Vorbeam, deunăzi, cu un respectat domn profesor de Limba şi literatura română, acum pensionar, despre istoria neştiută şi nevalorificată a acestei urbe (subiect asupra căruia voi reveni, cu altă ocazie), despre resursele pe care, din grabă, din ignoranță sau din indiferenţă, uneori autorităţile nu le exploatează îndeajuns.
Există, aici la noi, oameni care ştiu lucruri, oameni care pot lucruri şi oameni care se pricep să promoveze lucruri, să le scoată în faţă, să le împingă înainte. De ce Dumnezeu nu se găseşte o soluţie ca aceşti oameni să lucreze, toţi ca unul, pentru a scoate oraşul şi zona asta din mâlul socio-economic în care se zbate acum, asta ca să nu-i spun pe numele mult mai urât care-mi vine în minte?
Să mă explic. La o conferinţă pe teme de apărare - în faţa unei săli pline de mărimi cu greutate politică şi, fără îndoială, economică, Gheorghe Savu, director în Damen Naval Group România, a vorbit despre ce poate Şantierul să facă pentru industria militară românescă. Ce poate, dar nu face, fiindcă nu a existat voinţă politică. Şi, între timp, o parte dintre oamenii Şantierului sunt trimişi în şomaj tehnic, prin rotaţie.
În acelaşi timp, luat prin suprindere de o decizie a premierului care ne atinge (nu doar pe noi, evident) la bugetul local, primarul municipiului Galaţi reacţionează public, destul de dur. Dar, la fel de evident, atât premierul României, cât şi primarul Galaţiului sunt de aceeaşi parte a coaliţiei, ca să mă exprim aşa.
Ce să mai spunem despre Liberty Galaţi, unde statul român are, evident, interes clar să-şi recupereze investiţia, dar, cu toate acestea, la nivel decizional se tărăgănează mult nişte decizii, iar prima încercare de licitaţie s-a terminat, după cum ne aşteptam cu toţii, cu un răsunător eşec.
Oare nu cumva toţi actorii politici - care, evident, pot influenţa hotărâri - ar trebui să se aşeze la masă cu toţi actorii economici - care ştiu cum, care, poate, au şi cu ce, dar cărora le lipseşte manivela politică şi să găsească nişte soluţii pentru binele comun? Ştiu, sună a utopie şi am depăşit cu toţii demult vârsta la care credeam în basme. Un lucru este însă extrem de clar: într-un pustiu economic, şi votanţii se împuţinează, iar fondurile scad şi ele proporţional cu portofelele acestora. Aşa că oamenii care ştiu, cei care au şi cei care pot ar trebui să vrea, laolaltă, să ne fie oleacă bine şi nouă, colectiv, nu doar lor, individual.
