România, cel mai mare producător de gaze din Europa

Duminică, 12 Octombrie 2025 18:15 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
România ocupă prima poziție în Europa la producția de gaze naturale, chiar înainte de începerea exploatării zăcământului Neptun Deep din Marea Neagră, a declarat ministrul Energiei, Bogdan Ivan. Oficialul a subliniat că, odată cu demararea extracției, la finalul anului 2027, țara noastră va deveni semnificativ mai puternică și mai independentă din punct de vedere energetic, informează HotNews.ro. „România este cel mai mare producător de gaze naturale din Europa. Poate s ...
Peste 109.000 de pelerini au trecut, până duminică dimineață, pe la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, așezată miercuri într-un baldachin special în curtea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei din Iași. Alte aproximativ 20.000 de persoane, venite din toate colțurile țării și din străinătate, așteaptă la rând, formând o coloană de câțiva kilometri, pe străzile din jurul catedralei mitropolitane, potrivit Agerpres. Ca în fiecare an, apropierea sărbătorii din ...

Cod portocaliu de vreme rea în Galaţi. Va ploua până joi

Luni, 06 Octombrie 2025 12:00 | Publicat în EVENIMENT
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a transmis o informare de ploi, vânt și ninsori viscolite la altitudini mari, valabilă până joi, în mai bine de jumătate de ţară. De luni până joi dimineață, în sudul, estul și centrul țării va ploua pe arii extinse și se vor acumula cantități importante de apă, de 25-50 litri/mp, iar în Muntenia, Dobrogea și Moldova se va ajunge local la peste 70-100 litri/mp. În Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1.700 m, vor ...

Maia Sandu ia în calcul aderarea la UE fără Transnistria

Luni, 29 Septembrie 2025 19:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat, într-o conferință de presă, că procesul de aderare la UE fără regiunea separatistă Transnistria face parte dintr-un scenariu de rezervă al autorităților moldovene, primul scenariu fiind aderarea „într-un singur pas”, scrie Agerpres. „Ne dorim să aderăm la UE într-un singur pas, cu țara reîntregită, dar, în situația în care nu vom avea această posibilitate - cunoașteți faptul că Federația Rusă își menține ...
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a adresat cetățenilor cu câteva zile înainte de scrutinul parlamentar din 28 septembrie, într-un discurs în care i-a avertizat că suveranitatea și viitorul european al Moldovei sunt în pericol din cauza tentativelor Kremlinului de a cumpăra voturi. Maia Sandu i-a avertizat pe moldoveni că, în cazul în care țara va intra sub controlul Rusiei, Europa va avea granița „la hotar cu Moldova” și le-a cerut să-și apere țara „prin vot ...
Grecia a suspendat extrădarea în Republica Moldova a oligarhului şi fostului politician Vladimir Plahotniuc, căutat de Chişinău într-un caz de fraudă bancară masivă din 2014, deoarece Plahotniuc este anchetat şi de România pentru falsificare de documente şi i se cer explicaţii în legătură cu acest caz, a declarat pentru Reuters o sursă juridică elenă. Un tribunal grec a decis în favoarea extrădării lui Plahotniuc pe baza acuzaţiilor legate de un caz de fraudă cunoscut ...

Avertizare de vânt puternic în judeţul Galaţi

Miercuri, 17 Septembrie 2025 16:30 | Publicat în Regional
Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de vânt puternic, valabilă joi, 18 septembrie, între orele 10.00 şi 21.00, în 13 judeţe din Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei. Astfel, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Brăila, Tulcea, Constanţa, Călăraşi, Ialomiţa, Vrancea, Bacău, Neamţ şi Suceava, vântul va avea intensificări care vor atinge la rafală viteze de 50-70 km/h. Pe de altă parte, pe parcursul ...

Indieni prinşi după ce au trecut Prutul înot

Miercuri, 17 Septembrie 2025 14:30 | Publicat în Regional
Poliţiştii de frontieră de la Foltești au identificat şi reținut la Măstăcani două persoane de sex masculin care au intrat ilegal în România traversând înot râul Prut. Duminică, 14 septembrie, în jurul orei 6.45, în timp ce desfăşurau misiuni specifice de supraveghere în zona de competenţă, un echipaj al Poliţiei de Frontieră din cadrul Sectorului Foltești, aflat în timpul serviciului la Măstăcani, a observat pe digul de protecție al râului Prut două persoane care ...
Copilul și copilăria constituie una dintre temele majore care de-a lungul timpului a fost abordată cu mare interes de foarte mulți artiști plastici români, unii dintre ei realizând adevărate capodopere ce înnobilează simezele muzeelor din țară. Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu, Ștefan Luchian, Octav Băncilă, Nicolae Tonitza, Camil Ressu, Bob Bulgaru, Octavian Angheluță, Ion Bărbulescu B’Arg, Aurel Jiquidi, Tia Peltz, Lucia Piso sunt doar câteva nume de pictor ...
Moldova și Ucraina sunt în pragul de a deschide negocierile de aderare la Uniunea Europeană, până acum cele două candidate au mers „la pachet”, recunoaștere a faptului că motorul procesului de aderare a fost războiul de agresiune al Rusiei împotriva țării vecine, potrivit PRESShub.ro Candidatura Ucrainei se lovește însă de opoziția fermă a Ungariei, unde premierul Viktor Orban a făcut din zădărnicirea acestor eforturi un punct central al campaniei sale electorale pentru ...
Pagina 1 din 9