Cum ramâne Galaţiul cu buricul netăiat

Marți, 18 Septembrie 2018 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Chiar dacă Summitul celor 3 Mări este un eveniment de o anvergură şi o importanţă care ar trebui să-l propulseze "cap de afiş" inclusiv pe agenda publică internă, subiectele întâlnirii de la Bucureşti la care participă 12 şefi de stat şi guvern riscă să alunece în umbra unui soi de "provincialism" în care micile jocuri de glezne dâmboviţene - a se vedea şicanele de ordin bugetar - sunt mai importante decât proiectele de infrastructură în valoare de peste 100 miliarde de ...
Nu mai puţin de 148.750 de lei cu TVA, adică peste 32.300 de euro plăteşte Primăria municipiului Galaţi pentru elaborarea documentaţiei pentru aquaparkuri şi piscine publice. Desigur, după un nou sezon estival ratat, care se adaugă altor patru veri fără ştrand, şi o ţeapă de pomină încasată de la concesionarul Plajei "Dunărea", a vorbi despre aquapark pare o glumă amară. Deşi, calendaristic, este toamnă, gălăţenii s-ar fi putut bucura de soare şi bălăceală la Plaj ...
Nu mai puţin de 104.746.875 de lei (inclusiv TVA), adică peste 22,7 milioane de euro este valoarea investiţiei de care, potrivit Primăriei Galaţi, este nevoie pentru modernizarea unei axe rutiere care măsoară 2.594 de metri liniari. Proiectul, care va fi supus aprobării aleşilor locali la şedinţa de joi, vizează arterele Milcov, Traian Vuia, Henri Coandă şi George Coşbuc. În timp ce analizează ofertele depuse în cadrul licitaţiei pentru modernizarea străzilor Siderurgiştilo ...

Euro și-a reconsolidat poziția de la 4,66 lei

Luni, 20 August 2018 10:00 | Publicat în ECONOMIE
Evoluția leului pe parcursul săptămânii trecute a fost influențată de criza prin care trece sistemul financiar din Turcia, deprecierea lirei afectând numeroase alte monede emergente. Cursul euro a început perioada la 4,6607 lei, dar odată cu temperarea scăderii monedei turcești, a încheiat-o la 4,6569 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,652 - 4,662 lei, cu închiderea la 4,654 lei. Majoritatea analiştilor economici anticipează o valoare medi ...
Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi şi-a propus să identifice potenţiale surse de finanţare europeană pentru reabilitarea bibliotecii "V. A. Urechia". S-a trecut repede de la idee la fapte, aşa că, la sfârşitul lunii iulie, s-a făcut primul pas spre accesarea fondurilor europene, finanţarea, de origine norvegiană, fiind de aproximativ două milioane de euro. Cu aceşti bani, biblioteca poate beneficia de reabilitarea şi consolidarea completă a sediului central, de pe strada Mihai Brav ...

România, la prima participare la Europenele feminine

Sâmbătă, 04 August 2018 05:00 | Publicat în SPORT
Naționala României de futsal feminin, condusă de gălățeanul David Asandei, se va afla, în perioada 8-13 august, la Vaslui, unde va avea loc un nou cantonament, în vederea pregătirii debutului în calificările pentru EURO 2019. La finalul acestui cantonament, tricolorele vor disputa două meciuri amicale cu selecționata Moldovei, acestea fiind de altfel primele jocuri internaționale din istoria echipei României. Meciurile se vor juca la Chișinău, pe 15 august, de la ora 18.00, res ...

Ce se putea face cu două milioane de euro

Marți, 24 Iulie 2018 08:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Lărgirea şi modernizarea carosabilului străzii Traian, pe segmentul cuprins între arterele Tecuci şi Brăilei, a costat, potrivit datelor oficiale prezentate de Primăria municipiului Galaţi, 9.168.000 de lei cu TVA. Prima parcare supraetajată care va fi construită în Mazepa I reprezintă o investiţie de 9.453.360 de lei cu TVA. O investiţie similară ar fi putut fi realizată şi cu cei 9.024.572 de lei, bani de la bugetul local, care vor acoperi pierderile ultimelor ierni în sist ...
Asfalt degradat, crăpat şi vălurit, locuri de parcare insuficiente sau necorespunzătoare, şină de tramvai uzată, care poate deveni periculoasă, cam aşa ar suna, pe scurt, radiografia străzilor Siderurgiştilor şi 1 Decembrie 1918, pe care Primăria municipiului Galaţi vrea să le modernizeze cu bani europeni. Contractul de lucrări, în valoare estimată de 99.066.654 de lei cu TVA – peste 21,5 milioane de euro, tocmai a fost scos la licitaţie, iar cererea de finanţare europeană ...
Primăria municipiului Galaţi va cheltui de la bugetul local nu mai puţin de 291.439 de lei cu TVA, adică peste 63.300 de euro, pentru reparaţii curente la Plaja "Dunărea". Conform anunţului postat pe portalul administraţiei locale, contractul a fost atribuit firmei Dascon Global Construct SRL, iar durata reparaţiilor este de 30 de zile. Aşa cum aţi mai putut citi în "Viaţa liberă", este vorba despre lucrări ce vizează conductele de alimentare cu apă, instalaţiile electrice, ec ...

1.000 de euro pentru fiecare intern angajat

Luni, 25 Iunie 2018 10:00 | Publicat în ECONOMIE
Statul intenţionează să încurajeze firmele româneşti, prin acordarea unei sume de bani, să angajeze persoanele pe care le aduc în internship. Conform unui proiect de act normativ care a fost aprobat de Camera Deputaţilor în calitate de for decizional, pentru fiecare stagiu care se transformă în angajare, companiile vor primi aproximativ 1.000 de euro, însă numai dacă noii salariați stau la firmă cel puțin doi ani, potrivit avocatnet.ro. Ca să se aplice, actul are nevoie de sem ...
Pagina 9 din 32