Galațiul, capitala solidarității și a mișcării. Ediţia a XII-a a Semimaratonului
Duminică, 25 Mai 2025 16:00 | Publicat în Prima Pagina
Duminică, 25 mai, Galațiul a devenit din nou capitala solidarității, implicării, generozităţii și mișcării, găzduind cea de-a XII-a ediție a Semimaraton Galați, organizat de Fundația Comunitară Galați.
Peste 1.750 de alergători s-au înscris la ediția din acest an, care a cuprins întreceri de: semimaraton (21 km), cros (10,5 km), cursa populară/ cursa companiilor (3 km), cursa copiilor, cursa animalelor de companie, unde au luat startul 25 de căței de toate taliile, alătu ...
Cine este polițistul care l-a demascat pe clopotarul-violator
Miercuri, 07 Mai 2025 16:30 | Publicat în EVENIMENT
Curajul, vigilența și profunda umanitate ale unui polițist cu aproape două decenii de activitate în slujba oamenilor au dus la descoperirea unei fapte cutremurătoare și la protejarea unei tinere victime. Ororile care s-au petrecut timp de zece ani între pereții unei case au fost scoase la lumină, iar făptuitorul, un membru ”liniștit și habotnic” al comunității, a fost arestat.
Agentul șef principal Valentin Ioan Turcu, din cadrul Poliției Orașului Târgu Bujor, a demonstra ...
Doi copii din Galați au nevoie de ajutorul nostru pentru a învinge boala
Joi, 10 Aprilie 2025 17:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Într-o dovadă de solidaritate și implicare, cadrele didactice de la Școala Gimnazială Nr. 7, Galați au inițiat campania „Împreună dăruim viață”, având drept scop sprijinirea a doi elevi ai școlii care se confruntă cu probleme medicale. Această inițiativă a reunit elevi, profesori, părinți și întreaga comunitate, într-un efort comun de a aduce speranță și ajutor acolo unde este mai mare nevoie.
Campania s-a desfășurat prin două evenimente de strângere de fonduri ...
A început o nouă campanie de plantări de copaci în Galaţi
Joi, 13 Martie 2025 19:00 | Publicat în SOCIETATE
Primăria municipiului Galați informează că a început o nouă campanie de plantări de copaci. Astfel, în această primăvară se vor planta 1.280 de arbori, din specii precum tei, mesteacăn, arțar, paltin de câmp, ulm, catalpă, pin negru, molid și salcâm japonez.
Aceștia vor fi plantați pe următoarele aliniamente stradale: Mihai Bravu, Științei, George Coșbuc, Morilor, Movilei, Odobești, Focșani, Vultur, Nicolae Alexandrescu, Feroviarilor, Traian și Nae Leonard. Plant ...
Oportunități de voluntariat pentru tinerii din Galați. Experienţă şi implicare socială
Luni, 17 Februarie 2025 12:30 | Publicat în SOCIETATE
AIESEC, una dintre cele mai mari organizații internaționale de tineret, a dat startul recrutării de noi voluntari în Galați. Organizația, prezentă în peste 100 de țări, le oferă tinerilor șansa de a-și dezvolta abilitățile de leadership prin proiecte și activități de impact.Voluntariatul în AIESEC nu înseamnă doar implicare socială, ci și acumularea unor competențe esențiale pentru viitor. Prin participarea la diverse proiecte, voluntarii își pot dezvolta abilități d ...
Daruri pentru 1.200 de copii din judeţele Galaţi şi Vrancea (foto)
Sâmbătă, 28 Decembrie 2024 09:00 | Publicat în SOCIETATE
Crăciunul este o magie care ne îmbrățișează inima, iar prin ochii unui copil, totul capătă o strălucire aparte.
Fiecare fulg de zăpadă pare o stea căzătoare, iar bradul împodobit radiază culori vibrante, ca un curcubeu în mijlocul iernii. În ochii unui copil, Moș Crăciun nu este doar o legendă, ci un prieten misterios care aduce bucurie și daruri.
Cam aşa văd lucrurile oamenii minunaţi de la Asociația "Noi-Implicare, Reușită" din Galaţi. Aceştia, împreună cu par ...
EVEnimentul MOV, seară caritabilă la restaurantul Teatris. Eveline are nevoie de noi!
Vineri, 29 Noiembrie 2024 19:00 | Publicat în APEL UMANITAR
Împlinirea vârstei de nouă ani ar trebui să fie, pentru fiecare copil din lume, un moment de bucurie, de dorințe puse în fața unui tort spectaculos, de sărbătoare și cadouri alături de toți cei dragi. Pe 3 decembrie 2024, gălățeanca Eveline Nicole Cîrcotă va sărbători cei nouă ani pe care îi împlinește într-un mod puțin mai diferit. Printr-un eveniment caritabil, organizat în premieră în orașul nostru - EVEnimentul MOV, Ediția I. Va fi o seară a speranței, solida ...
Elevi gălăţeni, pregătiţi pentru dezastre naturale
Vineri, 23 August 2024 07:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Echipa Școlii Gimnaziale Nr. 28 Galați are motive duble de bucurie, la începutul acestui nou an școlar. Elevii vor fi primiți într-o școală nouă, frumos amenajată, după ce mai mulți ani au fost nevoiți să învețe în sediile altor unități de învățământ. Al doilea motiv de satisfacţie pentru elevii și cadrele didactice de aici este implicarea colectivă într-un proiect "Erasmus".
În urma obținerii Acreditării "Erasmus+" în domeniul Educației Școlare pentru perioada ...
Peste 60 de persoane au venit să doneze sânge la Berești, anunţă, într-o postare pe pagina sa de Facebook, primarul oraşului, Mihai Bejan. Evenimentul a fost organizat în premieră în această localitate, unde o echipă de la Centrul de Transfuzii Galaţi a fost prezentă la Casa de Cultură. "Donatorii vor primi un tichet pentru alimente în valoare de 70 lei, o consultație și un detartraj gratuit la Cabinetul Stomatologic Berești şi totodată bucuria că vor face o faptă bună!", ...
Consultații medicale gratuite în comunele judeţului. Noi să fim sănătoşi...
Duminică, 27 August 2023 08:40 | Publicat în Regional
Într-o lume a promisiunilor, simțim cu toții nevoia de certitudine, a unui început și ar trebui să recunoaștem meritul oricărei inițiative benefice venite din partea formațiunilor politice, ONG-urilor și de dorit instituțiilor guvernamentale/locale. Mens sana in corpore sano (minte sănătoasă într-un corp sănătos) - un dicton clasic pe care toți diriguitorii acestei țări îl cunosc, dar aleg să îl ignore din cauza lipsei de empatie manifestată față de binele cetățeni ...