garda de Mediu să spună „NU” în peste 2.000 de cuvinte. Întrebări din Galați, fără răspuns de la București
Miercuri, 20 Mai 2026 18:00 | Publicat în Prima Pagina
O comunicare recentă a Gărzii de Mediu Galați, care anunța că un operator economic a fost sancționat pentru a doua oară deoarece nu a respectat măsurile impuse la un control anterior, m-a determinat să întreb instituția, pe cale oficială, care este finalitatea concretă a amenzilor și avertismentelor pe care le-au impus comisarii de mediu. Răspunsul a fost prompt, dar total nesatisfăcător.
A devenit o regulă ca la întrebările privind evenimente petrecute la nivel local să r ...
Deșeurile, subiectul celor mai multe sesizări de mediu în luna aprilie
Duminică, 17 Mai 2026 19:30 | Publicat în SOCIETATE
Comisarii Gărzii de Mediu Galați au efectuat, în aprilie, 192 de acțiuni de inspecție și control, dintre care 92 au fost controale neplanificate și 37 - planificate, conform bilanțului dat publicității de instituție.
În urma acestora, au fost aplicate 14 avertismente și 19 amenzi contravenționale, valoarea totală a sancțiunilor fiind de 309.500 lei. Totodată, a fost dispusă suspendarea unei activități, ca urmare a nerespectării legislației de mediu.
Conform Gărzii de Med ...
Operator de deșeuri din Matca, sancționat a doua oară de Garda de Mediu
Luni, 11 Mai 2026 16:30 | Publicat în SOCIETATE
Un operator de deșeuri din partea de nord a județului a fost sancționat din nou, în urma unui al doilea control efectuat de Garda de Mediu Galați, după ce s-a constatat că măsurile impuse în urma unui control anterior nu au fost respectate.
Comisarii de mediu gălățeni au verificat măsurile de remediere impuse anterior, la un amplasament din zona Tecuci-Matca, în urma unui incident major privind incendierea deșeurilor și au constatat că niciuna dintre ele nu fusese realizată: d ...
Procesator de carne din Galați, amendat și închis temporar
Miercuri, 06 Mai 2026 13:00 | Publicat în ECONOMIE
Un control efectuat de comisarii Gărzii de Mediu Galați la o firmă din domeniul procesării cărnii de pasăre a scos la iveală abateri importante de la legislația de mediu.
Conform instituției de control, volumul producției era peste limita legală, activitatea firmei se desfășura fără autorizație de mediu, în condițiile unui volum de producție peste limita legală, nu erau îndeplinite obligațiile de raportare către Fondul pentru mediu, fiind constatate și neconformități p ...
Bilanțul Gărzii de Mediu Galați în luna martie. Amenzi de peste 800.000 de lei
Luni, 13 Aprilie 2026 16:30 | Publicat în SOCIETATE
Comisarii Gărzii de Mediu Galați au efectuat, în luna martie, 162 de controale, din care 88 au fost neplanificate, ca urmare a sesizărilor și verificărilor operative.
Conform instituției gălățene, cele mai multe intervenții au constat în verificarea respectării condițiilor din actele de reglementare, soluționarea reclamațiilor, precum și colaborări cu alte instituții.
În urma controalelor, comisarii de mediu gălățeni au aplicat 34 de amenzi, în valoare totală de 847.20 ...
Fier vechi „deghizat” în utilaj industrial, pentru a fi introdus în România
Miercuri, 08 Aprilie 2026 17:30 | Publicat în ECONOMIE
Comisarii Gărzii de Mediu Galați, împreună cu autoritățile de frontieră, au verificat nouă autocamioane încărcate cu componente ale unui utilaj industrial, prezentate în documente ca fiind echipamente second-hand. Controlul a arătat altceva: piesele proveneau dintr-un ansamblu industrial vechi (presă de forjare), componentele erau uzate și prezentau defecte evidente, multe dintre acestea fiind contaminate cu ulei și vaselină, și lipseau documentele specifice pentru transferul de ...
Transport maritim de deșeuri, oprit în Portul Galați
Joi, 26 Martie 2026 18:30 | Publicat în Regional
Comisarii Gărzii Naționale de Mediu - Comisariatul Județean Galați au intervenit în zona portuară pentru verificarea unui transport internațional de deșeuri metalice aflat în tranzit.
În urma controlului efectuat asupra unei barje care transporta deșeuri din Republica Moldova către Turcia, au fost identificate neconcordanțe majore între documente și încărcătura reală.
Conform Gărzii de Mediu Galați, în încărcătură au fost identificate cantități semnificative de comp ...
Comisarii Gărzii de Mediu Galați au intervenit în urma unor verificări care au scos la iveală probleme grave în activitatea unui operator din domeniul colectării și transportului deșeurilor.
Conform instituției de control, operatorul în cauză își desfășura activitatea pe raza județului Galați fără respectarea unor obligații esențiale. Comisarii au constatat lipsa autorizației de mediu și a evidenței cantităților de deșeuri colectate și valorificate, precum și neîn ...
Operator din domeniul frigotehniei, amendat de Garda de Mediu
Miercuri, 18 Martie 2026 18:30 | Publicat în SOCIETATE
În urma unui control efectuat la un operator economic care activează în domeniul frigotehniei și serviciilor tehnice pentru echipamente frigotehnice, comisarii Gărzii de Mediu Galați au constatat încălcarea mai multor reguli, anunță instituția.
Acestea constau în lipsa informării corecte a publicului privind impactul asupra mediului, neconformități în completarea documentelor de transport al deșeurilor și nerespectarea unor obligații legale esențiale.
În consecință, firm ...
Restaurant din Galați, amendat de Garda de Mediu
Miercuri, 25 Februarie 2026 15:30 | Publicat în EVENIMENT
Un restaurant din Galați s-a ales cu o amendă și două avertismente, după un control al comisarilor Gărzii de Mediu. Aceștia au constatat existența unor deșeuri depozitate haotic (carton, plastic, ambalaje, textile), dar și pe domeniul public, în spatele unității.
Comisarii au mai descoperit că restaurantul nu avea evidența completă a deșeurilor generate și nici contract cu administratorul Sistemului de Garanție-Returnare (SGR).
În consecință, s-au aplicat două avertismen ...
Pagina 1 din 2

